Skip to content

Se vorbește mult despre iubirea necondiționată și de multe ori suntem tentați să confundăm iubirea, ca sentiment, cu relația de iubire.

Iubirea poate fi necondiționată, însă relația cu celălalt implică termeni, condiții, reguli, acorduri, limite, structură. Toate acestea ne ajută să construim o relație matură și să gestionăm împreună provocările care apar.

A iubi necondiționat înseamnă să îl accepți și să îl iubești pe celălalt așa cum este și așa cum nu este, cu bune și mai puțin bune, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice comportament din partea acestuia.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Totuși, pentru a manifesta iubirea necondiționată față de celălalt, trebuie să ne iubim și să ne acceptăm total, mai întâi pe noi înșine. Nu poți experimenta iubirea pentru celălalt fără a experimenta mai întâi iubirea de sine. Când nu înțelegem acest lucru și nu ne iubim pe noi, ajungem să confundăm iubirea cu dependența sau atașamentul.

Învățăm iubirea (de sine și de celălalt) în relația cu părinții, în primii ani de viață

Capacitatea de a ne iubi pe noi înșine este strâns legată de tipul de atașament pe care l-am învățat în copilărie în relația cu cei care ne-au crescut. Acesta se formează în primii 2 ani de viață și poate fi securizant (în cazul fericit) sau nu.

Interacțiunea părinte-copil are ca efect, în timp, formarea unor tipuri de relaționare pe care le folosim pe parcursul vieții.

De exemplu, în cazul în care copilul se simte dat la o parte de părinte (sau persoana pe care o simte ca fiind cea mai apropiată), acesta se percepe lipsit de valoare și dezvoltă un model de atașament deficitar. Pe de altă parte, experiența unei relații în care părintele se arată disponibil din punct de vedere emoțional, îl va ajuta pe copil să se perceapă pe sine ca fiind important, „suficient de bun“ și demn de a fi iubit.

℗PUBLICITATE



Când devenim adulți avem tendința să punem majoritatea realizărilor noastre pe seama capacităților intelectuale, a gândirii, a convingerilor și a mentalității pe care am dezvoltat-o.

Totuși, experiențele, alegerile și acțiunile ne sunt influențate de emoțiile pe care le simțim. Când suntem fericiți și avem relații armonioase totul se întâmplă ușor și natural.

Când ne lovim de emoțiile pe care nu știm să le gestionăm (pentru că am fost învățați să le negăm), apare acel sentiment de nesiguranță care produce dezechilibre în toate aspectele vieții noastre.

Părinților care își doresc pentru copiii lor un stil de atașament securizant le recomand:

  1. Să înțeleagă că toate emoțiile sunt bune. Ele sunt ca o ploaie de vară și atunci când exprimăm o emoție (chiar și furia sau frica – emoții care au fost catalogate drept negative), de fapt o lăsăm să plece și facem loc altei emoții.
  2. Să îl ajute pe cel mic să înțeleagă ce simte și să-și definească emoțiile prin întrebări și afirmații precum:
  • Te iubesc orice s-ar întâmpla. Sunt aici cu tine și te susțin orice ar fi.
  • Este important să vorbim și să-mi spui ce simți pentru că împreună putem face față oricărei situații.
  • Ce simți? Cum simți? Unde simți în corp?
  • Ce simți să faci acum?
  • Ce te-ar face să te simți mai bine?
  • Cum pot eu să te ajut?
  1. Să accepte emoțiile și răspunsurile emoționale ale copilului.

Atunci când observăm că cel mic transmite anumite stări, este important să îl susținem prin reacții potrivite și să verbalizăm ceea ce observăm:

  • „Mă bucur că ești entuziasmat“,
  • „Pari destul de supărat, ceva s-a întâmplat“,
  • „Înțeleg cât de dificil este când prietenii te dezamăgesc în felul acesta“.

În timp, copilul va învăța că ceea ce simte are importanță și, de asemenea, îi va fi mai ușor să identifice emoțiile pe care le resimt cei din jur și să aibă o comunicare empatică cu aceștia.

  1. Să fie atenți la semnele care le spun că ceva nu este în regulă cu copilul și să îl sprijinim atunci când are nevoie.
  • Dacă știm despre ce este vorba îl putem întreba: „Vrei să vorbim despre ce s-a întâmplat?“, „Cum te-ai simțit când s-a întâmplat…?“
  • Îl putem ajuta să recunoască emoțiile celorlalți: „Ce crezi că a simțit el în acel moment?“
  • Îl putem ajuta să conștientizeze momentele de tensiune: „Te stresează acest lucru?“, „Te simți tensionat?“, „Observ că îți încleștezi pumnii, cred că ești nervos, așa este?“.
  • Putem să-l învățăm să-și exprime frustrările: „Cum ai putea să exprimi ce simți fără să-l lovești?“, „Ce ai putea să faci data viitoare când te simți astfel?“.
  • Îi putem propune să facem o listă cu soluții care ar putea ajuta în situații similare.
  • Îl putem învăța să asculte și să transmită ceea ce are de spus într-un mod care să nu dezavantajeze niciuna dintre părți: „Cum putem rezolva această situație astfel încât să fim amândoi mulțumiți?“
  1. Să îi arate copilului că s-a descurcat bine sau că nu le place un anumit comportament.

Iubirea este un limbaj pe care îl învățăm în copilărie și pe care îl folosim în relațiile cu ceilalți toată viața.

Nina Sofian este psiholog și coach – atât pentru grupuri, cât și în sesiuni individuale, pentru copii și pentru adulți. E convinsă că misiunea ei este aceea de a-i ghida pe oameni să dobândească libertatea de a fi ei înșiși. Are experiență în zona de parenting și este facilitator atestat în cadrul programului Circle of Security Parenting. Poate fi găsită pe ninasofian.ro.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%