Lavinia Tăutu este psiholog clinician, expert în psihologia clinică judiciară și psihoterapeut relațional Imago. Își desfășoară practica în cabinetul privat din Cluj-Napoca, unde vede cu precădere adulți și cupluri. Este contributor al platformei paginadepsihologie.ro și un om pasionat de natură.
Timpul petrecut cu cei dragi poate fi o sursă de satisfacții, dar uneori și un consum mare de energie. Iar mulți parteneri de cuplu spun că au dezvoltat o „claustrofobie relațională“. Cum putem gestiona mai bine provocările relaționale, în această perioadă?
Ce vremuri provocatoare trăim! Dacă înainte de pandemie, ceea ce auzeam de la partenerii de cuplu era legat (și) de lipsa timpului dedicat relației, în prezent am ajuns să suferim de un supraplin de „noi“ și prea puțin „eu“. La propriu, ne ciocnim de partenerul de cuplu, 24 din 24. Deplasarea până la locul de muncă era un prilej de a sta doar cu noi, cu gândurile noastre; orele petrecute la serviciu presupuneau discuții variate despre alte subiecte decât cele de acasă. Într-adevăr, în acest moment spațiul fizic este limitat. Rutinele s-au schimbat, precum și obiceiurile. Adaptarea la toate aceste schimbări, pentru unii, implică efort conștient și alocarea unor resurse de timp și energie. Însă cred că această criză globală ne oferă o șansă unică în ceea ce privește conviețuirea cu partenerul nostru. Imaginația noastră transcede spațiul fizic, este infinită. Și tocmai în acest moment, putem apela la imaginație în a schimba ceea ce definim ca fiind normalul și a crea noi ritualuri care sunt pe placul amândurora. Iar prin aceasta putem să redescoperim părți nevăzute până acum la cel de lângă noi.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
De ce ne este atât de dificil să stabilim limite sănătoase și rezonabile atunci când vine vorba despre timpul pe care-l dedicăm altora și timpul folosit pentru propria persoană?
Cred că nimeni nu ne-a învățat că avem dreptul să ne gândim la noi și la nevoile noastre, fără să fim etichetați ca fiind egoiști. Că este normal să avem grijă de noi, să ne privim cu blândețe și înțelegere, să ne ascultăm corpul și mintea. Ca să nu mai vorbim de faptul că rareori suntem îndrumați în dezvoltarea noastră, în a ne recunoaște nevoile și a le verbaliza. Cu atât mai mult să spunem NU, când simțim că ne-au fost încălcate anumite capacități. Dacă stau să mă gândesc la părinții sau bunicii mei și chiar la părinții partenerului meu de viață, modelul sacrificiului personal este omniprezent. Dau tot pentru copilul meu, chiar dacă și eu (ca părinte) am nevoi, pentru că asta este datoria mea, altfel nu sunt un părinte bun. Și învățând acest model, într-un mod direct sau indirect, ajunși la vârsta maturității, facem exact același lucru și cu partenerul de viață. Ne vine extraordinar de greu să ne facem auzite nevoile, să le verbalizăm într-o manieră empatică. Mai ales că este foarte posibil ca nevoia mea să activeze în partenerul meu o vulnerabilitate, o rană emoțională. Cum să îi spun eu soțului meu că am nevoie de mai mult spațiu, de timp doar cu mine, de o plimbare singură în prag de seară, fără el? Când știu că acest comportament l-ar face să se simtă neimportant sau abandonat?
Și mai cred că dificultatea mai vine și din felul în care noi interpretăm limitele. De cele mai multe ori, asociem limita cu interdicția și ne gândim că scopul ei este de a ne îndepărta de ceva sau de lângă cineva. Când, în realitate este fix contrariul: limitele sănătoase și empatice au scopul de a păstra relația într-o formă care să nu rănească niciun partener al cuplului și să existe siguranță relațională.
