O să fac totul ca fiului (fiicei) meu (mele) să nu-i lipsească nimic.
Acesta e, probabil, visul oricărui părinte. Un vis nobil și motivant însă foarte greu de concretizat într-o lume plină de posibilități dar goală de repere. Un vis ce riscă să devină o capcană fatală. Îndrăznesc chiar să spun că această declarație nu e deloc nobilă, ci de-a dreptul toxică atât pentru părinți cât și pentru copii.
Sunt invitat aproape săptămânal să țin cursuri de educație financiară în școli și licee. Am astfel ocazia să întâlnesc peste 2.000 de copii și tineri în fiecare an. Remarc faptul că „să nu-i lipsească nimic“ poate lua forme ciudate și rareori bune.
O cursă fără câștigători
De foarte multe ori întâlnesc copii sau adolescenți disperati să dețină ultimul model de… Și părinți care își sacrifică timpul, energia și uneori chiar relația pentru a le îndeplini dorințele. Cu toții sunt prinși în această cursă nebună în care nu există câștigători. În fiecare zi apare un nou gadget, stil, brand, trend… Efectul pervers este că obiectele ajung să mărească distanțele interumane și să le umple cu invidie și frustrare. Satisfacția vine greu și ține prea puțin. Mulțumirea și recunoștința sunt înlocuite dureros de „mi se cuvine“ și „pentru că merit“.
Nu faceți totul!
În primul rând ce înseamnă să faci totul? 12 – 14 ore pe zi la birou și infarct la 45 de ani? Plecat din țară la muncă în străinătate și văzut copiii de Crăciun? Credite în lanț și datorii sufocante? Oricât ai face, e loc de mai mult dar asta nu înseamnă și mai bine, ba dimpotrivă.
Soluția este, evident echlibrul. În primul rând educarea și organizarea noastră ca părinți. Un buget personal care să ne ajute să gestionăm corect ceea ce avem în acest moment. Puteți descărca gratuit formularul de buget al familiei pe adrian.asoltanie.com/gratuit. Veți înțelege pe câte „picioare financiare“ stați și cât sunt de solide. Veți identifica găurile acestei site prin care vi se scurg banii pe nesimțite. E un pretext bun pentru o discuție deschisă și serioasă despre priorități și un exercițiu valoros de realism pentru viitorul adult.
Ba chiar trebuie să-i lipsească!
Există un paradox al părinților de succes care au uitat că realizările lor se datorează, de multe ori, tocmai nevoii de a depăși anumite lipsuri, de a fi hotărâți, motivați și energici. Eu am o vorbă pe care o spun părinților: „Stejarii nu cresc în mlaștină“. Cu cât vom încerca să le netezim drumul, să eliminăm obstacolele sau provocările, cu atât ne vom handicapa singuri copiii. În cel mai moale și mai fertil sol nu cresc, totuși, decât stuful și salcia, subțiri și ușor de îndoit și rupt. E nevoie de o fundație zdravănă în care tinerii să-și înfingă rădăcinile cu curaj și să le susțină înălțarea.
Nu-mi doresc ca fetele mele să pască oile așa cum am făcut eu până la 18 ani, învățând pentru Bac și facultate pe câmp. Cred însă că datoria mea de părinte este să sparg din când în când bula roz a copiilor mei astfel încât să pătrundă aer curat și culori noi, chiar dacă uneori mai întunecate. Un prieten pasionat de artă mi-a spus odată: „Știi ce-ar fi e un tablou fără umbre? O pânză albă.“
Vreau ca darul meu pentru fetele mele să fie iubirea, educația și echilibrul. iPhone pot să-și cumpere și singure, sunt convins. Ah, deja au făcut-o, la 11 ani.
Setează așteptările devreme
Pe la 10 ani am început să le spunem în glumă fetelor noastre că după 18 ani devin adulte și trebuie să fi pe picioarele lor. Desigur, vom fi alături de ele ca o plasă de siguranță discretă. Dar n-am vrea ca această plasă să devină un hamac din care să nu mai aibă chef să se dea jos.
Caut pentru ele oportunități de a-și câștiga proprii bani făcând diverse sarcini acasa sau la firmă. Li s-a părut foarte interesantă ideea de a se angaja în vacanțe de la 16 ani. Toate aceste experiente le dau încredere, responsabilitate și verticalitate. În felul ăsta independența nu mai este ceva necunoscut și de temut, ci un obiectiv provocator și așteptat.
