În prezent, iubirea pare să fie mai dorită și mai râvnită ca orice altceva în viața unui om. Partenerii se întâlnesc, se curtează, se îndrăgostesc și spun că nu vor mai putea trăi unul fără de celălalt. Și totuși, din păcate, un număr impresionant de cupluri ajung la separare, divorț sau disfuncționalitate și înstrăinare. Asta a determinat cercetătorii să studieze, începând cu anii ’70, impactul pe care divorțurile îl aveau asupra copiilor ce proveneau din familii destrămate. Astfel că psihologul John Gottman, în ultimele patru decenii, a studiat mii de cupluri, cu scopul de a scoate în evidență ingredientele unei căsnicii sănătoase.
Împreună cu soția sa, Julie, de profesie psiholog, John Gottman a fondat Institutul Gottman – un centru de renume, al cărui țel este ca, prin prisma studiilor științifice, să ajute cuplurile să clădească și să mențină relații sănătoase, bazate pe iubire. Trebuie precizat că John Gottman a înființat în anul 1986, alături de colegul său, Robert Levenson (de la Washington University), The Love Lab – un laborator care studia dinamica cuplurilor, din punct de vedere științific. Mai precis, aceștia, alături de alți cercetători, observau cuplurile în timp ce partenerii erau conectați la anumiți electrozi (care măsurau fluxul sangvin, secrețiile glandelor sudoripare și frecvența cardiacă). Și, în tot acest timp, li se cerea să vorbească despre felul în care s-au cunoscut, despre anumite conflicte pe care le-au avut, dar și ce amintiri pozitive aveau. Pasul următor era să trimită acasă cuplurile și să le recheme după șase ani, pentru a verifica dacă mai erau împreună. Dr. Gottman a împărțit toate aceste cupluri în „maestre“ și „dezastre“, din punct de vedere relațional. Dezastrele erau cuplurile ce nu mai supraviețuiseră după șase ani și care, în urma analizei datelor, la interviuri păreau calme, deși fiziologia îi dădea de gol pe parteneri prin frecvența cardiacă ridicată și fluxul sangvin crescut, dar și prin faptul că glandele sudoripare erau activate. Totodată, agresivitatea era la cote înalte, chiar și atunci când cei doi își aminteau despre lucrurile frumoase întâmplate între ei. În oglindă, cuplurile de maeștri dădeau dovadă de excitare fiziologică scăzută, partenerii erau calmi și conectați, afectuoși, preocupați să creeze o atmosferă caldă și plină de încredere.
În anul 1990, dr. Gottman a realizat un nou studiu, prin proiectarea unui laborator ce arăta ca un loc primitor, în care cuplurile puteau să se simtă ca într-o vacanță. La această cercetare, au participat 130 de cupluri căsătorite. Dincolo de faptul că își petreceau timpul prin diverse activități „de conectare“ (fie că găteau, fie că ascultau muzică, mâncau, discutau etc.), dr. Gottman a observat că unul dintre ingredientele ce fac anumite relații să dăinuie era tocmai cererea lor de conectare. Relevante erau răspunsurile lor la diverse întrebări, aparent banale, dar care implicau un substrat dens, de interes din partea jumătății de cuplu. Toate aceste interacțiuni spun multe despre bunăstarea conjugală. Astfel că dr. Gottman poate prezice, cu o precizie de până la 94%, dacă un cuplu (indiferent de mediul din care provine) va trece testul timpului și în ce mod va supraviețui. Iar aici ne referim tocmai la generozitate și bunătate (specifice cuplurilor de „maeștri“) sau la ostilitate și critică (aferente cuplurilor de „dezastre“).
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Specialiștii arată că partenerii setați pe a-l critica pe celălalt ratează 50% dintre realizările bune pe care le fac; iar asta nu numai că distruge iubirea conjugală, ci alungă și dorința de a lupta pentru acea relație. Pe celălalt taler al balanței stă bunătatea, care, alături de stabilitatea emoțională, face ca fiecare persoană aflată într-o relație să se simtă importantă, validată și înțeleasă. Ea este percepută fie ca o caracteristică intrinsecă (o trăsătură de caracter), fie ca un mușchi (ce trebuie antrenat).
Raluca Anton (psiholog clinician și psihoterapeut relațional) pleacă de la premisa următoare: „Unii dintre noi au răspunsuri automate și sigure cu privire la aceste aspecte: în relație găsești iubire, în relație găsești siguranță, acolo este locul în care poți găsi rezolvare sau suport pentru perioadele dificile ale vieții. Astfel, știm în mod natural să întreținem și să ne bucurăm de relațiile noastre. Alții au învățat că relațiile vin cu suferință, vin cu nesiguranțe și că în relații găsim mai degrabă durere și pedeapsă, decât siguranță. Mai apoi, este o chestiune de alegere și conștientizare faptul că e nevoie să depunem efort pentru a construi relațiile într-un fel care să ne aducă bucurie. Însă, pentru a putea face asta în mod autentic, avem nevoie să învățăm și să exersăm câteva lucruri. Unul dintre ele este compasiunea.“
Cuplurile sănătoase, de lungă durată („maeștrii“), se raportează la bunătate ca fiind un mușchi, iar asta îi ajută pe cei doi să perceapă relația drept un organism viu, ce necesită atenție continuă, și nu drept ceva care li se cuvine. Cel mai propice moment în care putem exersa generozitatea este, fără doar și poate, un conflict. În acest sens, dr. Julie Gottman ne arată că bunătatea nu înseamnă să nu ne exprimăm furia, ci – prin intermediul amabilității – să-i explicăm partenerului care este motivul pentru care am ajuns în acel stadiu.