Mulți dintre oameni își duc întreaga energie către relație, în timp ce o altă mare parte aleg să o păstreze pentru sine. Cum putem armoniza aceste extreme în așa fel încât să fim bine și împreună, dar și în mod independent?
Cât de greu se obține acest echilibru între „mine“ și „noi“. [râde] Înțelegerea diferențelor individuale dintr-un cuplu este un factor ce ajută mult în păstrarea acestui echilibru. Povestea de viață a fiecăruia creionează răspunsurile pe care le vom avea într-o relație. Dar pentru asta este nevoie să mă cunosc, să privesc cu deschidere în adâncul ființei mele și să fiu dispus să îmi adresez întrebări care mă pot ajuta în a fi bine și cu mine dar și cu noi. Și poate că m-aș întreba „Ce rol are pentru mine această canalizare a energiei fie spre relație, fie spre propria mea persoană?“, „Ce face să-mi fie dificil să îmi canalizez energia spre relație sau spre propria persoană?“
Mulți dintre noi am ajuns să ne certăm din ce în ce mai mult cu partenerul de viață, este un indicator care ar trebui să ne îngrijoreze sau e „normal“, în aceste vremuri grele?
Având în vedere că petrecem mai tot timpul împreună, nu este dificil să găsim „oportunități“ de ceartă. Iar faptul că petrecem cantitativ mai mult timp împreună, nu înseamnă și o calitate sporită a timpului. Pandemia nu a făcut altceva decât să acționeze ca un accelerator relațional pentru multe cupluri. Ceea ce era fisurat în relație, a ieșit la suprafață în această perioadă. Incertitudinea și impredictibilitatea situației actuale, pune și mai multă presiune pe fiecare individ, implicit și pe relație. Nu este nimic rău în a ne certa, (nu vorbim aici de abuzuri fizice, emoționale și psihice) pentru că în spatele acestor conflicte, zac nevoi și frustrări neauzite. Însă, ceea ce contează este modul în care le exprimăm. Și să privim dincolo de motivul pentru care ne certăm… este oare vorba despre vasele nespălate sau despre o nevoie de-a mea pe care încă nu știu cum să o verbalizez altfel?
Ce strategii am putea aplica pentru a nu mai extinde conflictele în cuplu?
Cred că în această perioadă (dar nu doar acum) avem două variante: fie să păstrăm comportamentul de critică și atitudinea negativă la adresa partenerului, fie să devenim curioși legat de comportamentele și atitudinile noi pe care începem să le observăm la celălalt. Și începem să le observăm tocmai pentru că avem mai mult timp la dispoziție împreună. În loc să mă focusez pe comportamentul care nu îmi place, să încerc să îmi canalizez curiozitatea către ce înseamnă acel comportament pentru partener, să înțeleg ce rol îndeplinește el, care este povestea acestui comportament sau acestei atitudini.
℗PUBLICITATE
Și pe urmă, să nu uităm de aprecieri! Spuse zilnic, aprecierile la adresa partenerului scad semnificativ negativitatea dintr-un cuplu, ajutându-ne să ne focalizăm pe aspectele pozitive.
Se apropie sărbătorile de iarnă, există strategii prin care ne putem pregăti, din punct de vedere psihologic, ca atât Crăciunul, cât și Revelionul, să fie altfel?
Cu siguranță și aceste sărbători vor fi diferite față de cele din ceilalți ani, dar diferit nu înseamnă în mod absolut negativ. Grija și compasiunea față de cei dragi rămâne în continuare, iar cu ajutorul tehnologiei putem să fim în contact cu membrii familiei și prietenii. Acest lucru fiind mai mult decât nimic. Avem și experiența sărbătorilor Pascale, care de asemenea au fost atipice. Dar cred că în această pandemie se arată și o mare oportunitate, asta dacă suntem dispuși să adoptăm și o altă atitudine decât una cinică. Ne arată că este posibil să încetinim ritmul în care desfășurăm activitățile, că nu se întâmplă nimic dacă nu fugim toată ziua, dacă nu gătim de sărbărtori cât pentru o armată și nici nu alergăm pe la toate rudele în puținele zile libere. Chiar dacă nu vom petrece așa cum suntem obișnuiți, asta nu înseamnă că renunțăm complet la tradițiile și obiceiurile de Crăciun sau de Revelion. Sau de ce nu? Putem crea noi obiceiuri care până acuma nu „au avut loc“ de cele cu care eram obișnuiți.
