Cristina Jacob este una dintre cele mai tinere regizoare, de succes, din România. Licențiată în Regia de Film (ca șef de promoție), aceasta a urmat studiile la London Film School, iar, mai apoi, ca un parcurs firesc al lucrurilor (pavat cu intuiție ascuțită și muncă asiduă), realizează unele dintre cele mai apreciate pelicule, din ultima vreme.
În 2011 a pus bazele casei de producție Zazu Film, și tot de atunci, au apărut și roadele muncii sale, premiile obținute, dar și filmele Hot Shorts, Selfie, Poveste de dragoste, În film la Nașu’, Selfie69, precum și Oh, Ramona, care s-a dovedit un real succes (în doar trei săptămâni de la premieră, încasările au depășit 1 milion de dolari în box office). Despre toate acestea și multe alte secrete cinematografice, în interviul de mai jos.
Ce are regizorul Cristina Jacob și nu au alți regizori?
Experiența de viață. O au și alții, în felul lor, diferită. Asta ne face unici. Din acest motiv, dacă pui 10 regizori să facă aceeași poveste, o să ai 10 filme diferite. Fiecare are filtrul lui propriu, în funcție de experiențele prin care a trecut și mediul în care a crescut.
Cu cine ai vrea să fii comparată, din punct de vedere profesional?
Cu cei mai buni. Pentru că mereu încerc să fiu cea mai bună în meseria pe care o fac. Dacă mă compar cu cei mai buni, pot să măsor mai precis cât de pricepută sunt și ce îmi mai rămâne de ameliorat.
Care este ingredientul secret al peliculelor tale?
Sinceritatea, lipsa de ipocrizie și faptul că, atunci când fac ceva, îmi asum. Dacă am de făcut o comedie pentru adolescenți, o să fac o comedie pentru adolescenți, cu ei și despre ei, fără să încerc să fac altceva decât mi se cere. Dacă nu o să placă și unor profesori cărunți de la Academie, asta e… dacă am de făcut o dramă de război (vezi primul meu scurt metraj în limba engleză, selecționat la Cannes în 2011 la categoria Short Film Corner), atunci o să fac acel lucru cât mai sincer pot eu.
De ce „Suge-o, Ramona“, și nu o altă lucrare?
Doar Dumnezeu ne poate răspunde! El mi le trimite în cale. Fiecare film are timpul și traseul lui… de cele mai multe ori, nu le aleg eu momentul. Cel puțin așa mi s-a întamplat până acum. De fiecare dată când am vrut să fac un anume film și m-am luptat pentru el, ba nu am câștigat concursul de scenarii, ba nu au fost bani, ba a apărut altceva… Am întotdeauna mai multe subiecte și povești pe care le dezvolt. Unul singur câștigă însă.
Te adresezi unui public tânăr și foarte tânăr. De ce?
Pentru că, cel puțin până de curând, eram și eu foarte tânără. Glumesc. Serios vorbind, aș putea eu să întreb de ce nimeni nu a făcut-o de atâta vreme! E adevărat că tinerii sunt un public dificil, însă unul care iubește cu pasiune cinematograful, unul care îl trăiește. Pentru mine a fost o mare provocare și o onoare să lucrez pentru spectatori cu vârste mici, dar cu suflete mari. În curând o să mă adresez unui public și mai tânăr, dar și către părinții lor. Mă îndrept spre alt gen, pentru o perioadă.
Ce crezi că lipsește cinematografiei românești?
Diversitatea. Cred că, pentru a ne numi o industrie, trebuie să abordăm o multitudine de genuri. Parcă ne mai lipsește și solidaritatea de breaslă. Ar fi frumos să ne ajutăm și să ne apreciem între noi mai mult… Cum să ne respecte alții, dacă nu o facem măcar între noi?
Când ți-a fost cel mai greu?
Copilăria nu a fost ușoară… dar asta m-a ajutat în meseria mea de regizor. Greu e doar dacă nu știi ce vrei, dacă nu ai niciun vis. Altfel, greutățile sunt doar niște obstacole pe un drum: unelte pentru a ne face mai buni, mai puternici, mai umani…
Cu cine ai vrea să lucrezi pe platoul de filmare și nu ai apucat încă?
Aș vrea să colaborez cu Disney. Nu am apucat încă. Sper să nu se supere Chaplin că zic asta…
Happy-ending este o variantă care mai vinde?
Cred că o să vândă întotdeauna. Când alegem o meserie, când ne căsătorim, când facem planuri și credite pe 30 ani înainte, ce spunem de fapt? Că avem încredere într-un happy-ending. Ni-l dorim cu toții… Filmul Oh, Ramona! nu are un happy-end și a fost destul de criticat finalul ales… Sunt însă curioasă cum ar fi fost dacă aș fi ales un happy-end. În oricare variantă, unii spectatori ar fi fost nefericiți.
Unde ai vrea să ajungi, peste 15 ani?
