Protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, de astăzi, este prezentator TV, model, blogger, endorser, mamă și soție. S-a remarcat într-un domeniu eminamente masculin (auto), este pasionată de orice fel de sport extrem, însă, cu toate acestea, a reușit să-și păstreze feminitatea și candoarea, chiar și atunci când a participat în cadrul show-ului tv, Survivor, difuzat la ProTV. Discretă cu viața personală, însă extrem de sinceră cu publicul, Roxana Ciuhulescu și-a deschis sufletul în fața cititorilor paginadepsihologie.ro, în interviul de mai jos.
Care este acel vis al tău la care lucrezi pentru a deveni realitate?
De mulți ani, visez la căminul nostru. Este acea casă mică, dar în care să încapă multă iubire, cu copii alergând pe lângă noi, cu încă o fetiță al cărei tată s-o îmbrace cu fustițe roz și să-i pună suzeta cu Micky Mouse, în timp ce ea îl trage de cravată. Cezar să vină și s-o ia de mâna, s-o mângâie și s-o pupe. Pe Ana o văd cum se gătește să plece la liceu, făcând încă un pas spre facultatea de medicină. Eu privesc acest tablou cu multă căldură.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Când spui „cuplu“, care sunt primele lucruri care îți vin în minte?
Încredere, iubire, comunicare, chimie, atracție.
Care este sfatul pe care l-ai da cuiva care trece printr-un divorț?
Off, divorțul este un subiect dureros și dacă toți am fi construiți pe același „calapod“, ar fi o rețetă universală. Divorțul nu este un capăt de țară și există viață și după divorț, o spun eu, care nu mai credeam în cuvântul „noi“. Dar nu m-am văzut îmbătrânind singură, am știut că undeva în lumea asta, există și perechea mea. Să avem încredere în noi și în Dumnezeu, iar lucrurile se vor întâmpla când ne vom aștepta cel mai puțin. Să dăm șansă iubirii și să ne creionăm un viitor în doi. Pentru că ce gândim, aia se materializează. Să credem cu adevărat în visul nostru.
În psihologie se spune că dezvoltarea personală și cunoașterea de sine sunt esențiale – cum ai grijă de procesul tău de creștere și transformare psihologică?
În primul rând, mă străduiesc să nu-mi alterez mintea și sufletul cu gânduri negre, să-mi păstrez sufletul cât mai curat și pozitiv. În al doilea rând, încerc să țin lângă mine oameni care gândesc ca mine, să fie în armonie, altfel, un măr stricat le poate strica pe toate.
Îmi cultiv mereu mintea cu informații noi pozitive, cărți bune, cursuri noi de dezvoltare profesională, mă uit la emisiuni din care am ce învăța și înlătur (pe cât pot), negativul din viață mea.
Și când simt nevoia, când nu pot obține firesc acel echilibru, mă refugiez la mănăstire. Rugăciunile mă ajută atunci când nu mă regăsesc, există o forță divină care îmi arată calea și mă face să renasc.
Ce regrete ai, în urmă competiției „Survivor“?
Aș fi avut un regret dacă nu m-aș fi dus, probabil m-aș fi întrebat mereu cum ar fi fost dacă…. Nu am regrete, doar m-aș fi bucurat dacă aș fi putut rezista mai mult. Sunt lucruri pe care am putut să le fac, de-a lungul vieții, însă misiunea Survivor nu a fost pentru mine.
Nu am făcut față, a fost mai mult decât am putut eu duce. Și aici nu vorbesc despre condiția fizică, ci despre mental. Nu am fost pregătită pentru experiența aceasta, deși eu credeam că sunt. A fost prea din scurt, nu am avut timp să-mi pun gândurile în ordine și să mă mobilizez.
Top 3 calități pe care le apreciezi la un partener de viață?
Să fie tandru, inteligent, surprinzător, sportiv, zgubilitic, să iubească copiii, animalele, natura și tot ce este frumos.
Cum selectezi campaniile pentru care lucrezi?
Păi, mai întâi le selectez să fie pe calapodul meu, să cred în ele, în produsele lor, să fie cu și despre oameni. Să am cunoștințe despre domeniile respective și să-mi placă. Să-mi aducă satisfacții.
