Skip to content

Abuzul este un termen uzitat prea rar în formă brută, în raport cu cât de des este manifestat în relațiile de variate feluri. Fie că vorbim despre răni sau stres emoțional, abuzul îmbrăcă diverse „haine“ (ura împotriva altor persoane bazată pe religie, rasă, culoare a pielii, limbă, orientare sexuală ș.a.m.d), iar astfel se camuflează extrem de bine. Iar după cum ne prezintă și psihologul Gáspár György în bestsellerul Copilul invizibil, abuzul este de cel puțin trei feluri: fizic, emoțional, sexual, iar manifestarea acestuia poate fi verbală, non-verbală sau online. 

● Potrivit site-ului kidshealth.org, abuzul fizic este unul dintre cele mai reprezentative forme ale excesului unilateral de putere, prin care cineva lovește corpul altei persoane, fie că aceasta se realizează prin ciupire, scuturare, mișcare, sufocare, bătaie, aruncare sau orice alte acțiuni ce pot provoca răni fizice, durere, dar și lăsa urme. Autorul Gáspár György descrie în cartea s-a exemple de abuz mai mult sau mai puțin crude: copilul lovit cu coada de la mătură până când a leșinat de durere, copilul pe care părintele urina în mod sistematic, preadolescentul scos gol pușcă din casă și umilit în fața vecinilor; sau statul la colț cu mâinile fluturând, picioarele brăzdate de îngustimea curelei de la pantaloni ori castanele parașutate direct în moalele capului.

● Tot Gáspár spune că abuzul emoțional ar putea foarte ușor numit și abuz verbal. Abuzul emoțional se manifestă prin injurii, critică, amenințare, ceea ce duce, invariabil la o deteriorare a stimei de sine. Un lucru grav ce este cuantificat mai greu, față de celelalte tipuri de abuz, cu atât mai mult cu cât persoana agresată a crescut într-un astfel de mediu și nu cunoaște o altă realitate a normalității. Într-un astfel de caz, abuzatorul este cel ce deține controlul și încearcă prin diverse modalități să se impună în fața victimei de la simple și banale situații (ex. luarea deciziilor, deținerea tuturor bunurilor materiale, verificarea corespondenței online și offline, ridicarea tonului vocii în interacțiunile lor). 

● O a treia latură a abuzului este cel sexual, care include orice fel de contact sexual între un adult și o persoană cu vârsta mai mică de optsprezece ani, ori dintre un copil cu o vârstă mai mare și altul de vârstă mică. Din păcate, și acest tip de abuz a ajuns să capete tot mai mult teren, în zilele noastre, prin numărul tot mai crescut de forțări fizice sexuale, precum violurile ori însăși hărțuirea sexuală. Prezența rănilor nejustificate, a sângerărilor vaginale la fetele premenarhale, a automutilării ori a tendințelor de suicid sunt doar câteva dintre semnele clare ce ar trebui să ne facă să acționăm urgent în acest sens.

Manifestarea abuzului online

Odată cu avansarea tehnologiei, există și un revers al medaliei, mai precis, conturarea abuzului online, care poate fi atât emoțional, cât și sexual.

  • Abuzul emoțional online se referă la mesaje (intimidante, amenințătoare), comentarii și reacții trimise pentru a agresa sau a răni o altă persoană.
  • Abuzul sexual online are loc atunci când unui seamăn i se cere să partajeze fotografii intime cu el însuși, ori să ia parte la diverse activități sexuale (prin intermediul camerei web), sau să poarte conversații sexuale prin chat. Se întâmplă ca în schimbul acestora să existe o promisiune de a exista o „tranzacție“, cât mai atractivă. Totodată, este important de menționat că efectele pe termen lung ale acestui tip de abuz se referă și la faptul că fotografiile și videoclipurile compromise pot fi partajate mult timp, chiar și după încetarea abuzului.

Abuzul pe care este, de asemenea, important să-l recunoaștem 

Abuzul are și alte forme, printre acestea enumerând violența domestică, neglijența, hărțuirea (bullying). Iar pentru ca mintea noastră să înțeleagă mai exact despre ce este vorba, iată o nouă taxonomie a situațiilor la care este important să fim atenți atât în ceea ce ne privește pe noi, cât și pe oamenii din jurul nostru. 

Violența domestică

Violența domestică este din ce în ce mai prezentă în căminele noastre, se pare că pandemia și izolarea a determinat o creștere la ratei de violență domestică. Aceasta se manifestă prin abuzul unui adult asupra celuilalt, care poate fi chiar și fizic. Din păcate, nici copiii din astfel de familii nu au un parcurs diferit, aceștia suferind în urma atmosferei create și nu de puține ori fiind expuși acelorași tratamente punitive. Violența domestică este, cu precădere, prezentă în rândul femeilor și este destul de greu de demonstrat, atunci când victimele tind să se retragă sau, de teamă, neagă realitatea faptică. 

