Face parte din categoria celor ce își iubesc meseria și o realizează cu multă dedicare și profesionalism. De profesie este jurnalistă și mamă. De mai bine de zece ani realizează rubrica de sănătate „Bună dimineaţa, Sănătate“, în cadrul matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani“, dar o putem asculta și la radio Itsy Bitsy („Trăieşte sănătos cu Simona“), urmând ca de luni până joi, să ne întâlnim cu ea, pe micile ecrane, între orele 18-20, la „Doctor Medika“, Medika TV, ori pe YouTube, la podcastul „Trăiește sănătos“. Despre cum reușește să înglobeze toate aceste proiecte în cele douăzeci și patru de ore și să fie, totodată, tenace și un om structural bun, dar și despre multe alte curiozități, ne spune Simona Bălănescu, în interviul #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, în rândurile de mai jos.
Cum ai descrie-o pe Simona de astăzi, dacă ai întâlni-o, pe stradă?
Anii trec, prea repede parcă… Simona „de astăzi“, îmi place să cred că încă seamănă mult cu Simona ambițioasă și încrezătoare „de ieri“, dar cu ceva mai multă experiență de viață și maturitate.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Ce înseamnă televiziunea, în prezent, pentru tine?
Televiziunea înseamnă vis împlinit pentru mine, gura mea de oxigen, locul unde îmi încarc mereu bateriile. Așa a fost dintotdeauna televiziunea pentru mine, la fel si radioul… cu alte cuvinte, sunt dependentă de emisiunile de sănătate, pe care le realizez.
De unde a apărut interesul tău spre zona medicală?
Cred că domnului Dan Andronic ar trebui să-i mulțumesc, era directorul meu de atunci, de la Realitatea TV. El a avut această idee, să trec de la emisiunea socială, pe care o realizam atunci, la emisiunea de sănătate. Audiențele au crescut și uite așa am rămas pe sănătate… până astăzi.
Realizezi, de ani buni, emisiuni medicale. Ce sfat de prevenție generală ne poți oferi?
Dacă stau bine să mă gândesc, acum când ai spus: „realizezi, de ani buni, emisiuni medicale“, am făcut repede un calcul și am realizat că sunt 25 de ani, de emisiuni medicale…
Ca sfat, să nu uităm de noi și așa cum mergem cu mașina obligatoriu la revizie, o dată pe an, așa să facem și cu noi înșine. Consult și analize de sânge anual, preventiv. Altfel, ori de câte ori recomandă medicul, dacă sunt anumite probleme de sănătate de rezolvat.
De ce crezi că ne este teamă să mergem la analize sau la medic?
Poate pentru a nu afla că suntem bolnavi?! Mulți spun: „lasă, mai bine să nu știu, dacă am ceva.“
Dar atitudinea asta de a băga capul în nisip precum o face struțul și de a ne face că nu știm, nu ne ajută, din nefericire. Dacă sunt probleme de sănătate, ele nu trec în acest mod, ci dimpotrivă, se pot agrava.
Ce planuri ai, pentru acest sfârșit de an?
Să fim sănătoși și să fie pace, să ne putem bucura de viață!
Ai pășit, vreodată, pragul unui cabinet psihologic, în calitate de pacient?
Da, au fost momente în viața mea, în care am avut nevoie de sfatul prietenilor mei psihologi.
Cum faci când te vizitează emoțiile negative, în timpul unui live?
Din fericire, când intru în platou, oricât de tristă aș fi, emoțiile negative dispar. Creierul meu se comută, cumva automat, pe vibe-ul pozitiv, pentru că cei de acasă să nu simtă nimic din frământările sau din grijile mele. Cred că sunt norocoasă că simt așa, iar zâmbetul nu îmi dispare oricât de dificil mi-ar fi, așa sunt eu.
Care este ritualul tău de relaxare, după o zi grea?
În drum spre casă, ascult în mașină muzica preferată, apoi odată ce am ajuns acasă, un duș mă remontează. Mirosul gelului, apa care curge pe tine, luând cu ea parcă tot ce a fost greu în ziua respectivă.
Cum ai vrea să te descrie copiii tăi, peste ani?
Drept cea mai bună mamă pentru ei… deși acum mă văd o mamă prea grijulie, exagerată uneori. [râde]
Care este sfatul de viață pe care l-ai primit de la mama ta și îl aplici, cu sfințenie? Dar de la tatăl tău?
Să mă iubesc mai mult… încerc să țin cont de sfatul mamei, sper să și reușesc…
Iar tata, m-a învățat să îi ajut mereu pe cei din jurul meu, mi-a fost mereu exemplu. Le sunt recunoscătoare părinților mei pentru tot, pentru copilăria mea frumoasă și pentru educația primită.