℗PUBLICITATE
Pornind de la literatura de specialitate și de la observațiile sale clinice, psihoterapeutul relațional Gáspár György (președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) este de părere că: „Atunci când vine vorba despre relația de cuplu, cei mai mulți dintre noi nu sunt conștienți de importanța conexiunii. Oamenii cred că tot ceea ce contează este ceea ce simt și, drept urmare, se lasă purtați de aceste simțăminte. Dar dacă asemenea emoții nu sunt exprimate cu înțelepciune și tact, comportamentele pot deveni extrem de nocive pentru siguranța relațională dintre cei doi parteneri. Adesea, unul dintre parteneri devine precum o furtună, adică tună și fulgeră, stăpânit fiind de emoțiile negative; iar celălalt, tot sub impulsul emoțiilor, se retrage și se distanțează. Ei bine, genul acesta de manifestări, dacă se repetă, devine un tipar de interacțiune și va duce la pierderea relației. Iar bunătatea și respectul, despre care vorbesc adesea soții Gottman, reprezintă ingredientele-cheie care ne pot ajuta să ținem comportamentele problematice departe de relația de cuplu, pentru a nu-i periclita siguranța.“
Generozitatea în cuplu poate fi interpretată prin existența momentelor în care cei doi își dăruiesc mici cadouri. Însă, dincolo de acest schimb, trebuie tradus și înțeles faptul că atenția asupra celuilalt (stări, simțiri) este cea care contează, cu adevărat, și sudează cuplul. Putem să ne creăm diverse scenarii atunci când, în cadrul cuplului, nu găsim sau nu vrem să vedem circumstanțe atenuante. Putem considera că celălalt a făcut un lucru dinadins și ne putem alimenta gândurile toxice în mod repetat, chiar dacă, poate, realitatea stă cu totul și cu totul altfel. Astfel de gânduri sunt specifice cuplurilor de tip „dezastru“.
Cercetătoarea Shelly Gable a realizat, în anul 2006, un studiu privind felul în care partenerii răspund la aflarea unor vești bune din partea celuilalt. Astfel, au fost supuse studiului cupluri de tineri adulți care erau îndemnate să discute despre diverse evenimente pozitive petrecute în viețile lor. Răspunsurile au fost de patru feluri: distructiv-pasiv (adică au ignorat veștile), distructiv-activ (au diminuat importanța veștilor), constructiv-pasiv (au admis veștile bune, dar nu s-au entuziasmat) și constructiv-activ (au lăsat totul deoparte, pentru a se bucura de ceea ce tocmai auziseră). După două luni de zile, studiul a revenit la cuplurile respective și rezultatul nu a fost deloc surprinzător: supraviețuiseră doar cele care dăduseră dovadă de un comportament constructiv-activ. Tot acesta e și fundamentul pentru a crea mai multă intimitate între parteneri.
Psihologul de cuplu Gáspár György adaugă: „Ce-am observat de-a lungul anilor de practică clinică este următorul fapt: cuplurile în care partenerii au bunul obicei de a dialoga constant despre situațiile care-i stresează sunt cele care se declară cel mai des ca având o relație suficient de bună de cuplu sau chiar fericită. A purta un astfel de dialog înseamnă a-ți deschide inima și mintea față de durerea sau problema cu care se confruntă jumătatea ta de cuplu, a-i valida emoțiile («Ceea ce simți are sens, este firesc să trăiești asta») și a-i spune că ești de partea ei. În momentele dificile, avem nevoie ca partenerul să ne fie aliat, și nu avocatul diavolului. Una dintre cele mai eficiente rutine pentru sănătatea relației este obișnuința de a împărtăși constant povara pe care o purtăm fără să-l atacăm pe cel care ne ascultă. Relațiile sunt adăposturile noastre cele mai sigure, atunci când viața este grea și complicată.“
Trebuie să admitem că pe parcursul vieții ne întâlnim cu fel și fel de situații și, pe măsură ce înaintăm în ea, lucrurile se complică, iar malaxorul cotidian la care suntem supuși ne face să fim din ce în ce mai puțini dornici de a ne conecta cu partenerul (partenera), din diverse motive (copii, serviciu, îndatoriri casnice etc.). Ceea ce specialiștii ne recomandă este ca, pe tot parcursul acestui proces, să nu renunțăm la bunătate și generozitate – doi piloni extrem de importanți, dacă ne dorim o relație de cuplu trainică. Însă și aici pendulăm între teorie și practică, întrucât aparent știm ce avem de făcut, însă puși în fața faptului împlinit, nu prea ne mai pasă și fie ignorăm, fie acționăm instinctiv. Desigur că nu le putem ști pe toate, însă este înțelept să realizăm că, în zilele noastre, relaționarea este mai întortocheată decât pare și că putem apela, fără rușine și cu inima deschisă, la un specialist care ne poate ajuta să ne regăsim bunătatea, pentru a recalibra sentimentele ce există între noi.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
