Skip to content

De câteva zile, oriunde mă uit, văd numai inimioare, ciocolată, flori, cântece de dragoste, sclipici și agitație peste măsură. Toată lumea a intrat, se pare, în febra Zilei Îndrăgostiților, în încercarea de a se da peste cap pentru a impresiona persoana iubită. Sunt și excepții – aceia care încearcă să se ascundă într-o peșteră suficient de adâncă încât să le cuprindă intensitatea disperării și a singurătății.

Totul în jur este la superlativ – ca și cum toată energia unui an întreg (și toată presiunea care apasă lumea) a început să dea pe-afară și singurul mod de a o echilibra este prin a duce totul la extrem pentru o zi (sau câteva zile), pentru ca apoi să ne putem vedea, liniștiți, de viața cotidiană, cu grijile și responsabilitățile ei.

Când eram copil, Valentine’s Day era deja o sărbătoare neaoșă. În ultimii ani, însă, avem câte o zi pentru orice: Ziua internațională a Sărutului, a Îmbrățișării, a Poeziei, a Somnului, a… … … – completați în spațiul punctat. Avem chiar și o zi a Persoanelor Singure. Aproape că ajung să cred că noi, oamenii, nu putem conștientiza și sărbători mai mult de un lucru pe zi (fragmentar și izolat).

Avem o infinitate de motive pentru a fi recunoscători, pentru a sărbători, pentru a contempla, reflecta și conștientiza că suntem vii și că ne bucurăm de lucruri importante pentru noi în fiecare secundă. În loc să ne facă mai conștienți, toate aceste zile izolate între ele par să ne facă mai imuni tocmai față de lucrurile pe care le sărbătorim. E ca și cum am scoate o nevoie în afara noastră și am admira-o de la distanță. Atât timp cât există o zi care atestă importanța iubirii sau a atingerii sau a râsului, ne putem simți împliniți.

Dar să fie oare, într-adevăr, așa? Ce se întâmplă cu noi în celelalte zile? Cum avem grijă de toate aceste lucruri minunate, de care avem nevoie și pe care ni le dorim? Cum ar arăta viața noastră, dacă am acorda zilnic mai multă atenție gesturilor mici?

Poate că citind aceste rânduri ești deja cu mintea în altă parte – la toate deadline-urile de la birou, planurile de vacanță, lista lucrurilor pe care ți-ai propus să le faci astăzi, cearta pe care ai avut-o de dimineață cu copilul pentru că nu s-a trezit la timp, veșnicile frustrări legate de partener(ă) și incapacitatea de a se schimba etc. Cu siguranță, aceste lucruri fac parte din realitatea noastră de zi cu zi. Soluția nu stă în a face astfel de lucruri să dispară, în a le minimaliza sau a le anula importanța, ci în a construi și altfel de momente și amintiri – în mod constant și nu doar din când în când. (Degeaba suntem buni și generoși de Crăciun, dacă în tot restul anului nu facem nimic în acest sens; degeaba oferim un buchet din 99 de trandafiri de Ziua Îndrăgostiților, dacă în restul anului uităm cum arată florile; degeaba îi îmbrățișăm pe cei dragi de Ziua Îmbrățișărilor, dacă în restul anului uităm să îi sunăm măcar o dată la câteva zile – și așa mai departe.)

Haideți să facem din nevoile noastre relaționale o prioritate în fiecare zi. În fond, relațiile noastre sunt temelia pe care ne construim viața. (I-am spus asta unui prieten, la un moment dat, citând cea mai complexă cercetare realizată de cei de la Harvard, care conchidea că o viață sănătoasă este dată de calitatea relațiilor noastre. El mi-a răspuns, ușor cinic, că rezultatele astea sunt relative – există pustnici, asceți și oameni care trăiesc în singurătate și nu interacționează cu nimeni și sunt împliniți. I-aș da dreptate, dacă nu aș crede că relațiile noastre nu se limitează doar la oamenii din jurul nostru, ci dimpotrivă – noi construim, clădim și hrănim relații cu tot ceea ce ne înconjoară: cu natura, cu animalele, cu Dumnezeu, cu universul și mai ales cu noi înșine.)

Putem avea grijă de relațiile noastre în fiecare zi, pornind de la două întrebări (la fel de importante): „Ce mă face să mă simt iubit(ă)?“și „Cum îmi arăt eu iubirea (față de mine și față de ceilalți)?“ Fiecare dintre noi va avea, probabil, răspunsuri diferite despre cum arată pentru sine iubirea. Însă aș vrea să vă las o declarație – una dintre cele mai frumoase declarații de iubire care există. Și vă recomand să o citiți cât mai des, atât atunci când vă gândiți la voi înșivă, cât și la cei dragi vouă.

Declarația mea de autoestimare
[extras din Arta de a făuri oameni, de Virginia Satir]

„Eu sunt eu.

Nu mai există nimeni pe lumea asta exact ca mine. Mai sunt persoane care îmi seamănă în anumite aspecte, dar nimeni nu îmi seamănă în totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emană din mine este sută la sută al meu, pentru că eu sunt cel ce face alegerile.

Posed tot ceea ce ține de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gândurile și ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: mânie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoție; gura mea și toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniștitoare; și toate acțiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalți, cât și cele direcționate către mine însumi.

℗PUBLICITATE



Posed fanteziile, visurile, speranțele și temerile mele.

Posed toate triumfurile și succesele mele, toate eșecurile și toate greșelile.

Pentru că posed tot ceea ce ține de mine, mă pot cunoaște foarte bine. Dacă fac asta, mă pot iubi și pot avea o atitudine binevoitoare față de întreaga mea ființă. Apoi, pot face în așa fel încât să acționez în totalitate pentru binele meu.

Știu că există anumite aspecte în mine care mă nedumeresc și altele pe care nu le cunosc. Dar atâta vreme cât mă port cu blândețe și iubire cu mine, pot căuta, cu speranță și curaj, soluții pentru puzzle și modalități pentru a afla mai multe despre mine.

Felul în care arăt și vorbesc, tot ceea ce spun și fac, tot ceea ce gândesc și simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic și mă reprezintă pe mine, așa cum sunt în acel moment precis.

Când, mai târziu, mă uit în urmă la cum am arătat și cum am vorbit, la ce am spus și am făcut, la cum am gândit și am simțit, pot găsi elemente care să mi se pară nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot păstra ceea ce s-a dovedit adecvat și pot inventa ceva nou pentru ceea ce am îndepărtat.

Pot să văd, să aud, să simt, să gândesc, să vorbesc și să fac. Am instrumentele pentru a supraviețui, pentru a fi apropiat de ceilalți, pentru a fi productiv, pentru a înțelege și a pătrunde marea de oameni și lucruri din exteriorul meu.

Mă posed pe mine și, prin urmare, mă pot construi.

Eu sunt eu și sunt OK.“

Așadar, cum alegi tu să sărbătorești iubirea în fiecare zi?

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0