Skip to content

Unul dintre cuvintele care le dă multe emoții copiilor și adulților deopotrivă este cel de „bullying“. Folosim această etichetă lingvistică pentru a descrie comportamente de excludere și luare în derâdere a cuiva, de batjocorire – un dezechilibru de putere între două sau mai multe persoane. Invariabil, îl găsim adesea în cadrul mediului școlar. Însă, la o privire mai atentă, fenomenul este prezent atât la serviciu, cât și în familie; și în viața reală, dar și (cu prisosință) în mediul online etc.

Bullying-ul nu are un nucleu conflictual, ci se bazează pe dorința unilaterală a agresorului de a fi superior, autoritar, astfel încât, prin puterea cuvintelor sau (și) a faptelor lui să vulnerabilizeze partea vătămată, ajungând să creeze, tot unilateral, leziuni cu efecte de lungă durată. De cele mai multe ori, toate formele de bullying sunt privite – fie provocator, fie nepăsător – de un grup de persoane care participă sau încurajează într-un fel sau altul un astfel de comportament, însă care prin pasivitate perpetuează aceste conduite. Persoanele lezate sunt, de obicei, considerate ca fiind diferite de majoritate, fie că vorbim de elevi cu dizabilități, copiii cu probleme de greutate sau de înălțime, fie de copii din familii defavorizate sau din alte culturi religioase ori cu un nivel cognitiv diferit – și lista poate continua.

În combaterea acestui tip de comportament este necesar să existe un dialog deschis și o legătură puternică între părinți și cadre didactice, ambele părți trebuind să gestioneze (atât acasă, cât și în timpul orelor de curs ori after school) felul în care copiii se comportă în grupurile de care se atașează, precum și preocupările pe care le au. Desigur, lucrurile sunt mai delicate și trebuie tratate cu o finețe aproape chirurgicală, atunci când vorbim de perioada adolescenței și preadolescenței. Însă, dacă familia sau școala simte că lucrurile îi scapă de sub control, trebuie precizat că poate apela la ajutorul specializat al unui psiholog – care, printr-un ghidaj susținut, să poată îndrepta răul, atunci când încă se mai poate schimba ceva.

De curând, bullying-ul este interzis prin lege în școlile din România, legea fiind promulgată de către Președintele României.

Astfel, făptașii, dar și victimele bullying-ului vor fi consiliați obligatoriu de un psiholog. Legea se referă la implicarea atât a elevilor, cât și a profesorilor și a personalului administrativ din unitățile de învățământ, tocmai pentru a combate și preîntâmpina un astfel de fenomen. Chiar dacă nu au fost încă menționate sancțiunile pentru bullying, se specifică faptul că acestea vor fi aplicate de către profesori.

℗PUBLICITATE



Este eminamente necesar să știm care sunt elementele definitorii ale celor ce agresează sau sunt agresați, pentru a putea acționa, când lucrurile se află în stadii incipiente. A lua măsuri în astfel de cazuri înseamnă a conștientiza și a înțelege abuzul psihic la care copiii de azi (respectiv, adulții de mâine) sunt supuși zi de zi, multe dintre victime având tendința de a ascunde faptul că traversează astfel de perioade, cauzele pentru care o fac fiind diverse (fie le este frică, fie le este rușine, fie nu știu cum să se comporte etc.).

Pentru sănătatea emoțională a fiecărui individ (copil sau adult), stă în responsabilitatea noastră să ne respectăm semenii, să-i tratăm cu egalitate și empatie sau compasiune. Lipsa de umanitate a agresorilor și violența psihologică pe care aceștia o exercită ascunde multe alte traume la care agresorii au fost supuși ori au asistat și care au avut impact asupra lor. De aceea, răspunsul nu trebuie să fie tot prin violență, ci prin înțelegerea și consilierea psihologică a agresorilor, ale căror suflete sunt pline de durere.

Dialogul este cheia pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o folosească, pentru a stinge conflictele (care sunt, uneori, inevitabile).

Copiii au nevoie de timp pentru a-și înțelege emoțiile, a procesa evenimentele și a învăța cum să reacționeze în anumite situații. Ghidajul le revine adulților din preajma lor care, prin răbdare și iubire, trebuie să le urmărească ascensiunea și, eventual, să tragă un semnal de alarmă. Totodată, nu trebuie să pierdem din vedere nici puterea exemplului, întrucât cei mici imită, fără doar și poate, comportamentele pe care le adoptăm noi, ca adulți, în căminul familial. Și, oricât am fi de tentați să spunem că, poate, ei nu înțeleg (fiind prea mici), de fapt, ei reproduc în spațiul lor de joacă sau la școală tiparele pe care le-au văzut la oamenii maturi din jurul lor.

A petrece timp cu copilul (în absența gadget-urilor sau a altor elemente ce deturnează atenția) este unul dintre lucrurile primordiale pe care părinții ar trebui să le facă. Însă, în goana după sarcinile pe care aceștia din urmă le au de îndeplinit zilnic, se pierd multe dintre aceste implicații invizibile, dar atât de pregnante pentru buna dezvoltare psihică și emoțională a celor mici. A avea un copil este o responsabilitate pe viață, la care ar fi bine să ne gândim înainte de a face un pas în acest sens. E bine să analizăm cu franchețe dacă suntem sau nu pregătiți să ne-o asumăm și să nu acționăm doar pentru a bifa și acest lucru pe lista vieții, ca să fim „în rândul lumii“.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0