Skip to content

Disocierea este elementul cel mai primitiv al răspunsului nostru natural la durere, la amenințări și traume. Este un mod de deconectare automată de la întregul mediu înconjurător. Aceasta ne permite să gestionăm anxietatea și frica debordantă prin minimizarea mișcării și a consumului de energie și prin amorțire, astfel încât să nu simțim durerea.

Dacă ai avut vreodată un accident de mașină, chiar și unul minor, știi foarte bine cum funcționează lucrurile. Conduci prin trafic, asculți muzică, te uiți pe geam, conștient de propriile gânduri, vise și amintiri. Iar în clipa următoare, te scufunzi în întunericul fricii și al nesiguranței, în urmările bulversante ale unui impact violent cu un alt vehicul. S‐ar putea să‐ți poți verifica trupul pentru a vedea dacă ai răni vizibile, să ieși din mașină, să vorbești cu celălalt șofer și să faceți schimb de informații. S‐ar putea chiar să reușești să povestești cele întâmplate unui polițist sau unui paramedic chemat la fața locului.

La un moment dat în timpul acestui proces, însă, s‐ar putea să observi că nu îți simți corpul, așa că nu ești un martor de încredere cu privire la propriile leziuni. Această amorțeală se datorează răspunsului la șoc și a activării protective a unor substanțe chimice precum endorfinele, activate de diverși centri ai creierului. Aceste substanțe chimice sunt concepute pentru a minimiza durerea, astfel încât să poată să aibă loc o acțiune defensivă adecvată. Disocierea este, de fapt, o abilitate de supraviețuire vitală. Cu toate astea, atunci când disocierea devine o obișnuință, persoana disociată devine captivă acestei stări și nu poate reveni la o una mai conectată.

Calea de întoarcere

Dacă ești disociat în mod semnificativ de corpul tău, inclusiv de răspunsurile sale la durere, primul pas pentru a ieși din șoc (fie că este unul recent sau nu) este să începi să simți când și cum anume ești disociat, iar apoi să înveți cum să te reconectezi treptat la corpul tău. Pe măsură ce te reconectezi, vei descoperi și vei construi diverse tipuri de resurse ce te vor ajuta să‐ți remediezi răspunsurile corpului la stres și durere. Noi numim acest lucru autoreglare. Capacitatea de a realiza cu succes autoreglarea răspunsurilor de stres ale corpului tău va duce la o dependență mai redusă față de disociere, la o rezolvare mai rapidă a durerii și la un sentiment mai accentuat de control și putere.

Reducerea disocierii

Sunt multe instrumente care te pot ajuta să reduci disocierea, astfel încât să te poți reconecta și să începi să‐ți explorezi experiența corporală (inclusiv durerea) într‐o manieră sigură și productivă. În această parte a articolului îți vom prezenta mai multe abilități și instrumente necesare, oferindu‐ți în același timp oportunitățile de a le practica.

Un punct de plecare este să descoperi ce anume experimentezi în starea de disociere. Aceasta poate fi uneori tipul de disociere clasică, în care percepi că: „M‐am deconectat de corpul meu; privesc în jos în cameră, te văd pe tine; mă văd pe mine.“ Dacă ești conștient că te detașezi, este important să observi procesul, prin extinderea experienței acestuia. De exemplu, dacă detașarea începe să se resimtă precum o senzație de plutire, o extindere a acestei experiențe poate duce la întrebarea: „Simt că plutesc mai mult spre dreapta sau spre stânga, ori în altă direcție?“ Poți descrie apoi ceea ce observi din acel loc?

După ce ți‐ai extins experiența din afara corpului, încearcă să descrii ceea ce conștientizezi înăuntrul tău – chiar dacă este foarte vag. În doar câteva clipe, este posibil să ai parte de experiența uimitoare de a reveni înapoi în corpul tău și de a te reîntoarce la tine însuți, anxietatea și frica fiind semnificativ reduse. Cheia este să‐ți urmezi întotdeauna simțul simțit pe cât de bine poți, prin starea de disociere. Trebuie să fie un proces lent, blând, în etape, astfel încât să te „reîntorci“ la sentimentul că este în regulă se revii în propriul corp.

℗PUBLICITATE



În timp ce citești aceste rânduri, s‐ar putea să reacționezi cu un comentariu de genul: „Dar eu nu simt nimic. Sunt doar amorțit.“ Fie că ești conștient sau nu de asta, există o parte a corpului tău care este mai puțin amorțită decât oricare alta. În această situație, poți folosi o scanare a corpului, concentrându‐te metodic din creștetul capului și până în tălpile picioarelor, pentru a urmări cu mai multă atenție experiența corpului tău. Astfel, vei găsi diferențe, chiar dacă sunt mici sau subtile.

Pentru a efectua și experimenta o scanare corporală, acordă‐ți câteva minute chiar acum pentru a te concentra asupra trăirilor corpului tău. Începe fie din vârful capului, fie de la baza picioarelor. „Simte“ cu blândețe zona pe care ai ales‐o, devenind conștient de diferitele tipuri de senzații. Dacă „nu simți nimic“, întreabă‐te cum se resimte acest lucru și notează‐ți răspunsul.

Continuă apoi spre zona următoare. Dacă ai ales vârful capului, poți coborî spre față, maxilar și părțile laterale aferente. Dacă ai început de la tălpile picioarelor, gândește‐te cum ar fi să‐ți găsești și să te concentrezi pe degete și pe talpă. Ce senzații identifici aici?

Parcurge în continuare diferite zone ale corpului în mod sistematic, găsind un ritm prin felul și locurile în care te deplasezi. Atunci când consideri că experiența s‐a încheiat, observă ce anume ți se pare diferit în relația cu corpul tău față de momentul în care ai început această practică.

Extras din cartea Eliberați de durere.

Citește și:

Peter A. Levine, PhD, deține doctorate în biofizică medicală și psihologie. Este creatorul Somatic Experiencing®, o abordare naturalistă, bazată pe corp, a vindecării traumelor, pe care a dezvoltat-o în ultimii 40 de ani.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0