Skip to content

Cu toții avem parte de momente dificile în viață, încă de la cele mai mici vârste, fie că este vorba de micile frustrări de zi cu zi, de perioade stresante, de experiențe adverse sau chiar de evenimente traumatice.

Reziliența se referă la felul în care le facem față și, mai ales, la cum reușim să ne revenim din ele, fiind precum un elastic emoțional. Un elastic prea dur și rigid nu se întinde foarte bine, unul prea moale și subțire se poate rupe prea ușor. Un elastic lat și solid, format din mai multe fibre elastice, este rezistent, se întinde suficient și revine repede la forma inițială. Dar, atunci când presiunea pusă pe el este prea mare pentru o perioadă prea lungă, chiar și acesta își poate pierde din micile fire care îl alcătuiesc, asistând la ruperea lor rând pe rând și, în final, la pierderea elasticității.

Prin urmare, avem nevoie de un echilibru fin pentru a ne atinge potențialul maxim de elasticitate emoțională, dar și de condiții propice pentru a o menține sau a o crește.

Elasticitatea emoțională, între flexibilitatea autoreglării emoționale și rigiditatea cauzată de traume și abuzuri

Diferența dintre un elastic obișnuit și elasticul nostru emoțional este că acesta din urmă se construiește câte puțin, zi de zi. Fiecare mică întindere – prin care înțelegem o depășire a limitelor, o ieșire din zona de confort, o frustrare, o durere sau pierdere căreia i-am făcut față – poate contribui la creșterea elasticității emoționale, adăugând o nouă fibră elastică, mai mică sau mai mare, la întreg.

Fiecare frustrare pe care am învățat să o stăpânim în copilărie – întâi prin coreglare cu părinții sau îngrijitorii noștri, apoi prin autoreglare emoțională – ne poate ajuta să devenim mai flexibili, mai pregătiți și mai rezistenți în fața frustrărilor viitoare.

În schimb, evenimentele traumatice, de tipul abuzurilor emoționale, fizice sau sexuale, neglijenței, decesului unor persoane importante, accidentelor și evenimentelor amenințătoare de viață sau de integritate fizică ș.a.m.d – în special cele trăite în singurătate, fără o persoană care să ne ajute să depășim momentele dificile și să ne revenim din ele – pot duce la rigidizare, prin urmare la pierderea elasticității. Cu cât avem parte de mai multe astfel de evenimente traumatice, cu atât resursele noastre de a le face față scad, pentru că se acumulează presiunea.

Dezvoltarea rezilienței, în copilărie și în perioada adultă

După cum se poate deduce totuși, nici lipsa completă a frustrărilor nu este de dorit. În acest sens, literatura de specialitate abundă în materiale despre importanța limitelor și a Nu-urilor spuse copiilor la timpul potrivit. De exemplu, chiar dacă pare că un copil tolerează cu greu frustrarea de a nu primi înghețată înainte de masă sau jucăria altui copil din parc, totuși, prin menținerea limitelor sănătoase și prin educarea emoțională a copilului vizavi de ceea ce simte în astfel de momente, părinții îi pot fi de mare ajutor în creșterea toleranței la frustrare și, în timp, a rezilienței.

De asemenea, prin încurajarea copiilor să depună eforturi – fizice sau intelectuale –, să se străduiască să facă lucrurile mai bine, să persevereze într-o sarcină, părinții îi pot da practic uneltele de care va avea nevoie în viitor, când se va confrunta cu sarcini dificile. Atenție însă! Și aici echilibrul este cheia – o presiune prea mare pusă pe copil, lipsa timpului pentru joacă sau condiționarea iubirii de îndeplinirea diverselor sarcini pot avea tocmai efectul invers.

Chiar dacă perioada copilăriei este cea mai prielnică pentru construirea rezilienței, nu înseamnă că un adult nu poate face progrese importante în această privință.