℗PUBLICITATE
Să fiu cu 20 ani mai matură decât astăzi, atât în plan profesional, cât mai ales uman. Mi-aș dori să ajung la performanța de a-i accepta pe oameni așa cum sunt, nu să încerc să-i „modific“ după bunul meu plac. Să accept că fiecare evolueaza în ritmul lui. Și că poate unii, deși la prima vedere îmi par inferiori, știu ceva ce eu nu știu. Mă uit cum zâmbesc bătrânii prin parcuri, când văd trecând tineri: când nostalgic, când ironic; când sarcastic, când împăcat. Ca regizor, aș vrea să învăț să-i descifrez cât mai corect.
Ai fost, vreodată, într-un cabinet psihologic?
Am fost și merg în continuare. Mă pasionează psihologia și ca meserie, dar mai ales mă ajută în dezvoltarea personajelor unui film. În rest, nu înțeleg de ce oamenii se feresc să vorbească despre asta: dacă mergi la psiholog, nu înseamnă că ești Hannibal Lecter. Poți merge la dentist fără să aștepți să ai un abces cât casa. Un om responsabil se controlează periodic. E un gest adult, „pentru sănătatea ta și a celor din jur“, cum se spune.
Te gândești și la o continuare a filmului?
Daca te referi la continuarea filmului Oh, Ramona!, pe care-l găsiți, acum, și pe Netflix, nu m-am gândit, dar se pare că alții se gândesc…
Care este mirosul copilăriei tale?
De tei. De cearșafuri apretate. De gem de caise.
Ce sfat ai da studenților aflați la început de drum regizoral?
Să facă filme cu orice au la îndemână. Chiar cu telefonul mobil. Să nu aștepte până au echipamentele costisitoare. Astăzi, povestea e cea care „vinde“. Dacă poți spune o poveste în imagini, chiar și cu telefonul mobil (vezi Youtube), sigur o vei putea spune și cu echipamentele sofisticate și cu o echipă de 100 de oameni în spate. Asta o să-ți fie cea mai bună școală. Să înveți singur, căutând și greșind, căutând iar și găsind.
Cât de greu este să faci un film, în România?
Destul de greu, dar nu imposibil. Tocmai am descoperit un regizor abia ieșit din facultate, talentat, pe care vreau să-l susțin și să-l ajut să facă filme. L-am cunoscut la workshop-ul meu de actorie. Dorea să învețe cum să lucreze cu actorii… dacă el nu se interesa, nu căuta, nu era fundamental curios, nu ar fi făcut de unul singur câteva scurt-metraje, fără bani, cu ce a avut la dispoziție… nu ar fi avut ce să-mi arate. A vrut, a încercat, a reușit. Ține numai de tine. Înainte de a face un film în România, trebuie să-l faci în capul și inima ta. Vrei condiții „ca afară“, dar „înăuntru“ cum stai?
Știu că mulți oameni cred că am avut succes datorită susținerii lui Adrian Sârbu. Da, este și va fi probabil mentorul meu toată viața. Dar puțină lume își amintește că el a mai produs și finanțat mulți alți regizori, prin televiziunile pe care le-a condus. Unii au avut succes, alții nu. Dacă eu nu aș fi vrut singură să fac asta și nu aș fi putut să o fac, degeaba îmi dădea cineva toți banii din lume. Dau acest exemplu pentru tinerii care vor să devină regizori: nu trebuie să aștepți să te ajute cineva. Ajută-te tu și o să apară oameni care vor vrea să lucreze cu tine. Iată, eu una am nevoie azi să-mi măresc echipa. Vă aștept!
Crezi că o experiență internațională este obligatorie pentru un regizor sau scenarist?
Obligatorie nu cred că este, dar nici rău nu-ți face. Astăzi este mai ușor, pentru că poți aplica la festivaluri și încărca pe platformele online. E mai simplu să ai și o experiență internațională. Dar tot oameni vei găsi și peste granița noastră. Mai important este poate să ne gândim la o experiență, un mesaj pentru oameni, cu sau fără viză Schengen.
Ce proiecte ai în lucru, în prezent?
Am două proiecte: un serial și un film. Pe care-l voi face primul, încă nu știu, depinde de finanțări. Mai am încă 3 cereri pentru un serial și două filme, dar pentru care caut alți regizori. Pentru unul dintre ele am găsit deja, este tot o femeie regizor. Proiectele acestea le voi produce cu Zazu Film și Jacob Brothers.
Care este idolul tău?
David Fincher. Brâncuși. Adrian Sârbu.
Dacă nu ai fi ales această profesie, ce meserie ai fi avut?
Aș fi scris și compus muzică. Într-o zi, aș fi compus o muzică de film. Apoi aș fi descoperit și aș fi ales regia. Vezi, tot acolo ajungem. Noi facem planuri raționale, Dumnezeu râde de ele și ne ascultă inimile…
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
