skip to Main Content
Sebastian Lăzăroiu: Toți Avem Conștiința Vârstei Până La 18-20 Ani și După 50 încolo… între Ele, Suntem Nemuritori

Sebastian Lăzăroiu: Toți avem conștiința vârstei până la 18-20 ani și după 50 încolo… între ele, suntem nemuritori

Cine sau ce te inspiră în munca ta?

Mă inspiră ce e exotic, excentric, mă inspiră cel căzut și cel care se pregătește să se ridice. Toate astea le găsești adeseori în fapte banale de viață, ca niște perle în scoici murdare. Dincolo de rutină și aparențe se află extraordinarul, pentru că tot ce-i prețios are tendința să se camufleze în rutină și aparențe. Și, în final, dacă ești mai atent, tot ce descoperi îndărătul trivialului era deja o poveste din tine, ceva ce ți-ai fi dorit să fii sau ai fi putut fi. Cititorul judecă adesea greșit autorul, crezând că el este cutare sau cutare personaj, când de fapt personajul e, de multe ori, ce-și dorește să fie autorul, e acea parte din el la care nu are acces. Poate că aici e paradoxul literaturii. O carte are șanse mai mari să transforme un cititor decât să transforme autorul însuși, chiar dacă mulți autori scriu din motive egoiste, terapeutice, ca să se schimbe pe ei.

Obiceiul din copilărie la care nu ai putut să renunți?

℗PUBLICITATE


Călătoriile imaginare. E aproape ca un antrenament să fac asta. Pune-mi o hartă în față și-ți dau o poveste. Nu vreau să evadez, vreau să mă întorc acasă, casă nu într-un sens static al originii, ci dinamic, al expansiunii. Eu cred că ești acasă abia după ce ai ieșit din pielea ta, din orașul tău, din țara ta, din epoca ta. Dar ca să ajungi acasă trebuie să pribegești. Poate greșesc.

Personajul preferat din povești sau filme?

Arsenie/Laur din „Laur“ al lui Vodolazkin, vagabondul din „Foamea“ lui Hamsun, călugărul Anatol din „Ostrov“, filmul lui Pavel Lungin. Pentru mine e unul și același personaj. O suferință dintr-o pierdere, o lipsă sau dintr-o culpă reușește să-l înalțe peste condiția lui, trecând prin toate etapele omenescului: nebunia, trufia, frica…

Plăcerea ta (ne)vinovată este…

Să pierd nopțile scriind sau citind. Când eram mai tânăr puteam s-o fac fără urmă de vinovăție. Nu-mi păsa că nu ajung la cursuri, de exemplu, sau orice aveam de făcut a doua zi. Puteam să amân totul. Acum mi-e greu și pentru că îmi dau peste cap tot bioritmul.

Sociologia este…

Povestea spusă de un „expert“ despre cum se organizează sau relaționează oamenii, bazată strict pe variabile observabile: ce cred eu, observatorul, că ei cred, că ei știu, că își doresc și așa mai departe și cum „ce cred eu despre ei“ se agregă, miraculos (ca să fim sinceri), în forme normative: reguli, instituții sau rezultate spontane: comportament colectiv. Martorul său mut și înșelător e probabilitatea. Doi tineri se întâlnesc. Ce șanse sunt să se iubească și să fie împreună toată viața? Vârstă, educație, familie, mediul de proveniență, toate astea sunt variabile observabile și dacă te uiți pe statistici poți da un pronostic. Dar mai e o lumină în ochii ei, un accident, o întâmplare, o nepotrivire a ceasurilor, inefabilul etc.

Cum ajunge un un sociolog să devină autor de proză?

Când devine mai interesat sau mai conștient de variabilele neobservabile: de lumina ochilor ei, de accidentul acela, de întâmplarea cealaltă… Hazardul. Când Hazardul capătă trăsături supra-omenești sau doar omenești și se întrupează în personaje ca într-un vis. Atunci te apuci de proză. Micro-experiențele iau proporții și bat orice statistică.

Cine este MM?

Marlon Mont e un personaj colectiv. De fapt nici măcar nu e un personaj, e o capacitate specială de a-ți conserva iubirea și devotamentul prin jocul fanteziei. Un bărbat cincatenar care se luptă cu Hazardul, folosind imaginația, încercând să-și păstreze iubirea față de soția sa, care nu mai are amintiri. La final, se salvează sau crede că se salvează.

View this post on Instagram

#soontocome #mynewbook

A post shared by Sebastian Lazaroiu (@sebastianlazaroiu) on

Care este super-puterea ta?

Imaginația.

Care este partea cea mai interesantă în plan profesional pentru tine, în prezent?

