Skip to content

Din ce în ce mai multe cercetări se concentrează pe studiul sentimentului de singurătate. În Statele Unite ale Americii, între 25 și 50% dintre oameni se simt singuri uneori, iar între 5 și 10% se simt deseori sau mereu singuri. Un studiu publicat în 2011 în Ageing and Society, realizat pe participanți din 25 de țări din Europa, ne arată faptul că, în România, 11,5% dintre persoanele sub 30 de ani, 11,7% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-59 de ani și 18,8% dintre persoanele cu vârsta peste 60 de ani, se simt frecvent singure.

Chiar dacă trăim într-o lume în care suntem aparent din ce în ce mai conectați, mulți dintre noi se simt tot mai singuri și tot mai deconectați. Atunci când rămânem singuri, simțim anxietate sau teamă și, pentru a scădea intensitatea acestui sentiment, folosim telefonul mobil, televizorul sau munca, drept refugiu. De ce fugim de singurătate? Ne face singurătatea rău sau bine? Cum putem învăța să fim singuri?

Singurătatea este dată de percepția noastră subiectivă asupra faptului că suntem izolați din punct de vedere social. Percepția subiectivă se referă la cum ne raportăm la ceilalți și cum ne evaluăm noi înșine trăirile, în timp ce percepția obiectivă se referă, spre exemplu, la numărul de prieteni pe care îi avem și la timpul petrecut, în medie, împreună cu alții. Chiar dacă suntem înconjurați de oameni, ne putem simți singuri, în special atunci când nevoile noastre sociale nu sunt împlinite.

Singurătatea ne poate face rău, dar cu siguranță ne poate face și bine. Depinde de cum evaluăm noi momentele de singurătate. Studiile ne arată faptul că sentimentul de singurătate are legătură cu mortalitatea, accelerează îmbătrânirea fizică, crește frecvența problemelor cardiovasculare, mărește riscul de dezvoltare a tulburării Alzheimer și afectează calitatea somnului, precum și motivația de a face activități fizice. În plan psihologic, singurătatea poate afecta performanța cognitivă, dar și abilitatea de autoreglare a impulsurilor și emoțiilor, poate favoriza apariția simptomelor depresive și poate crește nivelul de stres. Persoanele care se simt singure se tem deseori de a fi evaluate negativ și, în plus, au un nivel scăzut al emoțiilor pozitive și al stimei de sine.

℗PUBLICITATE



Teoria evoluționistă a singurătății – dezvoltată de John Cacioppo și Louise Hawkley, în cadrul Centre for Cognitive and Social Neuroscience, University of Chicago – ne arată faptul că izolarea socială dă naștere unor sentimente de insecuritate și ne determină să fim hipervigilenți în contextele sociale. Nu ne place singurătatea, pentru că, biologic, nu am fost concepuți pentru asta. Sentimentul de singurătate ne motivează să ne formăm și să menținem relații sociale. Căutăm prezența altora, pentru că cercul nostru social ne ajută să facem față situaților dificile și ne crește șansa de supraviețuire.

Cu toate că sigurătatea are efecte negative asupra sănătății noastre fizice și psihice, tot ea poate fi și o oportunitate de creștere personală. Chiar dacă tolerarea singurătății este un lucru dificil, nu este imposibil. Recent am citit o carte, intitulată 07:07 – Cu sufletul în est, scrisă de Andrei Lasc și publicată la finalul lui 2018. Această carte este o incursiune în sufletul unui tânăr care decide să călătorească în Asia, pentru a se descoperi pe sine, după ce alege să iasă dintr-o relație. Cartea nu este un tratat de psihologie, ci un jurnal de călătorie prin lume și prin propriul suflet.

Ca psiholog, am rămas profund impresionată de sinceritatea și profunzimea cu care Andrei poate să își pună sufletul pe foaie. Am râs, am plâns și m-am bucurat teribil să descopăr cât de uman și frumos este să plângi, chiar dacă ești bărbat. Pentru prima dată, am găsit așa de clar pusă în cuvinte teama de singurătate, nevoia de certitudine și control asupra propriei vieți. Andrei, chiar dacă știa că nu tolerează bine singurătatea, a ales să meargă pentru câteva zile într-un silent retreat în Thailanda și apoi să călătorească pentru câteva luni singur prin Asia. În silent retreat, fără tehnologie, fără posibilitatea de a vorbi cu alte persoane sau de a scrie, Andrei a trebuit să stea cu propriile frici și cu propria singurătate. „Respiră, e ok, respiră, let go, lasă emoțiile să curgă ca un râu; trăirile vin și pleacă la fel ca valurile, nu te atașa de ele“ – este una dintre lecțiile pe care Andrei le-a învățat și una dintre frazele care îmi vor rămâne în minte.

Cu cât evităm mai mult să fim singuri, cu atât vom fi mai puțin capabili să facem față acestui sentiment. Capacitatea de a fi singur se poate dezvolta și presupune să ne creștem toleranța la a rămâne noi cu trăirile noastre de viață. Mulți dintre noi trăiesc deconectați de experiențele proprii. Singurătatea ne dă timpul și ocazia de a ne explora sufletul și mintea, pentru a ne cunoaște mai bine. În astfel de momente, putem să ne analizăm viața, putem să ne vindecăm rănile după o despărțire sau după un eșec și ne putem da voie să ne îndrăgostim, să sperăm și să iubim.

Alexandra Iacob este psiholog clinician (practicant autonom) și lucrează în propriul cabinet de psihologie cu copii, adolescenți, tineri și familiile acestora. A absolvit masteratul în Psihologia Dezvoltării și Psihologie Clinică la Universitatea Heidelberg din Germania în 2014. Alexandra este pasionată de oameni și dezvoltarea lor, de neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0