Skip to content

Pentru majoritatea cititorilor fideli ai Paginii de Psihologie, este bine cunoscut faptul că, an de an, luna octombrie ne aduce Conferința #EpicTalk – unul dintre cele mai importante evenimente de promovare a sănătății relaționale, organizat la București.

Pentru fiecare ediție, ne străduim să aducem alături de noi oameni care au dat dovadă de curaj și care, în ciuda celebrității pe care au dobândit-o, și-au păstrat vulnerabilitatea și bunul-simț. Una dintre aceste persoane este jurnalista și autoarea Sanda Nicola. Cu o fascinantă poveste de viață – pe care a descris-o cu o îndrăzneală aparte în volumul Carte de identitate – Sanda a arătat o îndrăzneală contagioasă, precum și genul acela de forță psihică ce te face să-ți accepți trecutul indiferent de experiențele trăite și să simți că ești vrednic de iubire.

Discursul susținut în toamna lui 2019 a fost despre relațiile pe care le avem cu propriile frici și îngrijorări – pe care avem tendința de a le minimaliza sau nega, doar pentru că nu ne place gustul pișcăcios al emoțiilor negative. Dar, așa cum sufletul fiecăruia dintre noi o șoptește, nimeni nu poate parcurge această minunată călătorie numită viață fără a le plăti emoțiilor tributul necesar.

℗PUBLICITATE



Sanda a fost, ca întotdeauna, un vorbitor dinamic, plin de autenticitate și cu o doză sănătoasă de autoironie. Întregul discurs a fost colorat cu momente de dezvăluire personală, inedită fiind punerea în scenă a vulnerabilității asumate. Nu veți găsi în discursul ei soluții despre cum să vă anesteziați din punct de vedere psihologic frica și anxietatea. Dar, cu certitudine, veți învăța cum să vă acceptați trăirile și să nu mai fugiți din calea provocărilor.

Dacă ar fi să rezumăm discursul Sandei – pe care-l puteți asculta integral, mai jos – atunci am putea spune doar atât: curajul este forța care ne poate ghida (indiferent cât de mult ne-am fi îndepărtat unii de ceilalți, din cauza anxietății noastre) pentru a redescoperi umanul, în noi și în cei care ne înconjoară.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0