Skip to content

Dragă cititor al Paginii de Psihologie,

Îți scriu această scrisoare pentru a-ți mărturisi că am început un proces de terapie cu aproximativ un an de zile în urmă. Eu – psiholog, psihoterapeut și cadru didactic universitar – merg la terapie individuală. Îmi amintesc și acum expresia uneia dintre prietenele mele când i-am împărtășit că merg la terapie. A ridicat sprâncenele și m-a fixat cu privirea, cu o confuzie vizibilă pe chip: „Tu mergi la terapie?! Dar tu nu ești psiholog, nu te poți ajuta singură?“. Recunosc că m-am simțit neînțeleasă și singură când mi-a adresat aceste întrebări și mi-a tăiat elanul. Urma să-i povestesc ce mult mă ajută. Însă nu am mai simțit că aș putea face asta: mă simțeam judecată și nu mă mai simțeam în siguranță în acel spațiu relațional.

Psihoterapia individuală îți oferă un context nemaipomenit de creștere și vindecare. Ai alături un om cald, blând, conținut, care-ți oglindește lucruri la care poate nu ți-ai dori să te uiți de unul singur. Psihoterapeuta mea are 12 ani de psihoterapie individuală în spate și asta se simte în ședințele noastre. E multă suferință și durere în poveștile noastre de viață, chiar și atunci când spunem „am avut o copilărie perfectă“. La începutul anului, am citit Drama neglijării emoționale din copilărie, scrisă de Jonice Webb, care m-a ajutat să înțeleg că și lucrurile invizibile, cu precădere lucrurile care au lipsit în copilăria noastră, ne pot impacta enorm la vârsta adultă. Oamenilor care îmi spun în terapie „am avut o copilărie perfectă“ le recomand cu multă căldură această lectură.

Recent, am analizat acest an de psihoterapie individuală ca să văd care este progresul făcut de mine în acest timp. Am fost uimită de toate lucrurile care s-au schimbat la mine și în viața mea. Am vrut să le împărtășesc cu tine, cititorule, în speranța că te pot încuraja să-ți oferi darul terapiei, pentru că-l meriți pe deplin. Mult timp am crezut că nu merit anumite lucruri și cred că asta a contribuit la faptul că am amânat atât de mult începerea unui proces de terapie pe termen lung. Voi sumariza mai jos beneficiile pe care psihoterapia le-a adus în viața mea:

Beneficiul nr. 1: Banii și finanțele

Unul dintre beneficiile de care am fost extrem de surprinsă a fost faptul că, în urma ședințelor de terapie, am ajuns să câștig mai mulți bani decât înainte. Psihoterapia individuală m-a învățat să pun limite în relațiile mele profesionale și personale. Lunar câștig mai mulți bani și iau decizii care mă ajută pe termen lung din punct de vedere financiar. Îmi amintesc de o decizie financiară care mi-a adus o sumă consistentă în plus, la finalul anului trecut, și pe care, în trecut, n-aș fi putut să o iau. Acesta este doar un exemplu de moment, în care am simțit că terapia m-a scos din acel mod al meu de a le face pe plac oamenilor, de a nu-i deranja cumva și de a avea încredere în mine și în felul meu de a gândi.

Da, psihoterapia costă destul de mulți bani, dar este de departe una dintre cele mai bune investiții pe care le poți face în propria persoană. Eu îi spun în glumă soțului meu că mi-am recuperat demult banii de terapie din toate aceste modificări pe care le-am făcut și care au avut un impact și pe acest palier al vieții.

Beneficiul nr. 2:  Îmbunătățirea relației cu propria persoană și cu părțile mele

Unul dintre beneficiile psihoterapiei a fost faptul că am investit multă energie în a sta cu durerea și suferința din copilăria mea. Am făcut parte din acea generație de copii crescuți de bunici. Abandonul acela a călătorit cu mine și o parte a mea a suferit nespus datorită acelor evenimente care e puțin spus să zic că m-au marcat.

Eu o văd ca o traumă, o cicatrice care va fi mereu cu mine. Această parte a mea, rănită în urma abandonului, a fost exilată conform cărții Nu există părți rele, scrisă de Richard C. Schwartz, care mi-a fost recomandată de psihoterapeuta mea. Am exilat această durere pentru că era insuportabilă și nu o puteam duce. În terapie, alături de psihoterapeuta mea, am putut să stau cu această durere cu mult plâns, într-un ritm lent, și să o conțin acum cu abilitățile de adult. Terapia m-a învățat să fiu acel părinte iubitor pentru mine, pentru părțile rănite din mine.

