fbpx
skip to Main Content

Acum două luni, pe toate conturile de socializare și în numeroase publicații internaționale, se scria asiduu despre o pereche de bocanci Prada și despre o jachetă Loro Piana. Dacă Prada este un etalon convențional al bunei ținute din punct de vedere vestimentar, Loro Piana e un brand cu adevărat nișat, dedicat unei categorii aparte de oameni. Prada, pentru cei mai mulți, este o etichetă recognoscibilă, respectată și dorită. Însă un brand precum Loro Piana vorbește despre un stil de viață. Unde se întâlnesc sau unde se despart cele două concepte? Încercăm să aflăm definindu-l pe fiecare prin experiențe din cabina de probă, povești din manualul de istorie și prin câteva observații din viața de zi cu zi. 

The Italian Way

Și Prada, și Loro Piana provin din eterna și fascinanta Italie. Mereu m-am întrebat cum a putut un singur popor să fie atât de bogat, din toate punctele de vedere. În Italia aș zice ca a fost inventat conceptul de stil, dar și cel de etichetă. Cu toate că dacă-i întrebi pe francezi, s-ar putea să îți spună altceva și să se și supere un pic. „Etiquette“ vorbește mai degrabă despre o conduită în societate, decât despre un price tag, cum îi spun englezii, însă, în timp, cele două au ajuns sinonime, până la confuzie. Să fi fost Hollywoodul de vină, cum ai crede despre standardele de frumusețe? Nu chiar. Mă întorc la italieni și îmi amintesc că, la un moment dat, într-un studio, am dat de un titlu interesant al unui curtezan florentin din secolul al XVI-lea, care spunea că dacă vrei să pari de-al casei, e musai să te îmbraci în negru. Pe de altă parte, cine dorea să-și etaleze potența financiară trebuia să poarte albastru, un pigment scump și prețios, perfect pentru sfinții din icoane, dar nimic nu egala fina blăniță de hermină. Nici în pictură, nici în viața reală. Iar aceste elemente nu erau decât marcatori ai etichetei, ai dorinței de apartenență la o societate sau la un anumit grup. Stilul a fost întotdeauna despre altceva.

În arhitectura clasică e mult mai simplu. Trei stiluri mari și late, doric, ionic și corintic. În societate, desigur că e mult mai complicat și, în consecință, probabil că mult mai interesant. Ce-o fi însemnând să ai stil? Eu aș spune că stilul vestimentar trădează foarte clar și sigur stilul de viață. Dacă te uiți la fotografiile pe film ale părinților, ai să vezi, cel mai probabil, la femeile din viața ta, că în momentul apariției copiilor, tocurile s-au micșorat, s-au îngroșat și, în multe cazuri, s-au transformat în flatforms. Poate și rochiile pe corp au fost înlocuite de o bluză mai lejeră și de o pereche de jeans. Pentru că prioritățile și timpul petrecut în fața oglinzii s-au modificat, deci, stilul e viață a devenit altul, iar garderoba a trebuit și ea adaptată. Te provoc, totuși, să observi ce a rămas la fel, before and after. Poate coafura, poate un colier, poate o culoare… Apoi, cât de bruscă a fost schimbarea. Cu cât diferențele sunt ca într-un degrade firesc, cu atât e clar că în fața ta e o persoană cu stil. 

Iar de la un punct încolo, lucrurile par să fi înghețat în timp și să fi rămas așa până în prezent, acesta fiind cazul bunicilor. Dar chiar, până când e ok să experimentezi cu stilurile astea? Până când stilul de viață e cel care ți se potrivește și care te definește cu adevărat. Se spune că omul învață cât trăiește, așa că nu îți seta un punct pe harta natală „Până la 35 de ani trebuie să am un stil“, însă nici nu întinde coarda, pentru că asta le va spune și celor din jurul tău că nu prea știi nici tu unde te afli. Schimbările, ca să fie autentice, trebuie să vină treptat. 

℗PUBLICITATE



Schimbările venite peste noapte nu rezistă

Mulți oameni preferă ca atunci când trec printr-o perioadă de tranziție − o schimbare de job, o relație nouă, să pună amprenta acelui moment printr-o modificare radicală de look. Nu e cazul. Aceste schimbări venite peste noapte nu rezistă, ba chiar, a doua zi e posibil să te facă să te simți inconfortabil. Multe dintre persoanele cu care am lucrat pentru imaginea personală, atunci când ne-am întâlnit la ele acasă pentru a face un closet detox, mi-au spus că pe trei sferturi dintre hainele pe care le au, le plac, dar de fiecare dată când le poartă în afara casei, se simt stinghere, ca și cum ar dispărea magia rochiei și a caleștii Cenușăresei. Da, pentru că, de fapt, e ok să ne placă lucruri cu care să nu rezonăm și atunci nu trebuie să ne încărcăm șifonierul sau conștiința cu ele. Când te îmbraci, ține cont că faci o alegere mai complexă decât aceea de a asorta o pereche de pantaloni cu o bluză, ci creezi o imagine pentru lume, ca o armură cu care îți îmbraci mintea, trupul și sufletul. Iar aici intervine nevoia de stil și de confort. Stilul personal înseamnă confort. 

Eticheta, pe de altă parte, nu are nicio legătură cu ideea de îmbrăcăminte a minții și a sufletului, dar, cu siguranță, spune multe despre personalitate. Se spune că Marilyn Monroe, atunci când dormea, purta doar o picătură de Chanel. De ce nu o picătură de Lanvin? Pentru că la acel moment, Chanel avea o forță de marketing mult mai mare și rezona mult mai bine cu ideea de femeia fatală. În realitate, Norma Jeane, pe numele ei adevărat, ar fi empatizat mult mai tare cu povestea mamei Jeanne Lanvin, permanent îndrăgostită de fiecare pas al copilei ei. Însă asta nu corespundea cu eticheta. Marylin Monroe a fost un brand, o etichetă, un etalon, și asta a rămas până în zilele noastre − o marcă a senzualității absolute. Pentru ea însăși, și doar pentru ea, „Marilyn Monroe“ a fost un stil de viață. Pentru oricine încearcă astăzi să-și aproprie un pic din tot ce a definit acest produs media, este o etichetă, și, la un moment dat, se poate spune, un moft. 

Stilul nu poate fi împrumutat, pe când eticheta − oricând! Putem purta toți o pereche de bocanci Prada, desigur, după posibilități, autentici sau de la Zara, însă nu toți vom opta ostentativ pentru o uniformă militară cu print camuflaj, pentru că nu toți suntem lideri ceceni. Poți face un efort destul de mare și pentru o jachetă Loro Piana. Chiar și pentru o vestă antiglonț. Însă oricând, un ochi priceput, cum este cel britanic, de părere că omul rafinat nu sare în ochi din prima, și în niciun caz după etichetă, va ști întotdeauna că o persoană căruia acest brand fin i se adresează, este genul care călătorește cu puțin bagaj, la propriu și la figurat. Pentru că acela e un burghez adevărat. Restul, cum spuneam, etichete. 


Îmi găsesc inspirația în tot ce mă înconjoară, de la poveștile trecutului, la evenimentele mai mari sau mai mici din viața de zi cu zi. Pentru mine, imaginea omului este unul dintre cele mai puternice limbaje ale tuturor timpurilor, căruia îi dedic toată atenția și timpul, prin textele mele editoriale, prin imaginile pe care le creez și prin sesiunile de consultanță, care mă îmbogățesc cu fiecare istorie personală pe care o aflu în cabina de probă.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0