Măiestria lui Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī a fost puternic resimțită de oameni având diferite credințe. El a fost recunoscut în Occident, așa cum a fost timp de opt secole în Orientul Mijlociu și în Asia, ca unul dintre cei mai mari literați și figuri spirituale ale tuturor timpurilor.
Diferitele calități ale lui Rūmī au fost puse în evidență odată cu traducerile care au apărut în veacul al XIX-lea. El a fost prezentat deopotrivă ca un senzual și ca un cerebral, un sobru și un extatic, profund serios și extrem de amuzant, impenetrabil și accesibil. Faptul că el poate spune atât de multe lucruri unor oameni atât de diferiți este semnul profundei sale universalități.
Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī s a născut în ziua a șasea a lunii Rabi’ I (1 octombrie 1207), în Balkh din Khorassan, oraș renumit pentru frumusețea sa. Tatăl său, Bâha ad Dīn Walad, un teolog recunoscut, era foarte popular ca maestru sufi și avea numeroși discipoli. Dacă e să dăm crezare celor spuse de Djami în Nafhatul uns, stările extatice ale lui Jalāl ad-Dīn au început de la o vârstă fragedă. Pe când avea cinci ani, el a avut parte de experiența lumii nevăzute: viziuni cu îngeri și oameni sfinți.
În 1218, familia părăsește Balkh din cauza pericolului invaziei mongolilor și, după o călătorie îndelungată pe la locurile sfinte ale Islamului (Mecca, Bagdad), se stabilește la Konya, în Turcia. Tatăl său a primit un post de predicator la universitatea din Konya; la moartea sa, în 1231, Jalāl ad-Dīn, pe atunci în vârstă de douăzeci și patru de ani, îl înlocuiește.
Educația pe care o primește în primii ani o datorează în întregime tatălui său, iar mai târziu, prietenului apropiat al familiei, Sayyid Buha ad-Dīn din Balkh. Acesta din urmă a venit la Konya când Mawlana avea treizeci și patru de ani, și timp de nouă ani l-a inițiat în „știința profeților și a lumii“, care includea retrageri stricte de patruzeci de zile, cu respectarea preceptelor coranice și continuând cu diferite discipline de meditație și înfrânare. În această perioadă, Djalal ad-Dīn a petrecut mai bine de patru ani la Alepp și Damasc studiind cu unii dintre cei mai mari maeștri spirituali ai vremii. Se spune că în această perioada l-a cunoscut, la Nishapur, pe Farid ad-Dīn A’ttar, care în vremea aceea era foarte bătrân.
În anii care au urmat, Rumi a sporit în cunoaștere. Sayyid Buha ad-Dīn, considerând că misiunea lui a fost îndeplinită, a vrut să se retragă pentru a-și petrece restul vieții în singurătate. De aceea i-a spus lui Mawlana: „De acum, fiule, ești pregătit. Tu n-ai egal în niciuna din ramurile științei. Ai deveni un leu al cunoașterii. De acum, eu mă voi retrage. Un mare prieten va veni la tine și veți fi unul pentru celălalt ca două oglinzi. El te va conduce la părțile cele mai tainice ale lumii spirituale și veți fi cei mai buni prieteni din lume“. Astfel, Sayyid a anunțat sosirea lui Shams din Tabriz, evenimentul central al vieții lui Rūmī.
℗PUBLICITATE
Mawlana împlinise treizeci și șapte de ani când l-a întâlnit pe vagabondul Shams. Shams ad-Dīn Tabrizi, un spirit neliniștit și un inovator, a sosit la Konya către 1244, după lungi călătorii în care își făcuse numeroși dușmani. Despre prietenia celor doi bărbați s-a scris imens. Înaintea acestei întâlniri, Rūmī era un eminent profesor de religie și un mistic recunoscut; după întâlnire, el a devenit un poet inspirat și un mare iubitor de oameni. „Shams era un mesager al Sursei, unul care aduce lumina celui care poate să o primească, unuia care este ori prea plin, ori prea gol. Mawlana era unul dintre cei plini. După ce a primit-o, el a putut să transmită acest mesaj spre folosul întregii umanități. Shams ardea și Rūmī a luat foc.“
Tovărășia celor doi a fost de scurtă durată. După numai un an, Shams dispare pentru totdeauna; se crede că ar fi fost ucis de oamenii care erau invidioși pe influența lui asupra lui Djalal adDīn. Adevărata cauză a asasinării lui Shams trebuie să fi fost însă necredința lui deschisă în Islam, pe care Rūmī încearcă să o deghizeze și să o facă tolerabilă în declarațiile și scrierile sale. În plus, el a monopolizat în așa măsură compania lui Rūmī, încât discipolii au hotărât să-l ucidă. Djalal ad-Dīn a fost atât de marcat de despărțirea de prietenul iubit, încât s-a retras din lume, a devenit derviș și a fondat Mawlawi, ordinul dervișilor rotitori, devenit cunoscut în întreg imperiul turcesc.
Rūmī era un om al cunoașterii și sfințeniei înainte de a-l întâlni pe Shams, dar numai după aceea alchimia acestei relații a fost capabilă să împlinească predicția lui Sayyid: „cufunda sufletele oamenilor în nesfârșita plinătate… și adu la viață sufletele acestei false lumi cu înțelegere și iubire“.
Mai bine de zece ani după dispariția lui Shams, Mawlana a compus ode și gazeluri, și toate acestea au fost adunate într-o culegere de poeme intitulată Diwan e Kabir. Între timp, el a legat o strânsă prietenie spirituală cu Husam ad-Dīn Celebi. Într-una din zile, pe când cei doi rătăceau în împrejurimile Konyei, Husam ad-Dīn i-a spus: „Dacă ai scrie o carte precum Ilahiname a lui Sanai sau Mantik’ut Tayr’i a lui Farid ad-Din ‘Attar, aceasta va deveni sursa de inspirație pentru cântăreți; ei își vor umple inimile din cartea ta și vor compune o muzică pe măsură“.
Mawlana a zâmbit și a scos de sub turban o bucată de hârtie pe care scrisese primele rânduri din Mathnawi, spunând: „Celebi, daca tu consimți să scrii pentru mine, eu voi recita“. Și astfel, pe când împlinea cincizeci de ani, Rūmī s a apucat să compună Mathnawi. Oriunde se întâmpla să fie, la școală, la băile publice din Konya sau în livezile din Meram, el recita fără răgaz. „Nu puteam să țin pasul cu el – spune Celebi – căci uneori recita zi și noapte timp de câteva zile. Alteori, nu compunea cu lunile, ba odată nu a compus nimic timp de doi ani. La terminarea fiecărui volum îi citeam totul din nou, ca el să poată corecta ceea ce scrisesem.“
Redactarea acestei opere a durat până la moartea lui Rūmī, survenită în asfințitul celei de a cincea zile a lunii Jomadi ÎI, 672 (18 decembrie 1273), la vârsta de șaizeci și opt de ani. La moartea sa, toți locuitorii din Konya, fără deosebire de credință, s-au rugat și au ținut doliu. A fost înmormântat lângă familia sa și un mausoleu de culoare verde a fost înălțat în cinstea sa de notabilitățile orașului.
De același autor
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