℗PUBLICITATE



Beneficiul nr. 3: Visuri dezgropate, pe cale să prindă viață

Psihoterapia a deschis poarta înspre mine, înspre visurile mele îngropate, precum este cel de a scrie. Am căutat apoi un mentor și nu am avut succes, trăind experiențe care m-au retraumatizat, dar anul trecut am schimbat tiparul de mentori. Am găsit pentru prima dată în viața mea un mentor fantastic. Îmi este greu să găsesc cuvintele pentru a explica cum este acest om. Este un om care mă ajută în prezent enorm, care crede în mine și în ideile mele, care-mi oferă ghidaj cu multă blândețe, bunătate și umanitate. Dacă nu aș fi lucrat cu mine să-mi dau seama că merit mai mult, să discut despre relațiile nesănătoase de mentorat pe care le-am avut și să le procesez în profunzime, nu cred că aș fi spart vechiul tipar. În prezent, scriu o carte – o carte despre încredere și sper să fie în curând disponibilă. Acest lucru n-ar fi fost posibil fără psihoterapeutul și mentorul meu. Doi oameni deștepți, extrem de faini și buni, care-mi sunt alături și mă simt privilegiată să-i am în viața mea.

Beneficiul nr. 4: Îmbunătățirea relațiilor cu oamenii din jurul meu

Relația cu copiii mei s-a schimbat mult în ultimul an. Am accesat o parte a mea care e mai vie, mai distractivă și care se joacă mult și râde cu poftă. Simt o conexiune cu ei după care tânjeam înainte. Sunt mult mai prezentă, lăsându-mi telefonul deoparte, și petrecând mult timp unu la unu cu cei doi copii ai mei. Le fac și surprize și încerc să includ elemente de spontaneitate – „Azi am o surpriză pentru voi, vă duc într-un loc nou și nu vă pot spune unde e pentru că e o surpriză! Vai ce o să vă placă acolo, de-abia aștept să ajungem!“. Nu cred că asta ar fi fost posibil dacă eu nu începeam în procesul de terapie să învăț să lucrez somatic cu corpul și să învăț să stau cu mine, să nu mai alerg în toate părțile. A fost greu și încă este să stau eu cu mine, fără să fac nimic. Doar stând cu mine în momente bune sau mai puțin bune pot sta cu ceilalți – inclusiv cu copiii mei în toate momentele lor.

Beneficiul nr. 5: Schimbarea relației cu dependențele mele

Am două mari dependențe: prima este chiar acceptată social și încurajată – dependența de muncă, iar a doua este dependența de zahăr/dulciuri. La ambele am făcut mari progrese, deși mai am mult de lucru. În ceea ce privește dependența mea de muncă aș spune că muncesc foarte mult, pentru că-mi plac foarte multe lucruri: de la predat studenților, ținut ședințe de terapie cu clienții mei în terapii individuale și de cuplu, scris pentru Pagina de Psihologie, făcut și scris cercetare, participat la cursuri de formare și conferințe internaționale și mondiale, filmat video-uri pentru paginile mele de Facebook și Instagram, prezentări la conferințe și TV etc.

Un progres făcut de mine este că rar mai lucrez în weekend, poate o dată pe lună mai am două-trei ore în care lucrez și în weekend (pe măsură ce scriu asta, îmi dau seama că acum lucrez la acest articol într-o zi de sâmbătă). Mai am de lucru la asta, simt nevoia să repet asta. Scopul meu ar fi să ajung să lucrez patru zile pe săptămână și în rest să citesc sau să mă bucur de natură.

În ceea ce privește cea de-a doua dependență, am citit cartea Ancuței Coman-Boldișteanu, Emoții în farfurie. Cum să faci pace cu tine și cu farfuria ta, pe care am discutat-o în terapie și pe care o recomand tuturor celor care-și doresc o relație mai bună cu mâncarea. Are o serie de exerciții incluse, care pe mine m-au ajutat foarte mult. De câteva luni, lucrez și cu un nutriționist, ca să mă împrietenesc cu dulciurile și să-mi dau voie să le mănânc și să le savurez.

Dragă cititorule, așa cum îi încurajez pe studenții mei, te încurajez și pe tine să începi un proces de terapie de durată. Caută un psihoterapeut cu care să simți că rezonezi și oferă-ți darul psihoterapiei pentru a trăi conștient, pentru a obține claritate și pentru a trăi o viață cu sens. Meriți asta, cu toții merităm asta!


Citește și:

Oana Mărcuș este doctor în psihologie și psihoterapeut, cu o experiență de 10 ani, în cabinetul său privat din Cluj-Napoca. Este fascinată de relațiile umane și crede cu tărie că fericirea noastră depinde de calitatea relațiilor noastre. Are doi copii, iar rolul de părinte o face să fie foarte curioasă și pasionată de parenting.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0