Hărțuirea

Agresorii sunt cei ce sperie, amenință sau tachinează victimele. Ceea ce nu realizează, poate, este faptul că hărțuirea poate fi la fel de „dureroasă“ precum agresiunea fizică. De cele mai multe ori, victimele aleg să nu acționeze, simțindu-se vinovate, rușinate, speriate de ceea ce li se întâmplă și sfârșesc prin a nu-i raporta pe cei cu care au ales să-și împartă viața. Un alt aspect important este faptul că le este frică de felul în care agresorul ar putea răspunde dacă ar fi devoalat comportamentul său, dar și de modalitatea prin care familia de origine ar cataloga o eventuală despărțire și părăsire a căminului conjugal. Totodată, merită precizat faptul că, adesea, abuzatorii sunt și cei ce dețin control asupra aspectului financiar familial, lucru ce le face să se gândească de două ori pe victime, atunci când iau în calcul o astfel de variantă.

Neglijența

Poate că ne este greu să înțelegem că neglijența ar fi catalogată un tip de abuz, însă, atunci când un copil ori un adolescent nu are acces la suficientă hrană, îngrijiri medicale, haine, locuință, îmbrăcăminte, educație, sprijin emoțional etc., pe scurt, nu îi sunt acoperire nevoile de bază, atunci putem afirma că ne confruntăm cu cazuri de abuz. Tot psihologul Gáspár György ne-a atras atenția, printr-o postare făcută pe contul său de Facebook, cu privire la efectele neglijării psihologice și emoționale, manifestate la vârsta adultă. 

Costurile abuzului 

Recunoașterea abuzului este un subiect destul de delicat, cu predilecție în cazul celor ce au trăit în roluri de victime și care nu pot face distincția între normalitate și anormalitate. Ba chiar ar putea considera că ei înșiși sunt vinovați pentru faptul că nu au făcut ceea ce le-au dictat părinții ori îngrijitorii sau că nu au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor adulților din preajma lor. În egală măsură, ar putea aprecia că bătaia ori ieșirile comportamentale furioase sunt reacții firești, atunci când suntem furioși. De asemenea, tiparele de comportament se perpetuează și în relațiile emoționale, în majoritatea cazurilor, copiii abuzați ori cei care au trăit în astfel de medii ajung să replice, la indigo, aceleași reacții. 

℗PUBLICITATE



Relațiile sunt precum nisipurile mișcătoare, ele nu pot fi mereu doar lapte și miere, indiferent de vârstă, însă atunci când certurile și furia se propagă cu nonșalanță, pe o perioadă nedeterminată, acestea pot duce la stres, precum și la declanșarea altor probleme emoționale cu o gravitate semnificativă.

Printre efectele abuzului putem enumera afectarea încrederii în propria persoană, a calității somnului, a concentrării pe parcursul zilei, ori a interesului pentru alte hobbyuri ce produceau plăcere. Impactul asupra fiecărei persoane este diferit, în funcție de gradul de somatizare individuală, iar durata acestuia se prelungește și după încetarea abuzului per se.

Oprirea abuzului și accesul la ajutor 

Indiferent de tipul abuzului, persoanele vizate au nevoie de ajutor acordat urgent. Tăinuirea și propagarea secretului, în astfel de cazuri, nu face altceva decât să favorizeze și, uneori, chiar să genereze o escaladare a abuzului. Fie că vorbim despre copii, adolescenți, adulți, este important să ne deschidem în fața unui apropiat (profesor, frate, părinte, prieten, duhovnic, medic, consilier școlar etc.) și să-i împărtășim din problemele cu care ne confruntăm sau pe care nu știm să le gestionăm.

Desigur că acesta reprezintă un pas extrem de important, care necesită mult curaj, dar și timp (pentru a cântări toate alternativele, cu atât mai mult cu cât vorbim de o familie în care sunt implicați și copii minori), fiind asemeni unei porți deschise spre un viitor mai luminos.

Adesea, nici părăsirea domiciliului conjugal nu este una ușoară, de aceea este necesar să se apeleze la o linie de asistență socială, ce poate ajuta la găsirea unui cămin provizoriu și sigur pentru victimele abuzului. 

