Educație sexuală. Două cuvinte care ne încurcă, ne pun pe gânduri, ne strâng inima. Am auzit numeroși părinți spunând cu sclipire în ochi și emoție în voce: „Abia aștept să-i citesc prima poveste“, „Abia aștept să-l învăț să meargă pe bicicletă“, „Abia aștept să-i pun prima șurubelniță în mână“, „Abia aștept să vizităm muzee sau să-i explic tabla înmulțirii“. Nu am auzit însă niciun părinte spunând: „Abia aștept să-i fac educație sexuală! Mor de nerăbdare să mă întrebe cum se fac copiii, ce înseamnă sex sau virgin și el pe unde a ieșit mai exact din burta mamei“.
O nevoie, nu un moft
E greu cu educația sexuală. Devine însă din ce în ce mai evident faptul că, deși este încă atât de contestată, educația sexuală este un demers necesar, cu o contribuție semnificativă la sănătatea, protecția și calitatea vieții copiilor noștri.
Eram coordonator al unui program de prevenire a abuzului și a violenței împotriva copiilor, când m-am întâlnit prima dată cu acest subiect. Recunosc că nu mi-a fost drag, cu atât mai mult cu cât poziția profesională de la momentul respectiv aducea cu sine și luări de poziție publice. M-am surprins gândind „Mi-e rușine să vorbesc despre asta. De ce trebuie să fac eu asta?“. La momentul respectiv, situațiile în legătură cu care era nevoie să vorbesc vizau cazuri de abuz sexual asupra copiilor. Știam deja că experiențele de abuz sexual reprezintă traume severe cu ale căror consecințe victimele acestei forme de violență extremă se luptă, uneori, toată viața. Știam, de asemenea, că, în ciuda opiniilor generale referitoare la abuzul sexual asupra copiilor, acesta nu se întâmplă pe stradă sau în situații de risc evident, nu li se întâmplă copiilor mari, adolescenților, și nu este realizat de către persoane necunoscute și periculoase. În cele mai multe dintre situații, victimele erau de vârstă preșcolară și școlară, abuzul se întâmpla într-un mediu cunoscut, familiar sau chiar familial, considerat de încredere, și din păcate, autorul era un adult adesea cunoscut, de încredere. M-am întrebat atunci: „Cum protejezi un copil de o astfel de oroare?“. Răspunsul a venit instantaneu: „Educându-l!“.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Este despre drepturile copilului
A fost momentul în care a început și educația mea cu privire la educația sexuală. Am învățat că este despre drepturile copilului la sănătate și protecție; despre informații corecte, științifice, legate de dezvoltarea umană, anatomie, sănătate, transmise treptat, în acord cu nivelul de dezvoltare a copilului; despre explorarea sănătoasă a propriului corp, în vederea cunoașterii, îngrijirii și protecției acestuia; este despre a fi confortabil emoțional cu ceea ce vedem zilnic în oglindă; este despre viața de familie, relații interpersonale ghidate de siguranță, încredere, intimitate, dar și despre respectarea unor limite sănătoase; despre valorile care ghidează relațiile interumane în general; despre roluri și egalitate de gen, despre prevenirea discriminării și a abuzurilor sexuale. Am descoperit subiectul educației sexuale la intersecția unor domenii solide de cunoaștere, precum psihologia, anatomia, drepturile omului, antropologia, istoria, sociologia și în aria de interes și acțiune a unor instituții respectabile, precum Organizația Mondială a Sănătății, UNESCO sau Comitetul ONU pentru drepturile omului.
Mi-am spus atunci: „Nu ar fi rău să știm aceste lucruri; ar fi o treabă și mai grozavă dacă le-am spune și copiilor câte ceva“. Și mi s-a strâns iar stomacul, amintindu-mi cam ce a însemnat „educația sexuală“ pentru generația mea și a părinților mei. Suntem o generație de adulți, crescută de o altă generație de adulți, cu care fie nu s-a vorbit niciodată despre sex, sănătate sexuală și sexualitate din perspectivă educațională, fie s-a vorbit în contextul păcatului, al amenințărilor, al emoțiilor de rușine și frică sau chiar al îndoielilor cu privire la conduita noastră etică și la caracterul nostru.
℗PUBLICITATE
Educația sexuală, între mit, prejudecăți și adevăr
Lipsa de experiență (sau experiența îmbibată de emoții negative) face ca acum subiectul să fie unul greu pentru foarte mulți dintre noi – părinți și educatori deopotrivă.
La aceasta se adaugă și prejudecățile pe care le avem în raport cu educația sexuală. Astfel, pentru mulți dintre noi încă, educația sexuală se limitează la a vorbi cu copilul despre relația sexuală și despre anatomia ei, pierzând din vedere bogăția de concepte ce se ascunde sub umbrela acesteia. În plus, mulți ne îngrijorăm că o discuție onestă despre sex și sexualitate îi va încuraja pe copii să aibă relații sexuale timpurii, deși studiile arată că, în realitate, se întâmplă o amânare a comportamentului sexual și o asumare responsabilă a acestuia, cu mijloacele de protecție incluse, în contextul unei relații sigure, stabile, guvernată de încredere.
Așadar, se dă subiectul „educație sexuală“, în legătură cu care identificăm cu ușurință caracterul tabu, experiențele personale complicate, activări emoționale dureroase, nivel crescut de ignoranță, îndoială etică și o cantitate considerabilă de prejudecăți.
Nu este deloc de mirare că am face orice altceva în relație cu copiii noștri, în afară de educație sexuală. Și cu toate acestea, nevoia educării noastre în raport cu acest subiect este atât de mare, mai ales dacă avem în vedere sănătatea, educația, calitatea vieții și interesul superior al copiilor noștri.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
