Într-o seară înzăpezită de februarie, cu multe grade în minus, eu și X încercam mai multe seriale. Alegeam citind rezumatul care ne suna mai bine și „îl încercam“, fără a ne angaja să-l urmărim până la capăt. După mai multe tentative, am observat că, indiferent de genul serialului, de actori sau de recenzii, ajungeam inevitabil la concluzia că „nici ăsta nu-i cine știe ce“, urmat de completarea celuilalt: „da, nu se întâmplă nimic…“. Prin urmare, am început să iau în calcul faptul că „problema“ s-ar putea să nu fie la serial, ci la noi. Așa că am început să-mi fac temele.
Atenția, victima mecanismelor de recompensă
Conform Asociației Americane de Psihologie, durata de atenție este perioada de timp în care o persoană se poate concentra asupra unei sarcini specifice sau a unui element de interes. Cu cât îi ia creierului mai mult timp să se desprindă de la un anumit stimul, cu atât îi este mai ușor să-și păstreze atenția pentru o perioadă mai îndelungată. Deși nivelul de concentrare poate varia în funcție de context, un factor-cheie îl reprezintă, invariabil, utilizarea rețelelor de socializare.
Atenția este afectată, în lipsa unui deficit de conținut pe rețelele sociale, iar scrolling-ul ne face să trecem de la un stimul la altul, în cel mai scurt timp. Într-un episod al podcastului Speaking of Psychology, dr. Gloria Mark, profesor la departamentul de informatică la Univesitatea Irvine din California, explică faptul că „stimularea permanentă pe care o primim în urma utilizării acestor platforme, asociată cu fluxul constant de informații din viața de zi cu zi, afectează capacitatea creierului de a-și canaliza atenția asupra unui singur lucru sau a unei singure situații“.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Ca în cazul oricărei dependențe, rețelele sociale vizează în mod direct sistemul de recompense al creierului, sistem strâns legat de dopamină. Acest neurotransmițător stimulează senzația de plăcere, explicând aproape în întregime ideea din spatele rețelelor sociale și efectele lor asupra noastră.
Într-o oarecare măsură, cu toții suntem afectați de acest obicei de consum. Ne-a intrat în reflex, ca spălatul pe dinți. Prin urmare, ne plictisim mai repede de locurile în care de-abia am găsit rezervare și simțim nevoia copleșitoare de a ne verifica telefonul, indiferent de compania în care ne aflăm – dacă ni s-a citit mesajul, dacă am primit confirmarea întâlnirii pe e-mail, dacă ne-a ajuns comanda la Easybox etc.
Gáspár György, psiholog și formator de opinie în domeniul sănătății relaționale, susține că „în ciuda evoluției digitale, nevoile umane sunt aceleași. Pentru a putea funcționa optim și pentru a ne dezvolta, avem nevoie de siguranță fizică și emoțională, de iubire și de un puternic sentiment al apartenenței. Nu avem garanții și nici certitudini, de aceea este important să ne cultivăm toleranța la frustrare, să devenim rezilienți în fața durerii și să ne adunăm din nou și din nou curajul de-a risca“.
Răbdarea, ca mecanism de coping
„Răbdarea nu înseamnă să înduri smerit, ci să ai vederea îndeajuns de ascuțită ca să te încrezi în dezlegarea din urmă a unei întâmplări. Ce înseamnă răbdarea? Înseamnă să te uiți la ghimpe și să vezi trandafirul, să privești noaptea și să vezi revărsatul de ziuă. Nerăbdarea înseamnă să ai vederea atât de slabă, încât să nu fii în stare să zărești dezlegarea. Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu nu-și pierd niciodată răbdarea fiindcă știu că e nevoie de timp pentru ca secera să se preschimbe în lună plină“ (Legea 9, Cele patruzeci de legi ale iubirii, Elif Shafak).
Răbdarea este adesea privită de către filozofi ca o virtute, însă adevărata ei esență provine din felul în care gestionăm provocările de zi cu zi. Celebra expresie „răbdarea este o virtute“ își are originea într-un poem din anii 1300, deci nu vorbim de un concept nou. În loc de virtute, însușire care implică o dimensiune morală, Kate Sweeny, profesor în psihologie la Universitatea California, Riverside, propune o teorie conform căreia răbdarea este o acțiune emoțională: „atunci când apare emoția de nerăbdare, o putem gestiona și autoregla. Nu este la fel de poetic, dar cred că este mult mai practic. Răbdarea este o formă specifică de reglare a emoțiilor. Poate fi sau nu o virtute, dar este ceva ce putem învăța să facem mai bine“.
℗PUBLICITATE
Nerăbdarea este emoția trăită atunci când întâmpinăm întârzieri care par nedrepte, nerezonabile sau nepotrivite – cum ar fi statul în trafic sau o ședință care durează mult peste ora programată.
Psihologii se referă adesea la „reglarea emoțiilor“ ca la o serie de strategii pe care oamenii le pot folosi pentru a-și ajusta intensitatea emoțiilor. Amintim aici câteva exemple: respirații profunde, discipline contemplative (yoga, tai chi), practicarea ascultării active.
Răbdarea și trăsăturile de personalitate
Este mai puțin probabil ca persoanele care demonstrează o mai mare stabilitate emoțională și adaptabilitate în situații incerte să se simtă copleșite de nerăbdare. În plus, persoanele cu o inteligență emoțională ridicată, care-și cultivă autoreglarea și empatia, tind să-și gestioneze mai eficient sentimentele de nerăbdare.
Trăsături precum agreabilitatea joacă, de asemenea, un rol important în încurajarea răbdării. Astfel de persoane abordează adesea scenarii frustrante cu o mentalitate calmă și înțelegătoare. Pe de altă parte, persoanele cu un nivel ridicat de nevroticism experimentează mai intens valurile emoționale ale vieții. Acolo nu este vorba doar de a fi predispus la îngrijorare sau stres, ci de a simți intens întregul spectru de emoții. Așadar, răbdarea nu este doar contextuală, ci și profund înrădăcinată în trăsăturile de personalitate ale fiecăruia.
Înțelegerea psihologiei răbdării poate ajuta la rezolvarea conflictelor prin încurajarea empatiei și a cooperării. La nivel individual, practici precum meditația, reîncadrarea situațiilor negative și exersarea recunoștinței pot fi integrate în rutina zilnică, pentru a spori bunăstarea emoțională și pentru a ne cultiva toleranța la frustrare.
Înainte de Telegram, erau vederile. Eu le-am apucat. Verile mi le petreceam cu bunicii, la mare, unde bunicul obișnuia să cumpere în fiecare an câte o vedere de pe faleză, pe care o alegeam cu mare atenție. O scria, apoi o trimitea acasă, la București. Într-o vedere din 1999 a scris așa: „Dragii noștri, noi ne simțim bine în stațiune. Cazarea și mâncarea sunt bune, locurile frumoase, dar, deocamdată, vremea nu e minunată. Sperăm, totuși, să se îndrepte. Cu drag, Mătrăguna și Caramancel“.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