℗PUBLICITATE



Conform Asociației Americane de Psihologie (APA, 2020), pentru a-ți crește reziliența, este nevoie să-ți concentrezi eforturile pe patru aspecte principale:

1. Conectare – prioritizează relațiile de calitate din viața ta, oamenii pe care te poți baza, persoanele care te ascultă și care-ți sunt alături la bine și la greu. Nu uita că relațiile de prietenie – la fel ca cele de cuplu – au nevoie de o atenție constantă, de inițiativă, de flexibilitate, de reciprocitate și de investiții constante de timp și energie.

Cel mai îndelungat studiu longitudinal aprofundat asupra vieții umane realizat vreodată, Harvard Study of Adult Development, coordonat de Robert Waldinger, medic psihiatru și profesor la Universitatea Harvard, a ajuns la o concluzie simplă și profundă: relațiile de calitate stau la baza sănătății și a fericirii umane. Poți vedea aici un Ted Talk inspirațional, în care profesorul Waldinger povestește despre rezultatele studiului. Odată cu relațiile semnificative din viața noastră, ne construim practic și acel umăr pe care vom avea nevoie să plângem, sau acea mână de ajutor care ne va sta întinsă în momentele grele.

2. Bunăstare – ai grijă de sănătatea ta fizică și emoțională. Respectul și iubirea de sine stau la baza unei alimentații echilibrate, a unui regim de viață sănătos, cu un nivel optim de mișcare, somn, hidratare și momente de relaxare. Prea multe excese ne pot afecta nu doar sănătatea, ci și stima de sine și sănătatea emoțională, în timp ce un stil de viață prea strict, rigid și inflexibil ne poate frustra pe termen lung și ne poate priva de înțelegerea, blândețea și empatia pe care e important să ni le acordăm nouă înșine. Practicarea meditației sau a mindfuless-ului pot ajuta la reducerea stresului, la creșterea prezenței conștiente și la construirea unei atitudini de acceptare.

3. Gândirea sănătoasă – care nu este echivalentă cu gândirea pozitivă – presupune să reușim să ne identificăm acele tipare inflexibile de gândire, acele filtre restrictive sau acele lentile distorsionate prin care privim lumea și oamenii din jurul nostru. Ori de câte ori ne surprindem că judecăm foarte aspru – pe noi sau pe ceilalți, că tindem să gândim în termeni catastrofici ceea ce ni se întâmplă ori să credem că ceilalți există doar pentru a ne face nouă rău, sau că privim lucrurile din viață doar în alb și negru, putem face un pas către conștientizare și către flexibilizare. Cum gândim despre o situație determină și ce simțim și, apoi, cum ne comportăm pentru a o depăși.

4. Găsirea sensului – am lăsat la urmă partea mea preferată, care mi se pare esențială în depășirea obstacolelor din viața noastră. A ne găsi sensul înseamnă să fim atenți la noi, să ne cunoaștem și să observăm care sunt acele lucruri care ne aduc bucurie reală, entuziasm, sentimentul de împlinire, care ne fac să ne simțim bine cu noi înșine. Pentru fiecare poate fi ceva diferit, dar a găsi modalități prin care poți să-i susții pe alții sau prin care să-ți aduci contribuția ajută, în general, la a da semnificație existenței noastre.

Nu în cele din urmă, deși nu putem controla ce ni se întâmplă și nu putem preveni pierderile și suferința din viața noastră, putem, în schimb, controla modul în care interpretăm ceea ce ni se întâmplă și ne putem construi resurse pentru a face față mai bine, iar asta poate face diferența între reziliență și capitulare.


Citește și:

Cristina Carp, psiholog clinician și psihoterapeută de familie, a absolvit Facultatea de Psihologie și are un Master în Psihologie Clinică și Psihoterapia Copilului și Familiei de la Universitatea București. A urmat formarea în psihoterapia familiei la Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie și are 20 de ani de experiență în comunicare corporativă. Este și absolventă a Facultății de Jurnalism de la Universitatea București.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0