Skip to content

Inteligența emoțională reprezintă capacitatea de a identifica, de a evalua și de a gestiona stările și emoțiile personale, dar și pe-ale celor din jur. Cel mai frecvent, însă, este percepută ca fiind focalizată spre propria persoană, și mai puțin spre mediul extern.

Trebuie menționat, totodată, și că literatura de specialitate se concentrează pe modul în care oamenii își pot dezvolta inteligența emoțională în beneficiul propriu.

EQ este un cumul între sine, relațiile cu ceilalți și mediul înconjurător – în ideea în care, pentru a ne înțelege pe noi înșine, este important să ne raportăm atât la ceilalți, cât și la spațiul în care ne desfășurăm activitatea.

Pilonii inteligenței emoționale sunt: o bună cunoaștere de sine, o bună conexiune socială, precum și adaptarea la mediul de apartenență. Indiferent de nivelul coeficientului de inteligență cognitivă (IQ), nu trebuie să minimalizăm importanța coeficientului emoțional, responsabil de capacitatea noastră de adaptare, recunoaștere și interacțiune cu mediul extern. Pornim, încă de mici, în structuri independente și ajungem să lucrăm în echipe de tip open space, cu zeci de persoane. De aceea, putem testa interdependența și conexiunile care apar, invariabil, între semeni.

Compasiunea, blândețea și legăturile ce se creează între persoane sunt specific umane. Este important ca acestea să apară și să se dezvolte în baza unor feedbackuri realiste – atât pe plan personal, dar și pe plan profesional.

Relația dintre IQ și EQ nu este una de respingere, ci de complementaritate, studiile în domeniu arătând că succesul la locul de muncă, dar și în plan personal, depinde 80% de coeficientul emoțional și 20% de intelect. Iar asta, pentru că EQ este mereu în schimbare, mereu menit să se disciplineze în funcție de decor, pe când IQ rămâne stabil (aproape neschimbat după perioada adolescenței).

℗PUBLICITATE



Și totuși, nu ne putem baza în totalitate pe instinct sau intuiție, în defavoarea studiilor și a experienței; și nici pe eficiența din online, în defavoarea specializării în offline. Pe de altă parte însă, știința este într-o continuă dezvoltare (smart gadget-uri, roboți umanoizi, roboți pentru intervenții chirurgicale etc.). Cu toate acestea, nu putem vorbi de o înlocuire a ființei umane cu inteligență artificială.

Psihologul Daniel Goleman, în lucrarea sa Emotional Intelligence: Why It Can Matter More Than IQ?, creditează EQ pentru melanjul de trăiri pe care o persoană trebuie să le controleze (empatie, seriozitate, gândire amplă, motivație etc.), vizavi de cei cu care intră în contact. El conchide că emoțiile și echilibrul afectiv sunt cele ce dau tonul și „apasă“ butoanele necesare intelectului (care nu trebuie neglijat), în vederea integrării individului la nivel societal – indiferent de palier. Pentru a ajunge la această performanță, trebuie să existe o bază cu care să putem lucra, pe care să o putem modela.

Kerry Goyette (fondatoare și președintă a Aperio Consulting, dar și autoare a lucrării The Non-Obvious Guide to Emotional Intelligence) menționează că 90% din performanța la locul de muncă este datorată inteligenței emoționale – bineînțeles, dacă și abilitățile profesionale se ridică la un nivel corespunzător. Totodată, 85% din succesul financiar reprezintă rezultatul personalității și al abilității de comunicare, de negociere și de a-i conduce pe alții, pe când 15% este rezultatul capacităților profesionale dobândite (însemnate, totuși).

Agreăm, așadar, tipare umane ce ne plac, indiferent că vorbim de relații de business sau de atașament. Cu predilecție în mediul de afaceri, preferăm să alegem un colaborator care ne costă mai mult, în comparație cu un altul pe care nu-l plăcem, dar care implică un cost mai avantajos.

Melanjul dintre IQ și EQ este necesar și suficient pentru a putea face față unei societăți incisive, care pune preț pe amândouă, însă dozate în procentaje diferite. Cheia constă în capacitatea intrinsecă de a le alterna în așa manieră încât să se plieze perfect conjuncturii. Ascensiunea profesională se bazează pe această aptitudine de a ne integra în diverse grupuri, proiecte sau modele de lucru, punându-ne în cea mai bună lumină, concentrându-ne pe cea mai bună versiune pe care i-o putem oferi societății.

Crearea unor echipe la locul de muncă sau în orice alt tip de asociere înseamnă existența unor alianțe, care se bazează în primul rând pe încredere și empatie. Prin complementaritate, înseamnă conectare cu acești oameni, dar și cu mediul în care activitatea profesională se desfășoară. Toate aceste atribute ar putea părea insignifiante, dacă am lua în calcul doar coeficientul de inteligență cognitivă. Însă specialiștii arată că, pe lângă înțelegerea propriilor emoții, este nevoie ca fiecare dintre noi să poată înțelege și trăirile celorlalți, dar și felul în care mediul modelează emoțiile. Iar aici intervine capacitatea umană de a orienta toată această ecuație în beneficiul propriu, lucru pe care inteligența artificială nu-l poate realiza. Și tocmai această abilitate ne conferă unicitate. Însă, în același timp, în asta rezidă și asemănarea teribilă dintre noi, oamenii.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0