Când eram copii, credeam că, atunci când vom fi mari, nu vom mai fi vulnerabili. Dar maturitatea înseamnă să-ți accepți vulnerabilitatea. Să fii viu înseamnă să fii vulnerabil. — Madeleine L’Engle
Eu am fost unul dintre acei copii care a crescut auzind de la cei din jur că este prea fragil și vulnerabil. Am avut nevoie de mulți ani de lucru cu mine însămi, de experiențe dificile (intervenții chirurgicale riscante, relații de cuplu eșuate etc.), pentru a face pace și a-mi integra vulnerabilitatea, transformând-o în cheia care activează curajul din mine!
Ce înseamnă „vulner-abilitatea“ pentru mine? Este „abilitatea“ de a te deschide către viață și oameni, chiar și cu riscul de fi rănit(ă).
Consider vulnerabilitatea ca fiind atributul oamenilor puternici. Este acea forță care:
- Ne permite să ne simțim mai conectați cu alți oameni și, astfel, să cultivăm legături sănătoase.
- Ne ajută să ne îmbunătățim relațiile romantice și intime, făcându-ne mai disponibili emoțional.
- Ne permite să fim mai autentici și sinceri cu noi înșine și cu ceilalți.
- Ne deschide multe uși care ar fi rămas închise, dacă nu ne-am fi permis să fim „dureros de deschiși“.
- Promovează bunăstarea generală, permițându-ne să experimentăm din toată inima, cu prezență, tot ceea ce viața ne oferă.
Cred cu tărie că oamenii care aleg să-și integreze și valorifice vulnerabilitatea se vor simți conectați la ceea ce este esențial pentru identitatea, scopul, bunăstarea personală. Iar acest demers le va înlesni drumul până în punctul de întâlnire dintre pasiune și aptitudini – „elementul personal“.
În cartea sa intitulată Și tu poți să zbori, Seth Godin spunea: „Calea pe care o avem la îndemână ne spune să-i permitem naturii umane să iasă la suprafață, să facem artă și să zburăm mult mai sus decât ni s-a spus că ar fi posibil.“
℗PUBLICITATE
Această cale, zic eu, o putem avea la îndemână dacă ne asumăm și învățăm să ne acceptăm vulnerabilitatea, chiar dacă la început s-ar putea să ne fie groaznic de frică. Dar, după cum bine spunea Joseph Campbell, „peștera în care îți este frică să intri poate ascunde chiar comoara pe care o cauți“.
În plus, înainte de a te teme să trăiești „fără armură“, poate că ar fi util să afli ce înseamnă pentru tine să fii vulnerabil… Am adresat public această întrebare acum câtva timp, în cadrul unui chestionar pe Facebook. Iată aici o parte dintre răspunsurile primite:
- „Vulnerabilitatea ne implică într-un proces interior de autocunoaștere. Înseamnă conștientizarea a ceea ce suntem, a ceea ce avem și putem pierde, a ceea ce putem deveni sau putem obține, odată ce pricepem ce limite mentale și emoționale putem depăși.“
- „Cred că vulnerabilitatea este prietena mea de nădejde. Conștientizând-o, acceptând-o, învățând din ea despre mine, evoluez frumos.“
- „Să știi care sunt lucrurile ce te pot răni sau întrista; să ai încredere că merită să îi lași pe cei dragi să descopere ce anume te poate răni.“
- „Pentru mine, a fi vulnerabil înseamnă să îți deschizi sufletul în fața oamenilor, indiferent că sunt apropiați sau străini. Să ceri ajutor atunci când ai nevoie, fără să îți fie teamă că vei fi refuzat sau că nu va avea cine să te ajute. Să iubești, să speri, să crezi.“
- „Să plâng în fața celorlalți, să-mi deschid sufletul atunci când mi-e mai greu.“
- „Vulnerabilitatea este normalitatea pe care mulți dintre noi au pierdut-o, din păcate, pentru a se acomoda la lumea digitală.“
- „A fi vulnerabil, pentru mine, înseamnă a renunța la control și a lăsa garda jos.“
- „Să-ți porți rănile cu mândrie, ca un războinic care se confruntă cu viața; să vezi acele răni ca pe o putere a ta. Să fii binevoitor, îngăduitor cu sine.“
Pentru voi, cititorii Paginii de Psihologie:
- Ce înseamnă vulnerabilitatea?
- Când ați fost ultima dată vulnerabili? Cum v-ați simțit?
Și, întrucât cred că avem atât de multe de învățat de la copii (inclusiv a ne da voie să ne jucăm, să fim mai curioși înspre a experimenta, să fim „adevărați), aleg să închei acest articol cu un crâmpei din povestea Iepurele de catifea, scrisă de Margery Williams:
„Adevărat nu-nseamnă felul cum ești făcut… E un lucru care ți se-ntâmplă. Când un copil ține la tine vreme-ndelungată, nu doar ca să se joace cu tine, ci fiindcă te iubește CU ADEVĂRAT, atunci devii și tu Adevărat… Nu se-ntâmplă dintr-odată… Devii treptat. Și durează mult… În general, când ajungi Adevărat… ești ponosit. Dar lucrurile astea n-au nicio importanță, fiindcă, odată ce ești Adevărat, nu mai poți să fii urât decât pentru cei care nu-nțeleg.“
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
