Atunci când un cuplu traversează o perioadă de criză, iar partenerii nu ştiu cum să o gestioneze, ajung să solicite ajutor specializat. Fie că este o criză generată de descoperirea unei infidelități, fie de un abuz sau de aflarea unui necaz, fie de o perioadă lungă de neînțelegeri şi de profundă deconectare, cei doi parteneri ajung în cabinetul meu fără să ştie încotro să o apuce și ce mai este de făcut cu relația lor.
Aproape întotdeauna, încă din prima şedință de terapie, stabilim un obiectiv la care ajungem de comun acord. Ceea ce le spun adesea clienților mei, în sens metaforic, este că eu mă sui în barca relației lor şi mă alătur lor ca să tragem la vâsle împreună, pentru a ajunge la farul luminos, adică pentru a ne atinge obiectivul stabilit.
Cele mai multe dintre cuplurile care ajung în cabinetul de psihoterapie vin cu gândul de a-şi salva relația! Sunt dispuşi să depună efort pentru schimbare, să aloce timp, energie şi bani pentru a face ca relația lor să fie iarăşi bună, asumată şi conştientă. Şi asta face să avem un „far“ bine conturat şi luminos spre care să ne îndreptăm, chiar dacă pare uneori îndepărtat. Trecem împreună prin furtuni sau ape adânci şi tulburi, din când în când avem parte de adieri de vânt prielnic, iar toate astea determină ritmul cuplului de a se apropia de far, adică de a-și atinge obiectivele.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Însă avem şi situații în care „farul“ este înconjurat de o ceață densă şi nu pare să fie prea clară direcția. Ceața din jurul farului vine din nevoile în dezacord ale partenerilor. Pe scurt, asta înseamnă că unul dintre parteneri îşi doreşte să depună toate eforturile pentru ca relația să funcționeze cu (aproape) orice preț, iar celălalt este deja epuizat de atâtea încercări de reparare şi, profund dezamăgit, își doreşte să iasă din relație.
În asemenea situații, propunerea mea pentru cei doi parteneri este să punem lupa pe relația lor – pe ceea ce funcționează şi ceea ce nu funcționează, pe calupul de nevoi al fiecăruia şi pe felul în care aceste nevoi îşi găsesc (sau nu) împlinirea în cadrul relației. Explorăm valorile personale şi incidența acelor valori comune, analizăm semnificația şi rolul fiecăruia în viața celuilalt. Privesc cu atenție legătura ce se creează între ei şi cercetăm împreună atât pietrele de încercare aşezate pe această legătură, cât şi nodurile bine întărite ale acesteia.
Procesul terapeutic are rolul de a-i ajuta pe parteneri să se cunoască mai bine pe sine, dar şi pe celălalt; ca urmare a şedințelor de terapie, ei trec printr-o transformare, au anumite revelații, încep să-şi înțeleagă şi să-şi recunoască mai clar „butoanele“ personale şi pe-ale celuilalt. Partenerii devin conştienți de dinamica relației lor, iar lentilele prin care se privesc – atât spre interior, cât şi spre celălalt – lărgesc spectrul.
Ca un rod al acestui proces de explorare, un obiectiv începe a se cristaliza – partenerii alegând să depună eforturi pentru ca relația să poată fi salvată, devenind una bună, sănătoasă, funcțională. Ghidați în procesul lor terapeutic, ei ajung încet-încet să îşi depăşească dificultățile, să aibă mai multă compasiune față de celălalt, să se simtă mai uniți, iar emoțiile pozitive să fie mai des prezente în relația lor.
De asemenea, ca urmare a explorării noastre, poate apărea şi situația în care partenerii decid, de comun acord, în favoarea unei separări. Ei ajung să considere că aceasta este cea mai bună soluție pentru ei, căci există diferențe prea mari în structura personalității lor, iar aspectele ce țin de viziune şi de valori relaționale sunt atât de opuse, încât nu pot fi integrate în relația lor. Aşadar, ajung să aleagă separarea, dar continuă să vină în terapie deoarece doresc să-și gestioneze despărțirea într-un mod conştient şi cât mai asumat şi echilibrat. Din această perspectivă, terapia este una dintre cele mai înțelepte decizii pe care le poate lua un cuplu, mai ales acolo unde există şi copii.
În cabinetul meu sosesc şi acele cupluri care, încă de la bun început, vin cu o decizie de separare în minte şi îşi doresc să lucreze la tot ceea ce ține de gestionarea despărțirii, astfel încât toți membrii familiei să resimtă această schimbare cât mai puțin dureros şi cu cât mai puține „daune colaterale“. Într-un anumit sens, aceste cupluri dau dovadă de o înaltă maturitate emoțională. Sunt acele cupluri care deja au discutat îndelung, au depus deja eforturi îndelungate pentru a face ca relația să funcționeze și, în cele din urmă, au ales varianta separării. Ei au încă, în interiorul lor, resurse precum respectul reciproc şi o apreciere şi o iubire de sine suficient de puternice pentru a-şi putea recunoaşte nevoile (ne)împlinite în contextul actual al cuplului.
În cuplurile în care există şi copii – decizia divorțului fiind întotdeauna mai dificilă – ei reuşesc să facă din dragostea pentru copiii lor un stindard alb, pe care îl ridică mai presus de orice interes personal. Tocmai de aceea, vin în şedințele de terapie pentru a afla cum să-și gestioneze mai bine relația cu copii, în aceste condiții. Pentru ei, divorțul nu mai este văzut ca o declarație de război, în care fiecare caută să câştige teritorii, ci mai degrabă ca o pledoarie pentru pace, o oportunitate de reformă, în care partenerii sunt ghidați de speranța pentru mai bine.
Oricare ar fi obiectivele definite de parteneri pentru o relație de cuplu, un psihoterapeut de cuplu ajută la construirea unei viziune comune, dezvoltă şi întăreşte abilitățile relaționale ale celor doi, îi învață pe parteneri cum să-şi gestioneze conflictele, cum să-şi rezolve problemele, cum să-şi liniştească emoțiile, cum să-şi identifice adecvat propriile nevoi (dar şi pe ale celuilalt), cum să comunice; le oferă partenerilor „unelte“ pe care ei să le folosească în mod repetat acasă, pentru tot restul vieții lor.