Skip to content

Terapia sexuală este un tip de intervenție psihologică care se concentrează pe problemele legate de sexualitate și pe relațiile intime ale unei persoane sau ale unor cupluri. Scopul terapiei sexuale este de a ajuta oamenii să depășească dificultățile și problemele de natură sexuală, să îmbunătățească comunicarea și intimitatea în relații și să dobândească o perspectivă mai sănătoasă și mai pozitivă asupra sexualității lor.

Terapia sexuală se bazează pe o abordare holistică și individualizată, adaptată nevoilor și preocupărilor fiecărui client. Terapeutul sexual creează un mediu sigur și confidențial pentru a discuta problemele legate de sexualitate și relații și oferă sprijin, consiliere și strategii pentru a depăși dificultățile.

Este important să recunoaștem că sexualitatea este o parte normală și naturală a vieții umane și că există o varietate de experiențe sexuale și dorințe normale. Terapia sexuală nu încearcă să schimbe cine este cineva, ci să ajute la îmbunătățirea calității vieții sexuale și relaționale a individului sau cuplului.

Ce face un terapeut sexual?

Un terapeut sexual este un specialist instruit și calificat care lucrează cu indivizi, cupluri sau grupuri pentru a adresa o gamă largă de probleme legate de sexualitate. Aceste probleme pot include disfuncții sexuale, lipsa dorinței sexuale, probleme de comunicare în cadrul cuplului, dificultăți în atingerea orgasmului, diferite niveluri de dorință sexuală între parteneri, anxietate sexuală, probleme legate de orientarea sexuală și multe altele.

℗PUBLICITATE



Unul dintre cei mai apreciați terapeuți specializați în sexualitatea umană este americanul Ian Kerner, amintit adesea în munca și activitatea lui Esther Perel. Prin cărțile sale, prelegerile publice și aparițiile în media, Ian Kerner caută să educe și să împuternicească indivizii și cuplurile să aibă relații sexuale împlinite și satisfăcătoare. Munca sa se concentrează adesea pe promovarea comunicării deschise, a intimității și a înțelegerii între parteneri pentru a îmbunătăți experiențele lor sexuale.

În activitatea sa clinică, Kerner a identificat o problemă comună în rândul pacienților săi: „eșecul de lansare“ sau incapacitatea de a construi și menține impulsul sexual. Despre acest concept și despre soluțiile care există, dar și despre cum se poate îmbunătății activitatea sexuală ne vorbește Ian Kerner în discursul TED* de mai jos.

*Notă: această prezentare TED conține conținut destinat adulților. 

În această toamnă, Editura Pagina de Psihologie va lansa cea mai recentă carte publicată de Ian Kerner, care va apărea în limba română sub titlul – Să vorbim despre viața ta sexuală

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0