℗PUBLICITATE
Ce rol are voluntariatul în viața ta?
Unul extrem de important pentru că îmi hrănește sufletul. De-a lungul timpului, m-am implicat în mai multe proiecte umanitare. Unul dintre cele de voluntariat a devenit chiar job. Am făcut voluntariat și pentru Habitat for Humanity, organizație unde, dintr-un simplu voluntar am devenit brand ambasador și, ulterior, am fost Specialist în Relații Publice. Am rămas în continuare trup și suflet alături de organizație, în calitate tot de ambasador. Iubesc oamenii și încerc să-i ajut pe cât pot, să nu fac umbră pământului degeaba.
Care este cea mai importantă lecție de viață dobândită de la părinții tăi?
Fă bine de câte ori poți, fără să te aștepți la recunoștință. Fii același om, indiferent de anturaj sau stare socială. Fii bun, iubește frumosul și apreciază-l.
Cum ai vrea să te descrie copiii tăi, peste ani?
Mama este prietena noastră, gagica aia mishto care a făcut cu noi primul salt în tandem, prima scufundare, ea ne-a învățat să mergem cu motocicleta, care a zis că ne dă un șut în fund dacă ne prinde fumând și care a plâns când noi am absolvit universitatea. Este cea mai cool din gashca de părinți, iar prietenii noștri abia așteaptă s-o reîntâlnească.
Cum ai grijă de ține, atunci când nu mai poți?
Când nu mai pot, trebuie să mai pot nițel. Dar dacă totuși am ajuns la „fundul sacului“, strig după ajutor, nu mă însingurez. Sunt momente când mă simt epuizată și dacă nu găsesc resurse să mă ridic, mă cuibăresc în sufletul celor dragi mie, apți să împartă problema mea, să mă ajute să-mi revin. Nu sunt robot și admit că am și eu limitele mele. Și da, accept ajutor și suport din partea celor pe care îi iubesc eu.
Pe mine mă ajută mult și sportul și rugăciunea. Rar s-a întâmplat ca ceva să mă „îngenuncheze“, iar atunci mi-am regăsit echilibrul la Mănăstirea Căldărușani. Pe când trăia părintele meu duhovnic, Părintele Damaschin, dădeam fuga la el și îi lăsam toate greutățile mele.
Chiar dacă fizic nu mai este, el totuși este, trăiește și îl simt. Pentru mine este suficient să mă duc la mormântul lui și să vorbesc cu el și dintr-o dată îi simt mângâierea. Mereu a știut cum să mă oblojească sau să mă certe, cu blândețea unui părinte.
Cum crezi că va arăta social media peste zece ani? Ce ai face diferit dacă ai fi acum la început de drum?
Cred că va trece într-o nouă dimensiune și asta mă sperie. Mă sperie pentru că nu voi mai ține ritmul și voi pierde controlul copiilor, vor fi de capul lor. [râde]
Când ai purtat un dialog sincer cu copilul tău interior și ce i-ai spus?
Am îmbrățișat copilul și i-am mulțumit pentru cât de puternic a fost contrar inocenței sale, l-am mângâiat și i-am spus că sunt tare mândră de el. I-am șters lacrimile, l-am rugat să mă ierte pentru că a dus prea multe pentru vârstă lui, iar el mi-a zâmbit, pentru prima dată.
Un subiect despre care se vorbește tot mai des este „trauma“, una dintre cărțile de mare succes pe această temă este „Într-o voce nerostită“. Ce înseamnă pentru tine trauma psihologică?
Cred că rănile cele mai adânci și greu de vindecat sunt cele din copilărie, care lasă urme adânci dar care formează viitorul adult mult prea abrupt. Lupta interioară este de multe ori, cel mai lung război pe care îl duci cu tine însuți și de cele mai multe ori, târziu și greu ieși câștigător. Că să închizi capitole dificile din viața ta, ai mereu nevoie de cineva de încredere, care să rezoneze cu tine și pregătit să te poată ajută.
Care este cuvântul care definește, cel mai bine, perioada actuală din viața ta?
Furtună în viață profesională, acalmie în viața privată. Două contraste mă încearcă, voi găsi însă un echilibru în toate. Nu sunt perfectă, încerc să mă accept cu toate trăsăturile mele.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
