Skip to content

De la începutul pandemiei, viața noastră este într-o continuă adaptare. Am fost nevoiți să testăm cum funcționează jobul nostru de la biroul amenajat în sufragerie, am asistat la educația online a elevilor, ne-am împrietenit cu cei care livrează mâncare sau diverse lucruri comandate online și astfel am trecut printr-o schimbare rapidă și adesea agresivă pentru unii din noi.

Cu toate acestea, grație capacității umane de nelimitat, ne-am adaptat, am avut curajul să depășim momentul, să ieșim din nou în societate, să îi reîntâlnim pe cei dragi, păziți de scutul măștii, chiar mai mult de-atât, ne-am aventurat și am plecat în scurte vacanțe, redescoperind de data aceasta mult mai mult propria țară. Dar cum vacanța s-a încheiat, mass media și canalele de știri ne fac atenți la subiectul educație. 

Cum arată organizarea școlii în septembrie? Se organizează cursuri online, cu prezența fizică la școală sau testăm acel sistem hibrid? Au devenit subiecte fierbinți, pentru noi toți. 

Este foarte probabil să asistam la o nouă provocare, cea a scenariilor sub care va fi organizat actul educațional, iar oricare ar fi acesta este indicat să fim pregătiți să-i facem față și să înfruntăm noile provocări. Vreau să sper că majoritatea școlilor se vor adapta la contextul actual și vor aplica scenariul cel mai sigur și realist.

Una din activitățile la care, poate, vor recurge multe școli este organizarea cursurilor în aer liber. Pare o idee nouă, inovativă, mai mult, autoritățile și organizațiile de promovare a sănătății o recomandă, dar adevărul adevărat este că această formă de funcționare este prezentă în implementarea cursurilor de foarte mult timp, doar că structura clasică a sălilor de clasă și noile forme de organizarea a activității didactice nu i-a acordat importanța pe care o câștigase cu mulți ani în urmă.

De unde a pornit acest concept al educației în aer liber?

Chiar dacă pare o coincidență, conceptul s-a dezvoltat paralel cu o altă pandemie. La începutul secolului XX, școlile în aer liber au devenit destul de comune în Europa de Nord, inițial concepute pentru a preveni și combate ascensiunea pe scară largă a tuberculozei care a avut loc în acea perioadă. Școlile au fost construite pe baza conceptului că expunerea la aer curat, o bună ventilație și expunerea la exterior sunt esențiale pentru sănătate. 

Ideea a devenit rapid populară și a devenit o mișcare școlară (și pentru copiii sănătoși), încurajând toți elevii să fie cât mai mult în aer liber. Totul a început cu crearea Waldeschule (literalmente, „școala forestieră“), construită în Charlottenburg, Germania și destinată să ofere elevilor săi cât mai multă expunere la soare și petrecerea timpului în spații deschise. Inițial, cursurile au fost predate în pădurea din jur, întărind convingerea că  aceste cursuri ajută la dezvoltarea independenței și stimei de sine a elevilor, cât și la întărirea sistemului imunitar.

Pornind de la ideea școlilor forestiere, învățământul în aer liber a prins contur și în alte țări europene. Până în anul 1937, existau aproape o sută de școli de zi în aer liber care funcționau în toată Marea Britanie, aceasta fiind țara care îmbrățișează cel mai rapid conceptul de „școală altfel, în vremuri grele”. 

℗PUBLICITATE



Noul concept de organizare a cursurilor ajunge rapid și în America, țară dornică să adopte inovativul sistem și care și-a înființat prima școală în aer liber încă din anul 1908, în Providence, Rhode Island. Acestea au fost construite în majoritate în zone depărtate de centrul orașului, la periferii, uneori în locații rurale, pentru a oferi un spațiu lipsit de poluare și supraaglomerare.

De ce acest concept?

Pedagogii vremii erau atât de siguri de eficiența acestui mod de a educa copiii, încât conceptului i-a fost organizat, la Paris, primul congres internațional la inițiativa Ligii pentru educație în aer liber. A fost elaborat chiar un plan de organizare sub fora de „plan pavilion“, care  a avut o dispunere internă cu holuri lungi și cu ferestre.

Sălile de clasă se puteau transforma în terase exterioare, cu uși glisante inteligente, acoperișuri retractabile și erau montate corpuri de mobilier mobil și ușor. Stilul unic de educație a rămas popular până spre finalul anilor `70. 

După introducerea antibioticelor și îmbunătățirea condițiilor sociale la domiciliu, școlile în aer liber au fost mai puțin necesare și au ajuns să fie eliminate treptat. Orele în aer liber au fost considerate prea distrăgătoare și necontrolate și „în ciuda accentului reînnoit asupra exercițiului fizic de astăzi, astfel de caracteristici sunt încă adesea considerate ca fiind inadecvate în cercurile educaționale.“ Chiar și micile ferestre sunt considerate distractive, astfel întreg actul educațional a fost mutat în „intimitatea“ sălilor de clasă.

În urma renunțării la acest concept, școlile au suferit multiple transformări. Au apărut idei noi de organizare a spațiului, conform mai modernelor cerințe educaționale. Sălile de clasă au primit diverse tipuri de design și compartimentare a spațiului. Centrul atenției în organizarea actului educațional era în sala de clasă și mai puțin în spațiul deschis. Există unele campusuri educaționale moderne care au introdus în arhitectura lor conceptul modular, dar sunt relativ puține în comparație cu școlile care sunt construite în formatul clasic.

Înapoi în prezent 

Istoria pare că se repetă și, cel mai probabil, noi toți vom asista la o schimbare a modului de organizare a cursurilor. Copiii și profesorii vor testa variantele de organizare în funcție de contextul clasei, a școlii sau a comunității din care fac parte. 

Perioada imediat următoare va fi una de tranziție de la prezența parțial fizică în clasă, la organizarea activităților în medii total noi sau în sistemul hibrid. Oricare model va fi urmat, în calitatea de părinți sau cadre didactice, important este să rămânem deschiși la schimbare, atitudine pe care, astfel, o putem transmite mai ușor și copilului. 

Va urma o perioadă plină de noi provocări, dar cu siguranță benefică din punctul de vedere al experienței, evoluției și al modalității de a ne adapta la contexte noi și schimbătoare.

Cosmin Tuduran este absolvent al Facultății de Jurnalism și Relații Publice și este interesat de integrarea tehnologiei digitale în programele educaționale. Experiența lui de peste 20 de ani în domeniul educațional este completată cu un program de masterat în tehnologiile informatice și de comunicații.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0