Skip to content

Relațiile amoroase sunt asemenea unor organisme vii, și normal este să continuăm să luptăm pentru bunăstarea lor și după oficializarea acestora, chiar dacă, în continuare, există persoane care, odată ce-și ating scopul, apreciază că nu ar mai fi nevoie de altceva, ci doar să curgă lucrurile de la sine, chimia și fizica atracției să lucreze pentru binele amândurora și totul să fie desprins ca dintr-o poveste cu prinți și prințese.

Curtările și întâlnirile nu mai sunt ce au fost în trecut, în zilele noastre, online dating-ul a schimbat percepția, în zona aceasta, mai exact acum spunem că suntem într-o „relație complicată“, sau „relație deschisă“, nu mai avem aventuri de-o noapte, ci de-o jumătate de noapte, decidem să nu ne mai numim iubiți, și în niciun fel (pentru ca relația să nu implice niciun dram de responsabilitate și așteptări), și astfel, totul să decurgă fără a fi vulnerabili unul în fața celuilalt. Auzim tot mai des, în ultima perioadă de neorelații, care se numesc simplu, situationships.

Dana Hoffman (coach și prezentator al podcast-ului „Dates and mates“) descrie acest tip de relație (situationship-ul) drept o legătură romantică ce slujește unor necesități proxime, punctuale, dar care poate sau nu, să evolueze către un alt nivel semnificativ. Cataloghează acest nou val de parteneriat (apărut de aproximativ 3-4 ani), drept o tendință a generației millenials, dornici, cu tot dinadinsul, de a schimba prototipurile relațiilor romantice à la carte.

Aceste noi denumiri își modifică dinamica în funcție de noile înclinații ale aplicațiilor de online dating. Ceea ce merită văzut, dincolo de eficientizarea întâlnirilor în zilele noastre, este faptul că inclusiv nivelul de acceptabilitate a scăzut. Pe scurt, dacă în urmă cu aproximativ 10-15 ani, pentru a intra într-o relație trebuia să ai un cerc de prieteni, cu care să ieși în diverse baruri sau cafenele și să socializezi, acum este suficient să descarci o aplicație și să glisezi butonul de match.

Dacă în trecut era nevoie de o perioadă incomensurabilă de curtare, de flirtare, de plimbări sub cerul liber pentru a putea convinge posibila parteneră să mai acorde o eventuală altă întâlnire, astăzi aceste etape sunt sărite cu aceeași rapiditate cu a unui click. Ceea ce se pierde din vedere este faptul că ele, la fel de repede se și consumă, și la prima ceartă se fisurează, fără a exista un lipici suficient de aderent care să reconsolideze liantul dintre cei doi.

O altă descriere a acestui tip de parteneriat relațional o realizează și Samantha Burns (coach și autor al lucrării „Breaking Up & Bouncing Back“), care definește situationship-ul drept un nou tip de legătură emoțională între doi oameni, care nu cere etichete tradiționale, înrădăcinate și folosite drept șablon, dar nici nu are o specificație clară asupra monogamiei.

℗PUBLICITATE



Pe scurt, e ca și cum ne-am juca de-a relația, dar fără să luăm în calcul dependența, apartenența, coerența, și, deși, cel mai probabil implică câteva întâlniri sau chiar câteva luni în care ne vedem și ne plăcem reciproc, în tot acest timp nu am reușit să purtăm o discuție reală cu celălalt, deschisă asupra statusului relației. Comoditatea este laitmotivul acestui tip de legătură afectivă, deoarece în lista de instrucțiuni nu este recomandat să și investești în aceasta, este „locul“ ideal pentru indivizii ce fug de latura emoțională, un refugiu perfect pe care îl pot avea dacă au ieșit, de curând, din relații complicate, greoaie, ce impuneau eticheta oficială. Însă, acestui situationship îi lipsește exact miezul unei povești de iubire, și anume, vulnerabilitatea. A fi cu un picior în relație, și cu altul în afară, atenuează strălucirea dragostei, devenind una fadă și plictisitoare. Burns compară acest tip de relaționare cu firimituri, și cu faptul că am ajuns să ne mulțumim, afectiv, cu atât de puțin, încât ne complăcem, doar pentru a transmite neuronal că suntem bine, așa cum suntem, deși, în sinele nostru, știm că ne dorim altceva, de fapt.

Alte voci, precum cea a lui Seth Meyers (psiholog și autor al operei „Overcome Relationship Repetition Syndrome and Find the Love You Deserve“), include acest tip de relație sub aceeași umbrelă a celor precum „prieteni cu beneficii“, „parteneri de sex“, „booty call“.

Un situationship poate avea și părți bune, dar și părți mai puțin bune, la fel ca orice fel de relație. Dintre cele bune, amintim descoperirea propriei sexualități, așadar putem afla mai multe despre noi (ca fiind într-o relație), dar fără preexistența unei presiuni parteneriale. Regula de bază într-un astfel de caz este înțelegerea și perceperea stării sau a nonstării pe care îl au, pentru că, așa cum aminteam mai devreme, există și efecte secundare ale acestui tip de relație. Mai exact, e posibil ca unul dintre cei doi parteneri să aibă sentimente mai puternice pentru celălalt și să-și dorească mai mult, să își oficializeze relația, or acest raport inegal poate genera frustrare, nesiguranță, dezamăgire, resentimente, care, în final, pot duce la despărțire.

Trebuie precizat, concret, că într-o astfel de situație nu putem vorbi despre o posibilă conexiune autentică cu celălalt, ci doar de o mulțumire cognitivă, de o amăgire că suntem în rândul lumii, și putem fi însoțiți la petrecerile de familie sau ale prietenilor noștri. Specialiștii atrag atenția că astfel de relații tampon pot fi greșit înțelese, chiar de către persoanele în cauză, care aleg să intre în aceste situationhips, deoarece, presupunând că abia ne-am despărțit de cineva, sănătos ar fi să existe o perioadă de timp în care să ne „bucurăm“ de singurătate, să rumegăm ce a funcționat și ce nu, ce am putea schimba, ce așteptări avem de la următorul partener. Însă, dacă sărim dintr-o relație într-alta, într-un timp foarte scurt, e posibil să nu mai conștientizăm nici ce vrem, și nici ce sau cine suntem.

Sfatul psihologilor este de a trata cu maximă atenție alegerile pe care le facem în viață, luând în calcul oportunitățile și așteptările pe care le avem, pentru a nu ajunge să fim răniți din nou, și din nou.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0