Skip to content

Sebastian Lăzăroiu este un nume pe care-l cunoaștem destul de bine de la TV, din social media și, în ultimii ani, prin prisma cărților pe care le publică. Este sociolog, politolog și fost consilier prezidențial. În luna mai a anului trecut am purtat prima conversație, tot aici pe Pagina de Psihologie, iar de această dată l-am invitat la rubrica Ce nu vreau să știe lumea despre mine pentru a-l cunoaște și dintr-o altă perspectivă.

Cum a fost trecerea de la politică la arta scrisului?

Fără regrete, în orice caz. Fără nici cel mai mic regret. Gândindu-mă bine, nici n-am fost acolo cu adevărat. A fost o trecere ușoară și pentru că nici acum nu fac ceva diferit, adică spun sau scriu povești. Bănuiesc că oamenii mă iau în serios pentru că și lor le place să viseze. Toate visele devin realitate, fiindcă timpul nu e factorul decisiv. Orice vis e parte dintr-o realitate care sfidează timpul. Dacă am fi nemuritori, bănuiesc că am putea vedea cu ochii noștri tot ce am visat și a părut, poate, neplauzibil. În politică, factorul timp e crucial. Dacă nu se întâmplă în timpul vieților noastre, atunci nu e politică. Cu cărțile e mai simplu, ele sunt profeții răbdătoare.

Cum trăiește autorul Sebastian Lăzăroiu pandemia de COVID-19?

Depinde cum mă poziționez. Dacă stau prea aproape, mă apucă revolta, spaima și chiar paralizia. În timpul carantinei din primăvară n-am putut să mai scriu un rând, deși eram pe la mijlocul unei cărți care mă absorbise. Dacă iau puțină distanță, realizez că esențial e să nu-mi pierd simțul umorului. Când autoritățile au scos TAB-uri de luptă pe străzi, în primele zile de carantină, mi-am imaginat un crucișător scos pe lacul din parcul Tineretului, lângă mine, aici, și mi-a venit să râd. Poți deveni frivol când râzi în plină pandemie. Dacă iau și mai multă distanță, cred că aș putea începe o carte despre asta. Am și făcut-o deja, dar n-am putut să continui. Mi-am imaginat că oamenii din 3020 au aflat cauza adevărată a pandemiei. Un tip voia să salveze planeta de catastrofa încălzirii globale și a fabricat un virus care să-i țină pe oameni în casă, să-i facă să consume mai echilibrat, să încetinească, în fond, marșul omenirii spre extincție. Privind din exterior, e clar că fiecare dintre noi gestionează în felul lui noua realitate pandemică. Unii o neagă și refuză să se supună regulilor. Eu încerc să-mi imaginez că există un bine superior la capătul drumului.

Cu care dintre emoțiile negative vă este cel mai greu de „conviețuit“?

Învăț să trăiesc cu toate, n-am încotro. E calea spre înțelepciune. Unele le sublimez în scris, asta mi-e de ajutor. Probabil teama că mâine m-aș trezi și n-aș mai găsi nicio poveste în mine. Mi se întâmplă și mi-e greu să trăiesc cu teama asta.

Dacă ați scrie o carte despre politica anului 2020, care ar fi ideile principale?

Vine molima. Politicienii se trezesc ca dintr-o lungă amorțire. Toate luptele lor surde par acum ridicole. Oamenii ies la vot să schimbe ceva, dar nici ei nu știu ce cu ce să schimbe. În toată confuzia cauzată de șocul pandemiei, oamenii realizează că ei trebuie să schimbe. Și cam aici se termină totul. Sau aici începe totul.

În calitate de sociolog, cum descrieți comportamentul românilor raportat la regulile sanitare?

Nu mult diferit de al altor popoare. De fapt, intuiția mea este că dacă ai urmări tot ce se întâmplă azi în lume, ai realiza cât de asemănători suntem. În vremuri liniștite, observi mai degrabă diferențele. Cred că cei mai mulți se conformează: din frică, din compasiune, din simplă obediență. Asta e majoritatea covârșitoare, deși iluzia e că aproape nimeni nu respectă nimic. 

Dar atitudinea românilor care spun că noul coronavirus este doar praf în ochi?

Ei se tem cel mai tare. Șocul lor este atât de mare, încât au nevoie să nege realitatea. Nu cred că ei sunt cei care nu respectă regulile. Cred că cei care nu le respectă trăiesc într-un anume soi de inconștiență, de rutină, iar pentru unii dintre ei există lucruri de departe mai rele decât coronavirusul – sărăcia, de exemplu, lipsurile, boli mai grave.

Cum vă raportați față de lunile care urmează? Va fi mai greu decât ne-a fost?

