Unul dintre cei mai recenți autori publicați la Editura Pagina de Psihologie este dr. Vivek Murthy. Autorul cărții Împreună – este interesat de cum putem pune capăt izolării sociale și singurătății, drept urmare a identificat drept antidot puterea relațiilor. Dar, este, de asemenea, un preocupat de misterele fericirii umane.
Fericirea este un deziderat după care alergăm constant. Adesea ea se desfășoară în crâmpeie scurte ca durată, dar puternice ca intensitate, astfel, are capacitatea de a se delimita în timp și a ne face să credem că o putem simți, în mod constant. Și totuși, de ce nu reușim să păstrăm acest sentiment o perioadă mai lungă, fără a mai trăi din amintiri sau deziderate? De ce vedem mereu numai fericirea altora, și mai puțin, sau deloc împlinirile personale?
„Rețeta“ fericirii, prescrisă de dr. Murthy
Un răspuns simplu, la îndemână și cât se poate de natural ni-l poate da însuși Dr. Vivek Murthy (cel de-al nouăsprezecelea Chirurg General al Americii), care într-un discurs TEDX ne-a prescris, pe rețetă, fericirea, un „medicament” ale cărui indicații reduce riscul de atac cerebral, de atac coronarian, care are capacitatea de a crește speranța de viață, care ne poate chiar să pierdem în greutate etc. Dr. Murthy ne avertizează că fericirea la care se referă nu are un efect imediat, ci are o eliberare prelungită, fiind în strânsă legătură cu conexiunea, cu latura emoțională, cu dragostea, cu împlinirea.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
De precizat este faptul că această stare de beatitudine nu este rezultatul unei condiționări (ex. Dacă aș slăbi, ori dacă aș câștiga mai bine, etc. aș fi mai fericit), ci este un proces, în sine, care ne determină împlinirea acțiunilor.
Dincolo de această combustie interioară pozitivă, dr. Murthy revendică puterea revelatoare a nutriției de bună calitate, a somnului odihnitor, precum și a mișcării, ori a medicației însăși, cu atât mai mult în cazul în care vorbim de existența unor afecțiuni asociate (precum diabet, depresie etc).
Lipsa satisfacției în viața fiecăruia dintre noi provine din izolare, din însingurare, din lipsa unui sens în viață, însă, chiar și așa, toate acestea pot fi preschimbate în elemente pozitive, dacă ne dorim acest lucru (desigur, realist vorbind, aici inserăm un proces transformațional ce presupune timp, implicare, dezirabilitate).
Desigur că citind aceste rânduri, ați putea să vă imaginați că în cele ce urmează ca urma o listă cu lucruri intangibile, ori care implică un cost substanțial, care se află în afară bugetului dumneavoastră.
În realitate, însă, ceea ce Dr. Murthy ne „prescrie“ sunt instrumente gratuite, simple și accesibile, ce pot fi inserate în existența noastră, și ale căror efecte pot fi imediate. Printre acestea enumerăm exercițiile de recunoștință, meditația, ori conectarea socială cu alți semeni; nefiind obișnuiți, în acest sens cu astfel de practici și rutine, ele pot părea dificil de pus în practică, dar nimeni nu precizează că acest proces ar fi unul extrem de facil, așa cum orice decizie pe care o luăm nu este deloc ușoară.
Suntem făcuți pentru conexiune
În momentul în care suntem apăsați de diverse griji, de suferințe, de singurătate, riscăm să nu mai vedem clar situația prin care putem ieși din starea respectivă, și ajungem să ne complacem, gândind că este nevoie să ne obișnuim să trăim nefericiți, că acest sentiment nu ne-a fost dat să-l experimentăm noi, intrând astfel într-un cerc vicios care nu se poate încheia decât printr-o adicție.
În schimb, este important să realizăm nu numai că avem posibilitatea reală de a ne îmbunătăți traiul, dar îl putem schimba și pe cel al altor persoane, fără a implica partea pecuniară între aceste premise.
Este nevoie de un strop de dorință de a substitui nefericirea actuală și de a o preschimba în voință, pentru a ne atinge scopul de a fi sănătoși și fericiți.
De asemenea, să nu uităm că oamenii de care alegem să ne înconjurăm sunt cei ce ne pot dicta stilul de viață, astfel că, dacă am alege să facem un exercițiu simplu, recomandat de dr. Murthy, prin care să ne închidem ochii pentru zece secunde și să ne gândim la cei ce ne-au adus în viață bucurie, înțelegere și bunătate, aceia sunt cei ce ne-au adus bucurie.
Haideți să facem ca acest bulgăre de fericire să se rostogolească atât în școli, cât și la locul de muncă, precum și în căminele noastre. Cu cât suntem mai împăcați cu noi înșine, cu cât știm că am făcut pași spre propria fericire, cu atât suntem mai aproape de a ne retușa destinul, făcând loc sănătății fizice și emoționale.
Nu sunt adepta existenței unui trai fără urcușuri și coborâșuri, întrucât cred că acest carusel este necesar pentru a putea aprecia atât partea provocatoare, cât și cea împlinită a călătoriei pe care o avem pe acest pământ, diferența de reglaj reprezentând-o însăși capacitatea de a înțelege și a de interioriza lecția pe care ar fi sănătos a o extrage din atare situații, pentru a o putea ocoli ori aplica, după caz, în experiențele viitoare. Fără îndoială, vârsta, experiențele prin care trecem și oamenii de care ne înconjurăm fac ca toate acestea să aibă o structură lină, însă merită interiorizat că structural, avem puterea de a depăși obstacole inimaginabile, dar, în egală măsură, avem responsabilitatea față de propria persoană, de a ne echilibra și a ne bucura propriul suflet, prin lucruri ce nu pot fi cumpărate.
Nu este o rușine a spune în gura mare că suntem fericiți, așa cum nu este nimic rău în a declara că suntem nefericiți, chiar dacă societatea pune la colț astfel de manifestări publice, dar cu cât mai multe exemple în acest sens, cu atât putem demonstra că fericirea nu este subordonată niciunei alte condiții materiale, ci ține de lentila prin care alegem să vedem panorama vieții.