Cum le putem explica copiilor că nici de Crăciun nu vom merge în obișnuita vacanță, după ce sărbătorile Pascale le-am petrecut tot acasă?
Cred că cea mai bună alternativă în acest moment este ca părinții să discute cu copiii și să explice situația actuală și cum se vor desfășura sărbătorile anul acesta. Să înțeleagă emoțiile copilului și să-l încurajeze să împărtășească gândurile și trăirile cu ei. De asemenea, pe copii poate să îi ajute perspectiva aprecierii motivului pentru care sărbătorile în acest an vor fi diferite. Recomandat este să începem să discutăm aceste aspecte din timp întrucât oferă timp de acomodare mentală cu ceea ce urmează să se întâmple și de asemenea îl ajută pe copil să își seteze așteptări realiste. Totodată, focusarea pe ritualurile pe care le putem face împreună, mai degrabă decât pe ce nu putem face, îi va ajuta pe cei mici să se adapteze acestor schimbări.
Ce ar putea face partenerii de cuplu pentru a gestiona cât mai bine stresul relațional, acum când munca și școala se întâmplă de acasă?
Este o reală provocare această perioadă pentru familiile cu copii care merg la școală în regim online. Stabilirea unor limite legate de spațiul fizic și cel personal este un factor care poate să vină în ajutorul partenerilor. Pentru ca o relație să crească, să se dezvolte și să se adapteze acestor provocări, are nevoie de intimitate cât și de distanță, de spațiu. Mai mult decât atât, întrucât spațiul fizic este limitat, avem nevoie și de noutate. Iar pentru asta schimbarea rutinelor cu care suntem obișnuiți poate să fie de ajutor. Aranjarea mesei într-o modalitate diferită, poate chiar modificarea locului unor piese de mobilier. Obișnuiam să ne îmbrăcăm diferit atunci când mergeam la cină în oraș… de ce nu am face același lucru și în casă, când vine momentul cinei? Iar pe cât posibil, weekendul să nu fie doar o continuare a săptămânii de muncă.
Pe de altă parte, comunicarea într-o manieră empatică a problemelor, grija și înțelegerea față de trăirile partenerului, validarea emoțiilor prin care fiecare trece în această perioadă, curiozitatea față de ceea ce se întâmplă în lumea interioară a celuilalt, sunt „ustensile“ folositoare în acest moment. Să ne privim stările și trăirile cu blândețe și compasiune. Este firesc să simțim emoții negative în aceste vremuri pline de incertitudine și imprevizibil, iar practicarea exercițiului recunoștinței poate să amelioreze starea de tensiune resimțită.
Dacă ar fi să respectăm 3 reguli pentru a avea grijă de intimitatea relației de cuplu, ce am avea de făcut?
Studiile ne arată că atingerile sporesc nivelul de oxitocină din creier și induc o senzație de calm și relaxare, așa că, este dezlegare la îmbrățișări, ținut de mână, mângâiat. Să îmi privesc partenerul ca pe o ființă într-o continuă schimbare și dezvoltare, drept urmare nu pot să mă opresc din (re)descoperirea lui. Și… faceți din sex o prioritate!
Psihoterapeuții se ceartă și ei cu partenerul de viață?
Oooo… daaa! [râde] Oameni suntem și avem și noi bagajele noastre din trecut pe care le aducem în relație și ne rănim emoțional partenerii de viață și suntem vulnerabili, dar ne și protejăm să nu fim răniți. Dar să știi că și partenerul de viață se ceartă cu psihoterapeutul, nu doar invers.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
