Trauma morală reprezintă un distres emoțional puternic (emoții precum vinovăție, rușine, dispreț și furie), care apare atunci când comportamentele unei persoane contravin profund valorilor și convingerilor sale morale. De asemenea, poate să apară și atunci când o persoană este martora unui eveniment care este în disonanță cu valorile și convingerile sale morale. Așadar, trauma morală implică emoții intense, schimbări la nivel comportamental, dificultăți în relațiile cu ceilalți și/sau o criză spirituală.
Mulți oameni pot trăi suferință emoțională în urma unui eveniment negativ din punct de vedere moral, dar, pe măsură ce trece timpul, majoritatea se simt mai bine. În schimb, la persoanele la care distresul emoțional și dificultățile în funcționarea de zi cu zi persistă după ce evenimentul a trecut, ba mai mult se confruntă și cu deconectarea în relații sau probleme în plan profesional sau chiar școlar, putem vorbi de traumă morală.
Persoanele cu traumă morală sunt inundate de emoții, precum vinovăție, rușine, dezgust și/sau furie. Alte reacții des întâlnite sunt incapacitatea de a se putea ierta pentru cele întâmplate și apariția nevoii de a se autopedepsi. O persoană cu traumă morală poate pune capăt unei relații, pentru că nu crede că este demnă de iubire, sau poate să nu se prezinte la ședințele de terapie, pentru că nu crede că merită să se simtă mai bine ori îi este prea rușine de ceea ce a trăit.
De asemenea, trauma morală poate avea un impact vizibil asupra credinței și spiritualității unei persoane. Unii oameni pot avea dificultăți în înțelegerea modului în care credința și relația lor cu o putere superioară pot fi reale și autentice, ținând cont de evenimentul oribil trăit. Acest lucru poate duce la punerea sub semnul întrebării a credințelor spirituale pe care le aveau înainte.
În ce contexte apare trauma morală?
Acest distres moral a fost observat pentru prima dată la personalul militar și la veteranii de război. Spre exemplu, în contextele de război, în care militarii au de îndeplinit misiuni care, uneori, implică vătămarea sau chiar uciderea unor persoane nevinovate (bărbați, femei, copii, vârstnici), este foarte probabil să apară trauma morală. Astfel de acțiuni lasă o amprentă profundă asupra psihicului unei persoane.
De multe ori, trauma morală este trăită în solitudine din cauza sentimentului de rușine, ducând frecvent la depresie, un sentiment de lipsă de speranță și uneori chiar și la suicid. De fapt, trauma morală a fost recunoscută ca fiind unul dintre predictorii semnificativi ai ratei ridicate de suicid în rândul veteranilor din Statele Unite ale Americii, care este în prezent de 17 cazuri pe zi. Surprinzător, în ultimii 20 de ani, au fost mai multe cazuri de veterani care s-au sinucis decât cazuri de veterani care au murit în luptă. Astfel, devine vital să înțelegem fenomenul de traumă morală, care este diferit față de tulburarea de stres posttraumatic, deși în unele cazuri cele două pot să apară împreună.
În concepția psihoterapeutului Jack Saul, expert în trauma morală, aceasta nu este un diagnostic în sine, ci mai degrabă „o rană a sufletului“. Un veteran de război intervievat de către psihoterapeutul Jack Saul a descris cum a supraviețuit unui atac cu grenade care i-a ucis camarazii. Apoi, același veteran l-a ucis pe băiatul care a aruncat grenada, în vârstă de doar cinci ani. În urma acestei experiențe traumatizante, veteranul a suferit trauma de a fi fost atât de aproape de a fi fost ucis împreună cu camarazii săi. Totodată, a trăit intens și vinovăția distructivă pentru că a omorât un copil. Chiar dacă își spunea povestea conform căreia „moartea copiilor este inevitabilă în timpul unui război“, i-a fost greu când s-a întors acasă și a văzut-o pe nepoata sa jucându-se împreună cu alți copii. Acest eveniment i-a adus aminte de ceea ce au îndurat copiii irakieni din cauza faptului că țara sa s-a angajat într-un război sub premise false, fiindu-i greu să accepte rolul pe care l-a jucat în suferința acelor copii.
Această „rană a sufletului“ este vizibilă și la mulți dintre oamenii care se află în prima linie de ajutor. Spre exemplu, furnizorii de asistență medicală care, în timpul pandemiei de COVID-19, au fost forțați să aleagă cine va primi asistență medicală de urgență și cine nu, au trăit o traumă morală.
℗PUBLICITATE
Trauma morală este întâlnită atât la profesioniștii din domeniul sănătății, cât și la cei care oferă prim ajutor în situații critice (poliție, pompieri, personal medical de urgență). Acești oameni sunt expuși la traume severe, la fel și persoanele care se confruntă cu orice tip de traumă fizică sau emoțională severă (viol, avort, accidente de mașină, alte accidente). Persoanele traumatizate sunt adesea obsedate de gânduri și scenarii legate de ceea ce ar fi putut face diferit pentru a evita experiența negativă. Povestea pe care și-o spun este că ei poartă responsabilitatea pentru eveniment (pentru că nu au făcut ceva pentru a-l preveni).
Trauma morală – există o cale spre lumină?
Când oamenii suferă de traumă morală, de obicei sunt absorbiți de convingeri conform cărora „oamenii sunt răi“ și cred și despre ei înșiși că sunt persoane „rele“. Exact ca și în cazul unei distorsiuni de confirmare, se vor concentra pe toate dovezile care le validează această ipoteză, evidențiind toate eșecurile lor ca ființe umane. Însă e important de știut că suferința morală își are izvorul în bunătatea noastră, care este legată de faptul că ne pasă foarte mult de relațiile cu cei din jurul nostru. Mai simplu spus, suferim pentru că ne pasă de oameni și de conexiunea cu ei.
Când ne aflăm în situații care perturbă conexiunea dintre oameni și suntem forțați sau presați să facem rău altor oameni sau când asistăm la un eveniment negativ și nu facem nimic în acea privință, trăim o durere sau o suferință imensă. Cădem într-un întuneric din care ne este foarte greu să ieșim la suprafață. Însă calea spre lumină implică să învățăm să recunoaștem bunătatea noastră inerentă, care este acolo, în noi toți. Asta va implica un proces de vulnerabilizare, de spargere a izolării – de a intra într-o comunitate sau într-un grup unde să ne simțim în siguranță, apreciați și de a discuta deschis despre emoțiile pe care le simțim și despre experiențele negative trăite.
E nevoie să abordăm trauma morală ca pe o ruptură a sufletului și nu neapărat să punem o etichetă printr-un diagnostic clinic. E util să ne dăm seama că acest proces de „reîntregire“ a sinelui va dura uneori ani de zile și e nevoie ca această muncă grea să fie presărată cu multă lumină: apreciere, iubire, conexiune umană, încredere și împuternicire.
În concluzie
După un eveniment extrem de stresant sau traumatizant, în care ne sunt încălcate principiile morale sau valorile profunde, putem dezvolta trauma morală. Sentimente precum vinovăția, rușinea, trădarea și furia sunt emoții specifice traumei morale. Dacă ai trăit un eveniment marcant în timpul căruia simți că a fost depășită o linie morală sau etică și în urma acestui eveniment continui să te simți stresat(ă), rușinat(ă), furios(asă) din cauza celor întâmplate, psihoterapia te poate ghida spre „lumină“.
Referințe:
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8270769
- https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/jts.22362
- https://www.psychotherapynetworker.org/article/hidden-trauma-moral-injury
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
