Skip to content

Discuțiile sincere și oneste sunt ceva de care majoritatea copiilor și adolescenților nu au parte, când este vorba despre educația și sănătatea lor sexuală. Iar în cele mai fericite cazuri, când totuși adultul își adună curajul și riscă să vorbească mai tinerelor generații despre o normalitate omniprezentă în viață, se ajunge cumva la discuții despre sarcină, boli cu transmitere sexuală și cât de important este să îți exprimi refuzul cu privire la raporturile sexuale. Este adevărat că scopul educației sexuale este în primul rând acela de a proteja copilul de abuz, de a-i limita expunerea la risc și de a-l ghida să ia decizii cât mai înțelepte când va veni momentul.

Dar copiii și, mai ales, adolescenții zilelor noastre au nevoie să învețe lucruri despre sexualitate într-o atmosferă sigură și deschisă, de ce nu chiar încurajatoare, în care aceștia să-și pună în cuvinte întrebările, curiozitățile și mai ales confuziile și fabulațiile, pentru ca mai apoi să-și poată formula propriile convingeri despre ce anume este bine pentru ei și ce nu.

Discutam, de curând, cu colega mea Diana Stănculeanu de la Salvați Copiii România — una dintre cele mai active ONG-uri din țara noastră care militează pentru respectarea drepturilor și a demnității copilului — despre faptul că descoperirea și înțelegerea propriului corp face parte, de asemenea, din categoria nevoilor umane de bază. În cele din urmă, corpul este căminul nostru pentru întreaga viață și, în scopul de a avea grijă de acesta și a-l proteja, psihoeducația și înțelegerea lui sunt esențiale.

Știm cu toții sau, cel puțin, putem intui că, în România, viața erotică a adolescenților și a fetelor în special este, încă, un subiect ce provoacă în mod deosebit anxietatea părinților, care-și doresc în secret ca fetele lor să fie lipsite de dorință sexuală — precum imaculata Albă ca Zăpada. Dar nu cred că suntem cu adevărat conștienți de riscurile pe care le ascunde această dorință, oarecum firească, a părinților. Fiindcă cei mai mulți părinți își doresc ca fetele să devină femei fericite și de succes, care să fie găsite de prințul lor și apoi să trăiască împreună fericiți până la adânci bătrâneți. Dar realitatea cu care mă întâlnesc adesea în cabinetul de psihoterapie reflectă un alt scenariu al poveștii: fata ajunge în brațele lui Făt-Frumos, dar aduce cu ea toate limitările și interdicțiile vehiculate de părinți și îi este aproape imposibil să-și arunce părinții din minte înainte de a face sex, când face sex sau după ce a făcut sex. Sau, pentru că a fost încurajată să fie perfectă, și nu curajoasă, îl proiectează pe Făt-Frumos în fiecare bărbat care-i iese în cale și (fără să creadă că ar mai exista vreo altă soluție) acceptă o serie de comportamente toxice, în numele iubirii și al loialității față de perfecțiune.

Totodată, mai există și varianta în care fata nu vrea să audă, nici în ruptul capului, de rolul Albei ca Zăpada și, cu cât părintele instituie mai multe restricții ca la „poliția sexului“, cu atât mai „nelegiuită“ va deveni.

℗PUBLICITATE



Cred cu tărie în faptul că fiecare copil și adolescent are de respectat regulile și valorile unei familii, că părinții au și drepturi (nu doar responsabilități) — de exemplu acelea de a-și face auzite ideile, părerile și alegerile.

Așa cum cred și că, atunci când intenționăm să aducem educația sexuală între zidurile psihologice ale familiei noastre, comunicarea deschisă este esențială. Nu consider că este de vreun ajutor să li se spună sau să li se arate copiilor și adolescenților mai mult decât vor să audă sau să vadă. Intruziunea sau degajarea totală și transformarea educației sexuale într-o discuție ca între prietenii de la colțul blocului poate fi la fel de nocivă ca lipsa de informații și de inteligență parentală. Vrem sau nu vrem, ne place ori ba, părinții nu sunt prietenii copiilor — aceștia pot fi empatici, înțelegători, blânzi, dar ei au și o serie de responsabilități care nu se regăsesc în diadele definite de amiciție.

Îmi amintesc de un adolescent crescut într-o familie în care petrecea mai mult timp cu mama, din cauza unui job extrem de solicitant pe care-l avea tatăl, și care-mi relata într-una dintre ședințele de terapie că apreciază foarte mult implicarea și deschiderea mamei sale, pe care o iubește din tot sufletul, dar că nu are niciun dram de curiozitate când mama îi vorbește despre experiențele ei sexuale din adolescență — că în acele momente se simte dezgustat și, după aceea, pentru o vreme, îi este foarte greu să se așeze cu părinții lui la aceeași masă.

În final, cred că este esențial să medităm puțin asupra propriei educații sexuale și să ne adresăm în sinea noastră câteva întrebări cu privire la ce avem nevoie să învățăm sau să cunoaștem, atunci când vine vorba despre cultivarea inteligenței parentale. După care, vă invit s-o citiți pe autoarea și experta în psihologia familiei, dr. Harriet Lerner – care îi îndeamnă pe părinți să înțeleagă că sexualitatea copiilor și energia erotică a acestora este unică, apoi că viața de adult fericit necesită o bună relaționare cu propriul corp, dar și că acest impuls reprezintă o forță vitală mult prea puternică pentru ca părintele să o poată controla, modela sau distruge după cum îi e voia. Deși este bine să fim clari în privința valorilor proprii și să ne exprimăm încrederea în capacitatea adolescentului de a face alegeri înțelepte, nu putem uita de faptul că sexul este una dintre căile prin care copilul își afirmă independența față de părinți; și nu este corect să ne așteptăm ca credințele și limitările noastre să devină și ale sale; și nici ca drumul nostru să devină drumul său. Valabil atât în privința sexualității, cât și a oricărui alt domeniu al vieții.

Articol publicat pe platforma Republica

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0