Mă fascinează impactul noilor tehnologii în viața omului modern. Nu pot rezista să mă gândesc în fiecare zi că, acum 30 de ani, sunam de la un telefon cu fise, știam despre un număr limitat de oameni (cercul de cunoștințe) – despre ceilalți puteam face presupuneri, mă învârteam prin săli monumentale de bibliotecă să aflu mai multe, cumpăram bilete de la agenții de voiaj. Acum toate astea le țin în palmă. Toată lumea e în palma mea dreaptă. Într-un sfert de secol, în timpul vieții mele, o uriașă cantitate de informație și o multitudine de acțiuni costisitoare s-au redus la un CIP pe care-l țin în palmă. Încă nici nu cred că știu ce să fac cu asta. Îi invidiez pe cei mai tineri că nu trebuie nici măcar să se minuneze.

Dar în plan personal?

℗PUBLICITATE


În plan personal e interesant să-mi urmăresc vitalitatea și să-mi înving fricile. La cincizeci de ani e greu să nu te gândești că ai cincizeci de ani. La treizeci sau la patruzeci nu eram deloc conștient de vârsta mea. Luam totul de la sine înțeles, corpul ca atare, mintea, sufletul, eram eu și atât. Acum corpul, mintea, sufletul au cincizeci de ani. În caz că apropiații tăi nu bagă de seamă, încerci să-i faci atenți. Te uiți la ele altfel, cu un fel de teamă și respect. Cred că toți avem conștiința vârstei până la 18-20 de ani și după 50 încolo. Între ele, suntem nemuritori.

Cine este persoana din familie care te inspiră cel mai mult?

Familia rămâne pentru mine „baza“, nava-mamă. Fiind plecat destul de mult în călătorii, e reconfortant să știi că e cineva care te așteaptă când te întorci de pe Marte, sau din Oimiakon, Siberia, dacă e să mă refer la locul acțiunii din „Balena Albastră“. E mai mult decât inspirație, e o sursă de energie.

Dar din afara familiei?

Din păcate, n-am avut șansa să întâlnesc „pe viu“ oamenii din afara familiei care mă inspiră în viață. I-am cunoscut prin ce au lăsat în urmă. Mă inspiră Nabokov, Hamsun, Henri Miller, Dostoievski, ca să dau doar câteva nume. Ei sunt reali pentru mine prin cărțile sau personajele lor. Restul sunt biografii nesemnificative.

Cine sau ce a avut cea mai mare influență în dezvoltarea ta ca persoană?

Părinții, dacă mă gândesc la o anumită integritate morală, probitate pe care am dobândit-o de mic și care nu pot să zic că m-a ajutat întotdeauna, pentru că n-am reușit să-mi integrez umbra. Scap greu de judecăți și prejudecăți. Tot timpul trebuie să decolez ca să mă pot uita de sus la oameni și fapte. În mod normal, oamenii înțelepți capătă portanță și plutesc… Pe urmă, lecturile și călătoriile, ele mi-au modelat serios personalitatea. 

Talentul sau abilitatea pe care ți-ai dori să o ai?

Aș vrea să fiu înțelept, fără să-mi pierd doza de nebunie.

Care este cea mai importantă calitate psihologică pentru omul modern?

Creativitatea. În alte ere inovația era necesară să depășești un disconfort și disconfortul în sine te obliga să creezi. Dar omul modern e obligat să creeze ca să iasă din confort, ceea ce e mult mai greu. Confortul devine periculos pentru noile generații. Mă miră că mulți vorbesc despre roboți, inteligență artificială și pericolele lor potențiale, când pericolul cel mai mare acum e ca noi să ne transformăm în roboți. Rațiunea și confortul ajung să niveleze, să standardizeze, omorând aspirații, emoții… Poate doar am îmbătrânit.

Ce-ți place cel mai mult să faci în timpul liber?

Să scriu, să călătoresc, în realitate sau în imaginație.

Care este acel obiect pe care-l cumperi deși știi că nu ar trebui?

Cumpăr de nevoie, deci nu cred că există acel obiect. Dar cantitățile nu sunt întotdeauna cele potrivite. Cred că dau prea mulți bani pe mâncare și pe carburanți, deși nu exagerez cu niciuna, tot mi se pare prea mult.

Care este relația dintre români și lectură?

Se zice că lectura te ajută să te cunoști pe tine, ergo, te vindecă. Cred că relația e încă superficială pentru că sunt două feluri în care poți să te cunoști, oglindindu-te narcisist sau oglindindu-te în ceilalți. Cunoașterea prin celălalt mi se pare mai profundă, dar impresia mea e că cei mai mulți români sunt încă la stadiul în care vor să se regăsească pe ei în lecturi, să-și suprapună conturul cu șabloanele din carte, să-și confirme o identitate iluzorie. Presupun că e un parcurs mai lung, dar va veni și vremea când vom fi mai înclinați să ne oglindim în „celălalt“, prin lectură. Așa o să dispară și teama de „celălalt“ și nevoia de a căpăta o identitate cu orice preț.

Cu ce ai vrea să rămâi în amintirea oamenilor?

Cu o poveste scurtă și plină de învățăminte. Un basm, ceva arhetipal, care să nu semene cu nimic altceva.

Sebastian Lăzăroiu este scriitor, sociolog, politolog și fost consilier prezidențial. Cel mai recent volum semnat de el e romanul psihologic Zilele lui MM.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută