Skip to content

„Bunicul meu m-a învățat o serie de lecții importante când eram copil. «Stai acolo!» a fost una dintre acestea“, spune autorul Peter Guralinick.

Dar oare perseverența sau insistența „că poți“ sau „că trebuie“ este întotdeauna cea mai bună decizie și în orice împrejurare? Pentru că situațiile se tot schimbă. Aceasta este partea și dulce și amară în privința perseverenței. Deși ne poate ajuta să ne ținem de lucrurile care ne aduc valoare, ne poate face și să ne ținem de lucrurile grele care nu mai merită resursele noastre. Secretul este să înțelegem când trebuie să le și să ne delimităm.

Omul se definește învățând să-și dorească și să-și propună lucruri, apoi învățând să renunțe. Fiecare pierdere sau renunțare poate avea asemănări, până la confuzie, cu un doliu. Fiecare pierdere sau renunțare poate declanșa sau antrena o angoasă care cere să fie depășită pentru a continua să învățăm și să progresăm.

Renunțarea nu este un eșec

Puterea de a ști când să renunțăm este esențială în viață. Uneori, continuarea unui proiect în derulare sau a unei relații poate deveni dăunătoare și ineficientă, iar renunțarea poate fi cea mai bună opțiune pentru a avansa și pentru a găsi fericirea, succesul sau liniștea. Cel mai greu ne este să renunțăm la „ce-ar fi fost dacă…“. A ne răzgândi sau a renunța la ceva sunt decizii dificile, pe care de multe ori le amânăm, din varii motive. Cu atât mai mult că provenim din acel loc în care nu suntem crescuți și învățați să renunțăm. În plus, nici nu știm cum sau când să o facem sau ce pierdem când nu știm să renunțăm.

Dacă ți s-ar spune că ești o persoană care se dă ușor bătută, ai putea considera vreodată asta un compliment? Răspunsul este de la sine înțeles. E posibil ca acest lucru să fie consecința conotației negative, aproape universală, pe care o are renunțarea.

Renunțarea (ne) sună a eșec, a capitulare, a abandon. Ideea de a lăsă ceva (o relație, un loc de muncă, un proiect, o decizie care ne părea până de curând cea mai bună) este o pastilă tare amară, este acel ceva ce poate semnifica sau resemnifica schimbarea. Indiferent dacă spunem „schimbare“, „șansa unui început“ sau „restructurare“, toate aceste lucruri se referă, în final, la o renunțare. Însemnătatea și originea din latină a cuvântului „renunțare“ este, literalmente, „a tăia“. Până la urmă, dincolo de conotațiile sale negative, renunțarea este opțiunea de a ne opri din ceva ce a fost pornit. Există multe circumstanțe în care renunțarea sau răzgândirea reprezintă opțiunile cele mai corecte pentru noi, pentru celălalt, pentru context, când există diferite semnale. Sau când ne aflăm într-o relație nefericită sau abuzivă, când avem un loc de muncă fără viitor sau o specializare care nu ne place mai deloc sau când suntem prinși în relații în care suntem mai mult apostrofați sau ironizați. Nu e obligatoriu ca tot ceea ce începem să fie dus până la capăt. Uneori, vom renunța la proiecte, uneori la previziuni și la căutarea răspunsului mult dorit la întrebarea „cum ar fi fost dacă…?“. Cu cât insistăm mai mult să rămânem într-un context nepotrivit, cu atât mai multe resurse ne vom consuma în acele relații personale dificile sau la locuri de muncă inadecvate, care ne vor afecta sistemul de valori și ne vor răni.

Paradoxul renunțării

Paradoxul renunțării se referă la situația în care renunțarea la ceva poate deveni o alegere dificilă și contradictorie. Acest paradox poate influența procesul de luare a deciziilor în următoarele moduri:

  • Investiția emoțională: atunci când am investit mult timp, energie, resurse și emoții într-un anumit obiectiv sau acțiune, renunțarea poate fi dificilă din cauza investiției emoționale. Paradoxul apare atunci când sentimentul de a fi investit atât de mult într-o direcție ne poate sugera că trebuie să continuăm, chiar dacă este evident că este momentul să ne oprim. Aceasta poate crea o rezistență internă și poate complica procesul de luare a deciziilor.
  • Așteptări și presiuni externe: paradoxul renunțării poate fi influențat și de așteptările și presiunile externe. Societatea, prietenii, familia sau colegii pot avea anumite așteptări cu privire la ceea ce ar trebui să facem sau să obținem. Renunțarea poate fi percepută ca un eșec sau ca o înfrângere în ochii celor din jur. Acest lucru poate crea o presiune suplimentară de a continua, în ciuda semnelor clare că renunțarea ar fi cea mai bună opțiune.
  • Percepția asupra succesului și eșecului: paradoxul renunțării poate fi influențat și de percepția personală asupra succesului și a eșecului. Uneori, ne putem atașa atât de mult de obiectivul sau acțiunea în care am investit, încât renunțarea este percepută ca un eșec personal sau ca un semn de slăbiciune. Această percepție poate face dificilă acceptarea și recunoașterea faptului că renunțarea ar putea fi, de fapt, o alegere mai înțeleaptă sau mai sănătoasă.
  • Evaluarea rațională a circumstanțelor: paradoxul renunțării poate apărea atunci când evaluarea rațională a circumstanțelor și a perspectivelor indică faptul că renunțarea ar fi cea mai bună opțiune, în timp ce sentimentele și atașamentul emoțional pot sugera continuarea. Este important să găsim un echilibru între aceste aspecte și să luăm în considerare atât rațiunea, cât și emoțiile în procesul de luare a deciziilor.

Ce poate influența renunțarea: dorința de certitudine și prejudecățile de status quo

Renunțarea poate fi influențată de mai mulți factori, inclusiv dorința de certitudine și prejudecățile de status quo. Iată cum pot influența acestea procesul decizional:

℗PUBLICITATE



  • Dorința de certitudine: oamenii tind să caute certitudinea și stabilitatea în viață. Renunțarea implică, adesea, trecerea în necunoscut și acceptarea incertitudinii. Dorința de certitudine poate face renunțarea mai dificilă, deoarece nevoia de a avea control și siguranță ne poate face să rămânem în situații sau relații care nu ne mai servesc. În astfel de cazuri, este important să echilibrăm nevoia de certitudine cu evaluarea obiectivă a situației și a perspectivelor.
  • Prejudecățile de status quo: status quo-ul se referă la starea actuală a lucrurilor sau la modul în care se desfășoară lucrurile în prezent. Prejudecățile de status quo pot face ca renunțarea să fie amânată, deoarece suntem predispuși să păstrăm lucrurile așa cum sunt, chiar dacă există semne că o schimbare ar fi benefică. Aceasta se datorează tendinței noastre de a fi confortabili cu ceea ce ne este familiar și de a evita riscurile și incertitudinea asociate cu schimbarea. Pentru a depăși aceste prejudecăți, este important să ne deschidem mintea la alternative și să evaluăm cu obiectivitate dacă status quo-ul ne împiedică să ne atingem obiectivele sau să ne bucurăm de o viață împlinită.

De ce prea puțini oameni renunță?

Există mai multe motive pentru care prea puțini oameni renunță în anumite situații. Iată câteva motive comune:

  • Legături emoționale puternice.
  • Frica de necunoscut.
  • Speranța că lucrurile se vor îmbunătăți.
  • Teama de eșec sau judecata negative.
  • Investiția timpului și efortului.
  • Lipsa unei alternative clare.

De ce nu-i tolerăm pe cei care renunță?

Toleranța față de cei care renunță poate varia în funcție de perspectivele individuale și de contextul cultural în care ne aflăm. Există mai multe motive posibile pentru care unele persoane pot avea o atitudine negativă față de cei care renunță. Iată câteva motive comune:

  • Societatea promovează perseverența și succesul: renunțarea poate fi percepută ca un semn de slăbiciune sau lipsă de voință pentru a depune eforturi suficiente în direcția reușitei. Cei care renunță mai pot fi văzuți ca cei care nu se conformează acestor așteptări sau care nu îndeplinesc standardele impuse de societate.
  • Compararea cu propriile realizări: uneori, oamenii își evaluează propria valoare și succesul prin comparație cu alții. Atunci când văd pe cineva renunțând, pot simți că propriile eforturi și reușite sunt diminuate sau subminate, ceea ce poate genera resentimente sau critici.
  • Lipsa de înțelegere sau empatie: uneori, oamenii pot să nu înțeleagă sau să nu aibă empatie față de motivele și circumstanțele care stau la baza renunțării. Pot să facă presupuneri negative sau să considere că persoana care renunță nu a făcut suficiente eforturi pentru a rezolva problema sau că a abandonat prea ușor.

Este important să avem în vedere că renunțarea poate fi un act de autocunoaștere, curaj și înțelepciune, atunci când o persoană ajunge la concluzia că o anumită acțiune sau relație nu-i mai servește. Ajută să fim deschiși și să ne străduim să înțelegem perspectiva și experiențele celorlalți, înainte de a judeca sau critica decizia lor de a renunța.

Ce putem învăța din renunțare?

Ne temem să renunțăm pentru că ne temem de eșec; ne este frică să nu risipim toate resursele valoroase pe care le-am dus în acea direcție. Trebuie să recunoaștem, totuși, că definițiile noastre despre eșec și risipă pot fi pur și simplu greșite. A fi capabil să părăsești o situație care nu te avantajează este o abilitate vitală.

Renunțarea poate fi o experiență care aduce cu sine unele lecții valoroase:

  • Autocunoaștere: atunci când renunțăm la ceva, este posibil să ne analizăm mai atent nevoile, dorințele și valorile personale. Renunțarea ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine și să înțelegem ce funcționează și ce nu funcționează pentru noi.
  • Limitări și acceptare: renunțarea ne poate ajuta să înțelegem și să acceptăm limitările noastre. Poate fi un moment de conștientizare că anumite acțiuni sau obiective nu se potrivesc cu abilitățile, resursele sau circumstanțele noastre curente. Această acceptare ne poate ajuta să ne concentrăm energia și eforturile în direcții noi.
  • Flexibilitate și adaptabilitate: renunțarea ne poate învăța să fim mai flexibili și să ne adaptăm la schimbări. Este posibil să fim nevoiți să găsim alternative sau soluții noi atunci când renunțăm la ceva. Această abilitate de a ne adapta poate fi valoroasă în viață și ne poate ajuta să facem față altor situații sau provocări în viitor.
  • Prioritizare: renunțarea ne poate ajuta să ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante pentru noi. Atunci când renunțăm la ceva, ne clarificăm prioritățile și alocăm resursele noastre (timp, energie, atenție) în mod mai eficient.
  • Reziliență și curaj: renunțarea poate fi un act de curaj și reziliență. Adesea, este nevoie de curaj pentru a accepta că o anumită cale nu mai funcționează și pentru a lua decizia de a renunța. Prin renunțare, putem dezvolta reziliență și puterea de a ne adapta la schimbări neașteptate.
  • Învățare din eșec: renunțarea poate fi asociată cu eșecul într-un anumit sens, dar eșecul în sine este o oportunitate de învățare. Prin renunțare, putem reflecta asupra experienței și putem înțelege mai bine ce funcționează și ce nu, putând face ajustări în acțiunile și deciziile viitoare.

Este important să avem în vedere că fiecare situație este unică și lecțiile învățate pot varia de la o persoană la alta. În final, ceea ce contează este că renunțarea poate fi un proces de creștere și evoluție personală, iar învățarea din experiență este un element crucial în acest proces. Adevărul poate fi greu de însușit, dar ne va scuti de probleme pe drum, așa că o perspectivă exterioară ne poate ajuta să înfruntăm părtinirile și raționalizările și să tratam ideea de a renunța ca pe o posibilitate sănătoasă.

Orice vârstă, orice etapă, orice statut, orice pregătire am avea, nu este târziu să învățăm când și cum să renunțăm și să ne amintim pe mai departe că renunțarea nu este întotdeauna un semn de slăbiciune sau eșec. Iar atunci când o facem să fie cu blândețe și cu înțelegere, atât față de noi, cât și față de cei care sunt cu noi în acel context care nu ni se mai potrivește.

Citește și:

Cătălin Durlă este psiholog clinician și psihoterapeut în cadrul Clinica Aproape. Consideră că procesul terapeutic oferă șansa creării unui context spațiu-timp adecvat întâlnirii cu sine, căutării și găsirii ritmului propriu de experimentare a unui mod diferit sau nou de a „privi“ lumea și de a exista în ea, cu tot ceea ce suntem. Este pasionat de modelism și face machete din perioada celui de al doilea război mondial, îi place să cânte la chitară, să construiască diferite obiecte din lemn, să iasă cu rulota și să fie un bun partener de joacă pentru fetița lui, Nora.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0