În acest sens, psihoterapeutul Diana Stănculeanu, expert național în sănătate mintală și formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie (AMPP), pune accent grav asupra cazurilor neraportate, mai degrabă decât față de cele neobservate: „Deși, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, orice persoană are responsabilitatea sesizării unei situații abuzive la care asistă în calitate de martor, obstacolele care împiedică desfășurarea acestui proces sunt numeroase și variate, de la toleranța socială ridicată față de violența împotriva copiilor, lipsa de încredere în capacitatea autorităților de a soluționa cazurile, lipsa de informație cu privire la obligativitatea acestui demers, lipsa pregătirii profesioniștilor care vin în contact cu copilul pentru identificarea și recunoașterea semnelor abuzului, blocaje inter/intra instituționale. De la popularele «nu e treaba mea să mă amestec în familia altuia» până la «nu știam că a lovi un copil este o ilegalitate, pe vremea mea asta însemna educație», adulții cu care am stat de vorbă au menționat numeroase convingeri și valori asociate metodelor de educație și disciplinare a copiilor care transformă sesizarea unui comportament violent asupra copiilor într-o situație foarte puțin probabilă.“

Este extrem de important să acționăm, ori de câte ori observăm că un seamăn este în pericol. Iar așa cum suntem învățați, să apelăm la 112, atunci când intervine o situație de urgență, la fel de important este să fim realiști și pragmatici și în cazuri de abuz. Diana Stănculeanu ne ajută, în acest sens, ghidându-ne spre linii de protocol pe care le putem aborda: 

  • Poți apela serviciul de urgență 112 (Poliția), serviciul de securitate (dacă te afli într-o instituție, magazin etc.) sau orice altă persoană abilitată ce poate consemna evenimentul și poate solicita identificarea adultului agresor și a copilului victimă. La venirea autorităților abilitate, poți da o declarație în calitate de martor. 
  • Poți suna la 116 111, numărul Asociației Telefonul Copilului. În urma sesizării tale, serviciile sociale fie vor merge în familia copilului, fie vor contacta asistentul social din localitatea de domiciliu și vor efectua o anchetă socială în urma căreia se vor decide consecințele ce pot fi aplicate părintelui abuzator.
  • De asemenea, poți contacta Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), care funcționează în fiecare județ și în fiecare sector din București sau Serviciile Publice de Asistență Socială (SPAS) din localitatea respectivă. Aceste servicii sunt de obicei apelate când e vorba despre abuzuri repetate despre care știi că se petrec într-o familie de vecini, prieteni, rude ai unor prieteni. 

Indiferent de varianta aleasă, ajută și înregistrările video sau audio, precum și fotografiile. 

Atenție însă, utilizarea lor în alte scopuri decât informarea autorităților este interzisă și poate atrage sancțiuni sau plata de daune morale. De exemplu, postarea pe rețelele de socializare sau distribuirea către mass-media conduc la expunerea publică a copilului și la încălcarea dreptului acestuia la „protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale“ (art. 27 alin. 1, Legea 272/2004).

Pedeapsa nu este suficientă, oamenii trebuie învățați cum să prevină abuzul 

În egală măsură, psihoterapeutul Diana Stănculeanu ne încurajează să privim și varianta constructivă pe care o putem accesa, după ce evaluăm scurt gravitatea situației, și anume, să ne manifestăm sprijinul pentru acel părinte: „Este important să ne amintim faptul că, nu de puține ori, părinții au comportamente agresive față de copiii lor în momente de epuizare, stres intens, deznădejde sau necunoașterea altor metode de educare blândă, dar eficientă a copiilor.“ 

În astfel de situații, replici de tipul: „Trebuie să vă fie tare greu! Vă pot ajuta cu ceva?“ sau „Și eu m-am confruntat cu problema asta și la noi a mers altă metodă, vreți să vă povestesc despre ea?”, ar putea dezamorsa conflictul. Cu calm, fără critică și judecată, putem ajuta un părinte epuizat să se simtă înțeles și validat emoțional, să se liniștească emoțional și să oprească singur comportamentul agresiv manifestat față de copil. Este important de știut că tot mai mulți părinți români cer sprijin pentru a învăța treptat tehnici alternative de educație pozitivă. Există și programe de specializare pentru consilieri care să lucreze cu părinții, așa cum este și cursul Parenting masterclass – acreditat de Colegiul Psihologilor din România și desfășurat de Pagina de Psihologie în colaborare cu AMPP. O altă variantă pentru cei care preferă învățarea de acasă sunt cursurile online, create de psihoterapeutul Gáspár György: Copilul invizibil (curs online de parenting) și Mindfulness (curs de cultivarea a stării de prezență conștientă). 

„Neîncrederea în capacitatea autorităților statului de a soluționa astfel de cazuri, neputința în fața situațiilor de violență asupra copiilor, jena, teama sau gândul că «nu este treaba noastră» ne împiedică adesea să luăm atitudine. Pe de altă parte, avem obligația legală și datoria civică să intervenim în astfel de situații, fie oferind suport părintelui aflat în dificultate, fie contactând autoritățile abilitate, dacă adultul care abuzează continuă să manifeste comportamente agresive față de copil. Demersul de intervenție este similar în orice situație de abuz petrecut în familie la care suntem martori – fie suntem prezenți, fie auzim (nu sunt deloc puține situațiile în care pereții se dovedesc a fi prea subțiri, nereușind să oprească strigătele și plânsul unui copil lovit sau abuzat emoțional“, încheie Diana Stănculeanu. 

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0