Revederile cu cei dragi pot fi evenimente așteptate cu sufletul la gură și față de care simți entuziasm sau, din contră, pot fi situații care-ți declanșează mai degrabă anxietate și stres în corp. Pentru că, adesea, rudele își doresc să afle noutăți despre viața ta personală sau profesională, iar întrebările pe care ți le adresează sunt de-a dreptul stânjenitoare (de exemplu, „Când te căsătorești?“, „Când faci și tu copii?“, „Când termini odată facultatea aia?“, „Când ai de gând să te angajezi?“), fiind urmate de o adevărată predică.
Așa că îți propun două strategii simple, prin care să faci față unor astfel de conversații care vor apărea negreșit la mesele în familie:
1. Amintește-ți că aceste întrebări se ivesc din senin, așa că formulează cu diplomație un răspuns ferm, dar blând în același timp („Mulțumesc pentru întrebare! Apreciez că-ți pasă de mine și de alegerile mele. N-am luat o decizie în acest sens“). Având un răspuns standard pregătit, aceste întrebări nu te vor mai lua prin surprindere. În sinea ta, poate chiar vei reuși să te amuzi și să tratezi situația cu un dram de umor.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
2. Atunci când o rudă îți adresează o astfel de întrebare, amintește-ți că este foarte posibil să aibă, de fapt, cele mai bune intenții. În profunzime, acea persoană îți dorește tot binele din lume, chiar dacă nu știe să transmită asta așa cum ai avea tu nevoie. Persoana care-ți adresează întrebarea (pe care tu o percepi ca fiind stânjenitoare, intruzivă și prea directă) își dorește să poarte o conversație și să se conecteze cu tine, dar – din păcate – nu știe cum să facă asta într-un mod adecvat. Intenția din spate este bună, la fel și persoana din fața ta, căreia îi pasă de tine.
Pentru a te bucura de un An Nou mai inteligent din punct de vedere relațional, este în regulă să pui limite. În contextul de mai sus, poți face asta dacă persoana insistă, chiar și după ce oferi un răspuns blând și ferm. Poți pune limite spunând: „E important, dar și greu pentru mine să-ți spun că nu-mi doresc să port această conversație acum. Te rog să respecți asta!“. Limitele sunt o formă de manifestare a grijii față de sine: prin ele comunicăm ce comportamente acceptăm și ce nu tolerăm în relațiile noastre.
Stabilirea limitelor și comunicarea lor este o acțiune care denotă o vulnerabilitate profundă. Atunci când îți comunici limitele, le transmiți celorlalți sinceritate, autenticitate și încredere. Mai mult, oamenii vor înțelege că te respecți pe tine prin limitele puse și, în plus, le comunici că-i apreciezi și pe ei atât de mult încât să le împărtășești ce nevoi ai și ce anume se întâmplă în universul tău interior.
Citește și: