Vorbim din ce în ce mai des de stigma (publică, structurală, adică la nivel de politici publice), asociată tulburărilor mintale. Stigma, prejudecata și discriminarea sunt o realitate, una dură, care are efecte nocive (poți găsi mai multe despre subiect în acest editorial din the Lancet).
Datele indică faptul că aproximativ jumătate din persoanele care suferă de o tulburare psihică nu primesc ajutor. De multe ori, acest lucru se întâmplă și pentru că oamenii evită să acceseze servicii de sănătate mintală sau amână din cauza rușinii, a îngrijorării legate de cum vor fi priviți acasă, în grupul de prieteni, la serviciu.
Vorbim despre acest subiect și e bine că o facem, dar contează și cum, pentru că, de prea multe ori, „diavolul stă în detalii“. Acesta e un articol de opinie, opinie care e posibil să supere pe alocuri, dar înainte, vă rog să reflectați puțin. Subiectul mi se pare important și este despre noi toți.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
O problemă de nuanțe, nu doar de vocabular
Ce am observat eu, urmărind mai atent ce spun oamenii din populația generală referitor la acest subiect, dar și unii dintre psihologi, este că acolo unde oamenii au devenit mai conștienți de importanța psihologiei, a psihoterapiei, bref de accesarea serviciilor de sănătate mintală la nevoie, o parte din această conștientizare a fost construită pe o teză care mi se pare nu doar înșelătoare, dar și potențial periculoasă. Teza e următoarea: „Atunci când simți şi crezi că ai probleme, dar nu le poți gestiona, mergi la psiholog“. Până aici nimic greșit. Doar că nu ne-am limitat la acest aspect, am continuat cu „doar asta nu înseamnă că ești bolnav psihic“ sau „la psiholog nu merg oamenii cu boli psihice, aceia merg la psihiatru“ sau variațiuni pe aceeași temă.
Da, cazurile complexe sunt mult mai bine tratate de un psihiatru și acest lucru e necesar. Dar, la fel de bine, un psihiatru poate trata o problemă legată de somn, cum e insomnia sau o tulburare de anxietate, cum e cazul fobiei. Înainte să trecem mai departe, vreau să lămurim câteva aspecte. În primul rând, pe scurt, despre rolul psihologului clinician, al psihoterapeutului și al psihiatrului.
- Un psiholog clinician realizează evaluări psihologice și intervenții scurte. Acesta poate fi și psihoterapeut, ceea ce înseamnă că poate livra și intervenții psihologice de lungă durată și că a trecut printr-o formare de câțiva ani. Psihologii nu stabilesc diagnostice și nu au dreptul să prescrie medicație.
- Psihiatrii sunt medici la bază și au aceste atribuții. Un psihiatru poate fi și psihoterapeut, iar atunci poate furniza și servicii de psihoterapie.
Unde mergem când avem probleme de sănătate mintală?
De preferat, la toți. Un psihiatru poate stabili dacă e vorba de o tulburare psihică, ajutat de rezultatele unei evaluări psihologice realizate de un psiholog clinician și de alte metode. Dacă recomandă psihoterapie, atunci fie acesta, fie un psiholog cu formare în psihoterapie poate livra aceste servicii. În general, rezultatele studiilor indică faptul că cea mai bună variantă pentru a trata o tulburare psihică este combinația dintre medicație și psihoterapie. Bineînțeles că putem accesa servicii de psihoterapie și dacă nu avem o tulburare psihică.
℗PUBLICITATE
Revenind la teza enunțată anterior. Să zicem că „pastila“ aceasta funcționează. Chiar cred, la nivel de simț comun, că a avut un oarecare efect, pentru că oamenii s-au gândit că să mergi la psiholog și să fii într-un proces psihoterapeutic este precum un ceai de coada-șoricelului. Poți să-l bei și când nu ești bolnav. Nu știi dacă-ți face bine, dar sunt șanse bune să nu-ți facă rău. Dar cuvintele au potențial să înrăutățească lucrurile. În realitate, există efecte iatrogene și ale psihoterapiei, mai ales dacă include intervenții nevalidate sau livrate nepotrivit. Dar asta e „altă gâscă în altă traistă“, despre care aș vrea să vorbesc în alt articol.
Și uite așa ne aflăm în punctul în care suntem mândri că mulți oameni merg la psihoterapie, asta după ce am aruncat problema în curtea psihiatrilor, la care pare că nu trebuie să mergi decât dacă ești în punctul în care nu mai funcționezi. Ce înseamnă că nu mai funcționezi? În general, în tulburările psihice, elementul funcționalității individului ține de diversele arii din viața lui: muncă, relații, autoîngrijire etc. Chiar trebuie ca un individ să ajungă în punctul în care nu mai poate să-și facă treaba la muncă, în care nu se mai îngrijește sau în care relațiile lui sunt deteriorate din „n“ motive, de la retragere socială la diverse conflicte, ca să ajungă la medic? Ar fi cinic.
Să nu înlocuim o stigmă cu alta
E bine că oamenii accesează servicii de psihoterapie, problema e că înlocuim o stigmă cu alta și asta s-ar putea să ne coste mult. Pentru că oamenii vor veni la psihoterapie, dar în cazul în care aceasta nu e suficientă, vor avea deja înrădăcinată ideea că să mergi la psihiatru înseamnă că se întâmplă ceva foarte grav. Astfel, le va fi mult mai greu să acceseze serviciul medical de care au nevoie.
Știu, pentru noi, cei din domeniu, pare că înșir, în cel mai bun caz, truisme. Dar cred că trebuie să ne gândim mai mult la a informa oamenii legat de temerile și prejudecățile pe care poate le au. E datoria noastră morală să prezentăm onest și obiectiv lucrurile. Din dorința de a face mai ușor de accesat serviciile psihologice, nu putem arunca psihiatria într-un hău și nu o putem prezenta ca pe ultima soluție, doar pentru lucruri grave. Cum spuneam la început, „diavolul stă în detalii“. Sunt convinsă că sunt mulți oameni de bună credință care prezintă informația nedistorsionat, dar constat că, de multe ori, din dorința de a face bine și de a convinge oamenii să caute ajutor, demonizăm o specialitate esențială pentru susținerea celor pe care vrem, de fapt, să-i ajutăm. Avem nevoie să aducem psihiatria în comunitate, dincolo de zidurile groase în spatele cărora a stat de secole.
Referințe
- Barsky, A. J. (2017). The iatrogenic potential of the physician’s words. Jama, 318(24), 2425-2426.
- www.psychiatry.org
- apa.org
- Kamenov, K., Twomey, C., Cabello, M., Prina, A. M., & Ayuso-Mateos, J. L. (2017). The efficacy of psychotherapy, pharmacotherapy and their combination on functioning and quality of life in depression: a meta-analysis. Psychological medicine, 47(3), 414-425.
- Merz, J., Schwarzer, G., & Gerger, H. (2019). Comparative efficacy and acceptability of pharmacological, psychotherapeutic, and combination treatments in adults with posttraumatic stress disorder: a network meta-analysis. JAMA psychiatry, 76(9), 904-913.
- Vigo, D. (2016). The health crisis of mental health stigma. Lancet, 3, 171-178.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