Cu siguranță mai greu. Pentru că intervine oboseala. Numărul de cazuri crește și pare că suntem deja în al doilea val. Plus efectele asupra economiei care încep să se vadă. Ca să nu mai vorbesc de gripele sezoniere, mai ușor de dus, dar greu de distins, la nivel simptomatic, de coronavirus. Intervine panica, firește, și se congestionează sistemul de alertă cu apeluri îngrijorate. Dar efecte vom vedea și peste trei, patru decenii, sunt convins. De pildă, mă aștept să scadă mult natalitatea în următorii doi ani. Ceea ce se va vedea pe piața matrimonială mai târziu – vor fi mai puțini băieți la vârsta căsătoriei decât fete la vârsta căsătoriei. Un băiat născut în 2020 sau 2021 va întâlni poate două pretendente născute în 2023 sau 2024 – dar asta abia prin 2050 – și nu va ști pe care s-o aleagă. Deci 2050 va fi un an greu pentru mirese.

Se poate face cu adevărat școală online sau doar ne jucăm de-a școala?

℗PUBLICITATE



Nu așa cum se face acum. Teoretic, s-ar putea face, dar numai cu niște aplicații deștepte și cu sisteme de VR. Altfel zis, să poți simula o oră cu aproape toate interacțiunile posibile, într-o realitate virtuală. Dar suntem departe de așa ceva în privința accesului. Răspunsul e nu. E un prost surogat de școală ce numim azi școală online. Ar trebui evitată pe cât posibil.

În cea mai recentă carte, Singur, prezentați povestea unui om care se autoizolează în pădure. Cât de mult v-a inspirat pandemia sau este o simplă coincidență? 

E o coincidență. Am terminat cartea cu mult înainte să izbucnească pandemia. Se întâmplă uneori să anticipez prin cărți ceva ce urmează. De pildă, atunci când am scris Balena Albastră, inspirat de celebrul joc al sinucigașilor manipulați de un mastermind, încă nu fusese prins inițiatorul jocului. Câteva luni mai târziu, Nikita Nearonov, 22 ani, un fel de computer geek, a fost arestat. Și, ce să vezi, în datele lui esențiale semăna mult cu acel Znaiușki, din cartea mea, căutat de agentul Sokolov. Cam la fel a fost și la Singur, deși acolo e vorba de un tip însingurat. Singurătatea lui e vindecătoare, e voluntară, nu forțată, ca în timpul carantinei. Singurătatea din carte e o călătorie, refacerea drumului de la cele trecute și trecătoare la tine însuți.

Citesc românii de când cu toată anxietatea colectivă generată de noul coronavirus?

Din ce am înțeles, au crescut vânzările de carte în timpul pandemiei. Nu știu dacă și lecturile, dar îmi imaginez că da. Sper să fie o redescoperire a plăcerii de a citi în timpul acestei molime. Una durabilă.

Cu care dintre restricțiile impuse vă este cel mai greu să trăiți?

Niciuna în mod special. Nu s-a schimbat mare lucru pentru mine de când a început totul. Și înainte trăiam destul de izolat. Deși mi-ar fi greu să port masca în aer liber, dacă s-ar impune. Mi-a fost greu în carantină să stau la doi pași de parc și parcul să fie închis. Cred că închiderea parcurilor a fost o prostie, o precauție inutilă.

În calitate de sociolog, care considerați că sunt cele mai mari dificultăți ale românilor, în prezent?

Un sistem sanitar șubred, accesul la serviciile de sănătate, în general. Un sistem de educație la fel de fragil, învechit, limitat, care oferă copiilor mai mult stres și le accentuează anxietățile, sentimentul de inutilitate.

Sunteți extrem de activ și de urmărit, în același timp, pe Facebook; ce vă motivează atunci când faceți o postare?

Uneori sunt puțin activ. Dar sunt două roluri pe care le joc. Cu unul încerc să explic ce nu e evident în viața politică, în acțiunile decidenților. Ăsta îmi place cel mai puțin. Nu mă dau în vânt după rolul de explicator, de învățător, dar bănuiesc că e o rămășiță necurățată din egoul meu. Celălalt îmi place mai mult. Încerc să privesc totul cu umor, cu ironie și sarcasm uneori. Mi se pare că politica învrăjbește prea mult și, dacă nu-ți păstrezi simțul umorului (inclusiv autoironia), conviețuirea devine prea tensionată, chiar o povară. Nu e nimic de luat prea în serios, până la urmă. 

Se întâmplă să regretați anumite postări?

Nu prea. Dar mă întreb uneori la ce bun să intri în jocul ăsta narcisist. Regret, eventual, toate postările, faptul în sine că postez. Îmi cer scuze și pe această cale celor care mă urmăresc. Tot ce sper e să nu mă ia prea în serios.

Ce ați vrea să faceți înainte de vârsta de 70 de ani, care este dorința secretă?

Să stau pe o insulă tropicală și să scriu. Cred că, cu timpul, nici n-ar mai conta dacă public. Important e să scriu și să fie plajă.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0