Sărbătorile au rostul lor: ele ne reamintesc (pentru că, de multe ori, uităm) că și sufletul are nevoie de hrană, iar hrana sufletului este bucuria. Sunt pe lume oameni care se bucură și își împărtășesc bucuria cu familia, prietenii, fac daruri, își împodobesc casa, pregătesc mese îmbelșugate, călătoresc spre destinații la care au râvnit tot anul.
Și mai sunt și cei singuri, care nu fac nimic din toate acestea și sunt triști, triști cum n-au fost în nicio altă zi din an. Devin nostalgici, apatici, îmbracă haina tristeții și o poartă în lume ca pe un steag ce anunță capitularea. Doar existând într-un timp în care nu trăiesc, ei tind să vadă la ceilalți variațiuni ale vieții pe care și-ar dori să o trăiască, dar nu consideră că pentru ei ar fi posibilă. Atenți doar la ceea ce ei nu au, uită să se mai bucure de ceea ce au. Tânjesc după sărbătorile petrecute altădată în familie sau se îngrijorează pentru un viitor despre care încă nu știu nimic. Îl pierd pe „aici“ și îl pierd pe „acum“ – singurele două lucruri pe care le au la dispoziție, unicul spațiu și unicul timp în care se află toate resursele.
Nu de puține ori, s-a demonstrat că, acolo unde este atenția noastră, este și inima noastră; tot într-acolo se duce și tot ce avem noi mai bun – energia și puterea noastră. Să ne gândim la un trecut pe care oricum nu-l mai putem schimba ori la un viitor de care nu suntem siguri… e ca și cum am face o investiție proastă cu resursele noastre. Dacă asta am făcut până acum, este timpul să facem o schimbare. Să ne oprim, să ne gândim la ce ne-ar face plăcere și să acționăm.
Am dori o casă împodobită de sărbători!… Hai să alegem podoabele care ne plac cel mai mult, bucurându-ne de noul ei aspect. Ne-am dori un meniu de sărbătoare!… Nicio problemă, ofertele sunt variate, apetisante și gustose. (Un lucru și mai bun ar fi dacă le-am pregăti singuri, cu atenție și implicare, ca să putem simți în casă aromele de sărbătoare.) Ne dorim daruri!… Atunci, să cumpărăm lucrul pe care de mult ni l-am dorit și acum ne bucurăm să îl avem. (Sau, poate, nu-mi doresc nimic special pentru mine, așa că voi trăi bucuria la fel de mult făcând un dar – ori, poate, mai multe – cuiva despre care știu că-și dorește ceva și nu-și permite sau cuiva pe care gestul meu l-ar surprinde sau l-ar impresiona în mod plăcut.) Am dori ca, de sărbători, să fim cu prietenii!… Haideți să căutăm in inima noastră vechii prieteni care nu au familii și sunt singuri. (S-ar putea să-i găsim și, atunci, vom simți cum sărbătorile încet-încet prind culoare. Ori s-ar putea să nu-i găsim și, în acest caz, în agenda pe care ne-am scris proiectele pentru anul viitor, vom trece și „Prietenii mei“.)
Am putea spune că nimic din toate astea nu ne-ar aduce bucuria; că ceea ce ne dorim mai mult și mai mult ar fi o relație romantică – o persoană pe care să o simțim aproape și pentru care să fim speciali, cu care să ne simțim în siguranță și foarte prețuiți, care să ne accepte așa cum suntem și care să ne înțeleagă. O relație de iubire, în care să dăruim din preaplinul inimii și să primim la fel. Numai că… o relație de iubire, dacă nu o avem, însemnă că, poate, nu suntem pregătiți. E ca și cum ne-ar plăcea și ne-am dori să înotăm, dar nu știm.
O relație de iubire înseamnă în primul rând o conectare cu iubirea din mine, ca să știu care sunt nevoile mele și ce pot oferi eu. Dacă nu reușesc singur, caut un terapeut. Pe paginadepsihologie.ro există un program național numit #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia, unde sunt publicate multe articole despre vindecarea relațiilor și despre crearea unor relații funcționale – de orice fel. Așa că mai scriem în agendă și „O relație romantică“. Și asta, pentru că s-au făcut numeroase studii despre relații și s-a ajuns la concluzia că relațiile de cuplu și cele de prietenie sunt predictori siguri pentru fericire. Să fim fericiți, deci, „acum“ și „aici“. Avem tot ce ne trebuie.
℗PUBLICITATE
S-ar putea să nici nu știu ce vreau, să fiu pur și simplu trist când văd că ceilalți se bucură. Se pregătește fiecare în felul lui, iar eu stau să privesc spectacolul vieții – la care, pe mine, nimeni nu m-a invitat. Numai că aceea este viața lor; de viața mea, doar eu sunt responsabil. Doar eu pot să mă implic în tot ce m-ar face să trăiesc o viață cu sens. Pentru asta, ar fi bine dacă ne-am cunoaște sensul vieții. Dacă îl cunoaștem, e bine; dacă nu, putem trece în agendă și „Sensul vieții“.
Și s-ar mai putea ca, de sărbători, să nu vreau nimic. Pur și simplu, vreau să fiu doar cu mine. Îmi îmbrățișez singurătatea ca pe o mamă bună sau ca pe cel mai bun prieten, mă predau singurătății și ascult ce îmi spune. Cu siguranță, dacă o doresc atât de mult, înseamnă că are un mesaj important pentru mine. S-ar putea să-mi vorbească despre copilărie sau despre adolescență… s-ar putea să mă plimbe prin toată lumea… s-ar putea să-mi cânte ori să mă alinte, s-ar putea să se joace cu mine ori să mă mângâie… s-ar putea să-mi vorbească despre iubire, familie și copii, despre despărțire și curajul de a o lua de la capăt… s-ar putea să-mi spună lucruri pe care eu nu le știam despre mine, pentru că singurătatea asta e doar mea (deci, mă cunoaște foarte bine și, dacă o ascult cu atenție, poate să-mi devină o bună prietenă, cu care să mă întâlnesc din când în când). Atunci când sunt la o răscruce de alegeri și nu știu încotro s-o apuc, ea poate fi un sfetnic bun.
Exprimarea „singur acasă“ ar putea să nici nu fie prea exactă, pentru că în singurătate am posibilitatea să mă întâlnesc cu mine însumi și să-mi dau seama dacă îmi sunt prieten sau dușman și dacă pot spune: „Ce bine-mi pare că ne-am întâlnit, hai să ne bucurăm împreună!“ Dacă nu pot spune asta, trecem în agenda cu proiecte pe anul viitor „Să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt“.
Și mai există ceva care-mi confirmă că exprimarea „singur acasă“ nu este întocmai corectă: faptul că – oriunde am fi și oricând am reflecta – noi nu suntem niciodată singuri. Este Cineva care ține în palmă tot Universul și toate ființele și care ne iubește necondiționat. Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi se poate ancora de această putere, pentru a primi curajul și încrederea și iubirea de care are nevoie. Iar în momentele în care ne simțim singuri, să ne deschidem larg porțile inimii pentru a ne bucura de aceste daruri. Pentru a primi tot ce avem nevoie. Și pentru a avea inspirația de a ne folosi resursele întru celebrarea vieții. E modul în care ne manifestăm recunoștința pentru faptul că SUNTEM.
Pentru celebrarea vieții, niciodată singuri, să ne bucurăm!… Vă doresc să aveți sărbători luminoase, cu pace și iubire în suflet!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
