skip to Main Content
Secretul Mulțumirii: Când Optimismul și Recunoștința Au Loc în Viața Ta

Secretul mulțumirii: când optimismul și recunoștința au loc în viața ta

Cercetările au arătat că optimismul este corelat cu multe aspecte pozitive ale vieţii: o speranţă de viaţă crescută, sănătate fizică și mintală, performanţă în sport, succes la serviciu, grad de recuperare mai mare în urma intervenţiilor chirurgicale, precum şi construirea unor strategii de adaptare mai eficiente în faţa adversităţilor.

Dus la extrem, optimismul se învecinează cu principiul Pollyanna (tendinţa oamenilor de a avea aşteptări pozitive în mod nerealist, de a-şi aminti mai degrabă evenimentele plăcute, decât pe cele neplăcute, şi de a procesa preferenţial informaţiile pozitive, mai degrabă decât pe cele negative. Cercetările au demonstrat că tendinţa de focalizare pe experienţele pozitive nu se realizează în mod conştient. Numele Pollyanna derivă din romanul Pollyanna, scris de Eleanor H. Porter, în care autoarea descrie o fetiţă care este învăţată de tatăl ei „Jocul bucuriei“ (sau „Secretul mulțumirii“), fiind sfătuită de acesta să încerce să găsească ceva care să o bucure în orice situaţie.

Cercetătorii Margaret Matlin şi David Stang au oferit dovezi care să susţină principiul Pollyanna, menţionând că oamenii se expun cu precadere stimulilor pozitivi, evitându-i pe cei negativi, şi că există tendinţa de a vorbi mai degrabă despre existenţa stimulilor pozitivi (chiar mai des decât apar aceştia în realitate). De asemenea, ei spun că durează mai mult ca o persoană să determine dacă o experienţă este sau nu neplăcută. Acest principiu a fost observat ca tendinţă şi pe reţelele de socializare. Oamenii postează mai degrabă informaţii ce exprimă experienţe pozitive.

La polul opus, vorbim despre neuroticism, ca fiind o trăsătură de personalitate caracterizată prin tendinţa oamenilor de a simţi cu precădere emoţii negative (anxietate, teamă, frustrare). La fel ca în cazul celor mai multe trăsături de personalitate, nivelurile de neuroticism acoperă un spectru larg. În doze mici, este inofensiv și poate servi, de fapt, pentru a menține viața în echilibru. Cu toate acestea, în cazuri extreme, neuroticismul se poate transforma într-un diagnostic clinic.

De ani de zile, se vorbeşte despre diferenţele de personalitate – aceasta fiind definită ca „totalitatea calităților și trăsăturilor de caracter sau de comportament specifice unei anumite persoane“. Personalitatea este rezultatul interacţiunii dintre temperamentul unui om şi experienţa sa de viaţă. Temperamentul e punctul de plecare în formarea personalităţii, iar experienţa modelează personalitatea. Altfel spus, temperamentul (care este înnăscut) reprezintă „firea omului“ (timid, îndrăzneţ, melancolic sau vesel). În funcţie de tipul de temperament, o persoană este introvertă sau extrovertă, veselă sau tristă, impulsivă sau calmă. Astfel de diferenţe sunt considerate a fi rezultatul reţelelor biologice sau genetice diferite şi nu ţin cont de diferenţele de mediu. Există dovezi ştiinţifice care vorbesc despre conectarea fiinţelor umane prin trăirea aceloraşi emoţii (de bază): bucuria, frica, furia, dezgustul, tristeţea, surpriza și disprețul. Deşi există diferenţe culturale legate de emoţii – pe unele societatea le descurajează, pe altele le încurajează – toate culturile prezintă aceleaşi emoții de bază (de menţionat, în acest sens, studiile lui Paul Ekman). Însă chiar dacă toţi avem aceeaşi gamă de emoţii disponibile, nu ne exprimăm toţi la aceleaşi cote emoţiile. Asemenea diferenţe individuale sunt legate de temperament (acesta ne determină să fim mai reactivi  sau mai puţin reactivi la o situație).

Cu toţii avem un grad de neuroticism mai mare sau mai mic. Din fericire, astăzi putem folosi tehnicile mindfulness, create să ne ajute să gestionăm gândurile negative şi să diminuăm neuroticismul (a se vedea în acest sens şi cartea Mindfulness urban, publicată recent sub semnătura lui Gáspár György).

Neuroticismul poate fi necesar pentru supravieţuirea omului, de vreme ce ne face mai pragmatici şi mai rezervaţi. Iar Pollyanna ne aduce aminte să fim recunoscători pentru experienţele frumoase din viaţa noastră. Nu ne rămâne decât să identificăm punctul aflat la mijlocul distanței dintre cele două extreme şi să reuşim să menţinem balanţa în echilibru. Chiar şi atunci când gândurile negative ne copleşesc, trebuie să fim convinşi că lucrurile bune există, la fel şi experienţele pozitive, şi că ni se pot întâmpla fiecăruia dintre noi. De ce să nu alegem să exersăm „Jocul bucuriei“, identificând acele lucruri care ne aduc mulțumire? Poate, aşa vom perpetua comportamentele pozitive şi vom identifica noi căi de a ajunge mai aproape de starea de bine.

Mihaela Svet

Psiholog şi psihoterapeut de familie în formare, în cadrul AMPP, cu o experienţă de mai bine de 10 ani în diverse arii ale Resurselor Umane în diferite companii multinaţionale. Voluntar în proiectul „Dăruieşte viaţa “, pentru susţinerea familiilor cu copii diagnosticaţi de cancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută