În ultimii doisprezece ani, am dedicat multă energie și curiozitate pentru a cerceta conceptul de flexibilitate afectivă la copii, adolescenți și adulți. Și probabil, în timp ce citești aceste rânduri, te întrebi ce este oare flexibilitatea afectivă.
La această întrebare am încercat să răspund în cel mai recent articol științific publicat împreună cu colegii mei. Flexibilitatea afectivă este capacitatea de comutare cu ușurință a atenției, atunci când procesezi informații emoționale, fiind importantă pentru mai multe domenii ale vieții de zi cu zi. Această abilitate se manifestă atunci când copiii au nevoie să facă față unor situații complexe din punct de vedere emoțional. De exemplu, copiii apelează la flexibilitatea afectivă atunci când au de reinterpretat o situație negativă, cum ar fi atunci când primesc o notă proastă la școală și asta îi ajută să fie mai motivați și să muncească mai mult pentru următorul test. Un alt exemplu este atunci când copiii bilingvi își comută în mod spontan atenția între limba preferată și cea mai puțin preferată.
De ce merită să ne uităm la flexibilitatea afectivă?
Un nivel crescut de flexibilitate afectivă a fost asociat cu abilități superioare de reglare a emoțiilor, cu creșterea performanței academice și cu apariția comportamentului prosocial. Uitându-ne la cealaltă parte a monezii, inflexibilitatea afectivă a fost legată de probleme de sănătate, probleme emoționale și dificultăți de reglare a emoțiilor. Totodată, în unele studii, inflexibilitatea afectivă este des întâlnită la persoanele cu simptome ale tulburărilor emoționale, precum depresia și anxietatea.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Flexibilitatea afectivă – un factor de reziliență
Flexibilitatea afectivă a fost conceptualizată ca reprezentând un factor de protecție sau un factor de reziliență, acei copii cu o flexibilitate afectivă crescută fiind protejați de apariția tulburărilor emoționale. Inflexibilitatea afectivă este adesea asociată cu ruminația și cu îngrijorarea, explicând blocajul cognitiv pe care-l trăiesc persoanele care ruminează sau persoanele care se îngrijorează.
Ruminația este un simptom al depresiei și implică să reiei în minte evenimentele negative care te-au marcat din trecutul apropiat sau îndepărtat. E ca și cum ai purta un monolog interior în minte, care te consumă din punct de vedere emoțional. Mintea rulează din nou și din nou acel scenariu negativ și în corp se simte ca și cum l-ai retrăi, pentru că apar senzații de distres emoțional.
℗PUBLICITATE
Îngrijorarea e atunci când mintea ta croiește scenarii legate de viitor, cu șanse mici să se materializeze. Aceste scenarii creează foarte multă anxietate și stres emoțional. Atât în cazul îngrijorării, cât și în cazul ruminației este vorba despre un blocaj pe aceste gânduri – o formă de rigiditate care apare și care poate fi explicată printr-o flexibilitate afectivă redusă. Astfel, persoanele nu-și pot comuta atenția și rămân fixate pe acele scenarii din trecut sau viitor. Devine esențial să ne dezvoltăm abilitatea de a avea o gândire flexibilă în situații încărcate emoțional.
Cum să cultivi flexibilitatea afectivă
Pentru a antrena flexibilitatea afectivă a copilului tău, iată trei strategii exersate chiar în familia mea:
- Acceptarea emoțiilor și generarea unor noi perspective. În situațiile în care copiii trăiesc emoții negative și par să fie blocați într-un tipar de gândire rigidă (îngrijorare, ruminație sau alte tipare) sau nu par să găsească o rezolvare la o problemă dată, îți recomand, în primul rând, să creezi spațiu pentru emoția pe care o trăiește copilul. Să-i spui „Sunt aici cu tine“, lăsând emoția să scadă treptat ca intensitate, în ritmul copilului. Nu forța emoția să dispară. Apoi, după ce emoția s-a redus, abordează mai multe perspective pe care le poate adopta pentru a se uita la o situație încărcată emoțional. Dacă ai la îndemână mai multe perechi de ochelari, folosește-le pentru a demonstra ideea de a avea mai multe perspective într-o situație dată. Poți schimba perechea de ochelari și, după ce ai schimbat-o, schimbă și perspectiva sau felul în care vezi lucrurile în aceeași situație. Pentru fiecare pereche de ochelari, exersați – atât tu, cât și copilul – un mod diferit de a privi situația.
- Etichetarea tiparelor rigide. Numește modelele rigide de gândire într-un mod blând și jucăuș atunci când apar, atât în cazul tău, cât și în cazul copiilor tăi (de exemplu, îngrijorarea, ruminația). Poți inclusiv să le dai un nume amuzant – nume pe care copiii tăi să-l agreeze. Folosește numele diferitelor personaje din desene animate, filme, cărți, care au acel tipar, și numește personajul când apare. De pildă, în relația cu fiica mea, folosesc etichetarea pentru situațiile când apare îngrijorarea. Am ales să numim acest tipar Tremurici – și amândouă ne amintim de personajul care desemnează frica din filmul Întors pe dos. Este un personaj mov, care apare în film și de care mă folosesc cu un strop de umor, atunci când îi spun: „Uite, iar a apărut Tremurici! Salut, Tremurici! Ce mai faci?“. Și încep să tremur, iar fiica mea se amuză. În acest mod, ajuți copilul să le identifice, să fie conștient de ele și chiar să facă un pas în spate, ca să nu se identifice cu aceste tipare.
- Experiment „rigiditate vs. flexibilitate a gândirii“. Pentru a exemplifica impactul rigidității, pune în scenă un experiment. Folosește un elastic mai rigid, pentru a explica conceptul de rigiditate, și apoi folosește un elastic mai flexibil, pentru a exemplifica conceptul de flexibilitate. Explică-i copilului că-și poate exersa flexibilitatea, mai ales în situații încărcate din punct de vedere emoțional (când doamna educatoare l-a certat, când un alt copil n-a vrut să se joace cu el, când un părinte a strigat la el). Spune-i că-și poate antrena abilitatea de a fi flexibil ca să ajungă precum un elastic flexibil care se modelează în funcție de context – astfel încât să se poată adapta la orice situație apărută în timp și să genereze soluții creative. Prin comparație, un elastic rigid rămâne blocat într-o perspectivă care nu-i oferă posibilitatea de a găsi soluții noi sau diferite.
În încheiere, aș spune că flexibilitatea afectivă este o abilitate de bază în procesul de dezvoltare a unui copil, pe care o poate învăța alături de tine și care-i va permite să fie mai deschis, mai creativ și să rezolve cu ușurință diferite probleme. Îl poți sprijini în acest proces de învățare, oferindu-i mai multe alternative sau opțiuni pe parcursul zilei. Astfel, va vedea și la tine această flexibilitate, preluând-o într-un mod firesc și natural.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