Fail forward fast
Cred, sincer, că lecțiile valoroase vin mai degrabă din julituri și lacrimi și mai puțin din medalii și diplome. Așa încât cred că e important ca tinerii să-și ia doza imunizantă de greșeli încă din cuibul părinților. Copilul se va cunoaște și autodepăși mai bine. De multe ori am stat deoparte mușcându-mi buzele și lăsându-mi fetele să-și cunoască limitele. Le-am spus doar: „Caută soluții!“ și în scurt timp au obținut mica lor victorie personală, de fapt o nouă cărămidă la fundația unui caracter mai puternic și echilibrat.
℗PUBLICITATE
Atât timp cât nu sunt greșeli fatale sau ireversibile, părintele trebuie să fie chiar un facilitator de experiențe. Scoateți copilul din zona lui de confort, testați-i din când în când limitele. Aduceți-vă aminte când erați copii și voiați să vă faceți un arc dintr-o creangă. O testați cu genunchiul să vedeți dacă e zdravănă și elastică. Pentru că doar acea fibră poate trimite săgeata departe și sus.
Educație și exercițiu
Când vine vorba de independență, latura financiară este vitală. Un om nu este cu adevărat liber dacă nu-și poate susține singur nevoile și dorințele. Dacă nu-și poate valoriza calitățile și nu-și poate calibra prioritățile. Iar asta nu se învață la școală și nici în noaptea nunții.
Începând de la 4-5 ani copilul trebuie învățat să-și gestioneze proprii bani pe 3 plicuri (sau borcane, sau pușculițe): 50% vise mari – economii care să-i dezvolte perspectiva pe termen lung și răbdarea, 40% mici cheltuieli – experiența deciziilor pe termen scurt și 10% fapte bune – exersarea mușchiului generozității.
Între 15 și 20 de ani recomand trecerea la un sistem mai complex, cu mai multe alegeri și decizii. Propun, așadar, ca tânărul să primească și să gestioneze singur tot bugetul lui de cheltuieli și să-l împartă pe 6 categorii: 10% educație – o prioritate majoră și un obicei de creștere util pe viitor (cărți, cursuri, proiecte…), 10% economii – siguranță și stabilitate, 10% achiziții mari – tehnologie, etc., 50% cheltuieli (haine, accesorii, îngrijire personală), 10% timp liber (știu, doar atâââât!?!) și 10% donații.
Aceste categorii nu sunt despre bani! Ele sunt cărămizi ale personalității, de la focusul pe creștere și dezvoltare personală, la nevoia de siguranță, la planificare și viziune, decizii zilnice și limite, distracție și altruism.
Gândiți-vă acum câte oportunități de învățare aduce acest sistem. Ce perspectivă și experiență are un tânăr care și-a gestionat singur ani de zile banii și acum e pregătit pentru primul lui job! Ce maturitate și profunzime de gândire are! Ce bagaj de încercări și victorii a adunat!
Am auzit că poți să-ți înveți copilul să înoate aruncându-l în apă adâncă. Bănuiesc că depinde de câți copii mai ai și cât de mult ții la ei. Eu prefer varianta lecțiilor de înot.
Poți avea totul! Dar nu deodată.
Sunt invitat des să țin cursuri angajaților din companii. HR-ul s-a prins în sfîrșit că oricâți bani i-ai da unui angajat dezorganizat financiar, nu e de ajuns niciodată. Una din greșelile majore întâlnite la cursanții tineri este iluzia abundenței cauzate de trecerea de la alocația părinților de 10 lei pe zi, pentru sandwich, la facultate, la salariul de 3.000 lei. E de 10 ori mai mult! Și atunci ai impresia că poți TOTUL!
Fără experiență și educație financiară își doresc, simultan, să se mute cu chirie sau să-și ia casă și Bitcoin, să conducă o mașină nouă, să vadă Barcelona, Untold, cafea (cu sirenă) și telefon mare (cu măr). Și atunci viața nu e de acord. Realitatea se întoarce ca un bumerang, fie aducându-i înapoi în casa părinților, fie stresați și prinși în chingi de rate, leasing-uri și carduri de credit.
Așa că Slow The F..k Down! (the Fast spending… the Fast entertaining… the Fast loving…)
Educația financiară e despre viață, nu despre bani.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
