Skip to content

Rutina zilnică a devenit o matrice care este perfect aplicabilă fiecăruia dintre noi. Dormim, lucrăm, mâncăm și ne petrecem timpul liber în aproximativ aceiași parametri, însă, cu toate acestea, specialiștii relevă faptul că timpii și modalitățile în care alegem să-i defalcăm sunt extrem de diferiți, în funcție de oportunitățile economice, de condițiile de viață, precum și de bunăstare.

Potrivit site-ului ourworldindata.org, datele provenite de la OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) ne arată timpii pe care subiecții i-au petrecut într-o anumită zi, precum și cantitatea de timp scursă cu ocazia diverselor activități într-o atare zi din săptămâna precedentă, în funcție de gen, dar și de localizarea geografică. În cele ce urmează, vom putea observa, obiectiv, cum spectrul larg al activităților cotidiene variază și vom putea trage concluzii fezabile, numai bune de notat drept rezoluții faptice (unde este cazul) ale anului care tocmai a început.

Timpul pentru somn

Rezultatele arată că durata de timp pe care o petrecem dormind și lucrând ne ocupă cea mai mare perioadă din cele 24 de ore. Și este general valabilă această concluzie, de vreme ce 80-90% din cele 1440 minute pe care le avem cu toții la dispoziție în fiecare zi, sunt atribuite muncii remunerate, treburilor casnice, mâncatului, somnului, precum și petrecerii timpului liber.

Dacă până acum am discutat numai despre asemănări, este la fel de important să vedem și deosebirile dintre noi. Somnul reprezintă una dintre cele mai importante activități, căreia ar fi indicat, potrivit specialiștilor, să-i acordăm o maximă atenție.

El este combustibilul de bază al unui organism viu. Pe scurt, putem supraviețui fără alimentație o bună perioadă de timp, însă nu o putem face dacă nu dormim, somnul situându-se în clasamentul nevoilor fiziologice de bază.

Din păcate, nu putem spune că avem un cult în acest sens și nici nu se vorbește franc despre somn din punct de vedere medical. Am putea crede că vârsta ar fi un barometru bun al cuantificării orelor pe care le alocăm somnului, însă, în fapt, chiar și elementele geografice ne-ar putea determina programul de somn.

Mai exact, conform datelor provenite de la OECD, sud-coreenii dorm cel mai puțin (în medie, șapte ore și cincizeci și unu de minute), iar în SUA și India, locuitorii dorm, aproximativ, cu o oră în plus.

Mai multe informații științifice despre importanța somnului sunt disponibile în: Revoluția Somnului, Despre somn

Timpul de muncă

Un alt punct sensibil îl ocupă și munca sau, mai exact, orele dedicate acesteia. În unanimitate, telemunca a reprezentat o provocare pentru fiecare dintre noi și realitatea ne arată că nu numai factorii externi ne-au îngreunat activitatea, ci însuși faptul că nu a mai existat o delimitare clară a programului.

Peste toate acestea se mai adaugă și nivelul de bunăstare al țării din care provenim. Mai exact, China și Mexic sunt două dintre statele în care oamenii își petrec aproape de două ori mai mult timp la munca plătită decât locuitorii Italiei ori ai Franței.

Drept urmare, cetățenii țărilor mai bogate își pot permite un program mai scurt. Cu siguranță și nivelul educațional reprezintă o altă variabilă în calculul acestor ecuații.

℗PUBLICITATE



Mai multe informații științifice despre importanța unei atitudini flexibile față de muncă sunt disponibile în: Îndrăznește să conduci, Jocul infinit, Descoperă-ți propriul de ce

Ce facem când nu muncim și nu dormim?

Putem deduce că timpul rămâne acea constantă uzitată inegal, în funcție de diferențele demografice, precum și economice. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Marea Britanie și Franța, unde englezii muncesc mai multe ore comparativ cu francezii, însă ambii raportează o cantitate de timp asemănătoare în ceea ce privește activitățile de agrement (în acest caz, diferențele culturale făcând cel mai clar distincția).

Chiar vremea alocată luării mesei poate face o departajare între cetățenii statelor. Dacă francezii, italienii, grecii ori spaniolii susțin că petrec mai mult timp mâncând (față de locuitorii celorlalte state europene), la polul opus se află americanii, care rezervă acestei activități esențiale doar șaizeci și trei de minute.

Mai multe informații științifice despre importanța unei relații sănătoase cu mâncarea: Am mâncat. O fi păcat?, Medicină, nutriție și bună dispoziție.

Diferențele de gen

Un subiect sensibil îl reprezintă diferențele de gen. Și dacă am fi sinceri, am putea recunoaște fără echivoc faptul că bărbații dispun de un timp mai generos dedicat timpului de agrement, față de femei. Răspunsul este simplu: pentru că, societal, femeilor li se alocă o cantitate disproporțională de muncă neremunerată; drept urmare, timpul lor liber scade vertiginos.

Bineînțeles că, într-un scenariu idilic, treburile casnice ar fi împărțite echitabil, însă, în fapt, acest lucru se întâmplă sporadic.

Legătura dintre utilizarea timpului și bunăstare a fost disecată de către specialiștii de la Centrul pentru Cercetarea Utilizării Timpului (Marea Britanie), care au folosit drept instrumente jurnalele de petrecere a timpului, împreună cu evaluările (pe o scară de la 1 la 7) ale respondenților în ceea ce privește bucuria. Concluziile experților, incluse în raportul What we do all day (realizat de prof. Jonathan Gershuny și Oriel Sullivan) relevă faptul că cele mai plăcute activități sunt cele de odihnă, respectiv activitățile de petrecere a timpului liber (somnul, mâncatul, evenimentele sportive ori culturale, jocurile pe calculator), iar la polul opus se situează găsirea unui loc de muncă, efectuarea treburilor casnice ori a temelor școlare.

„Plăcerea“ celui de-al doilea loc de muncă

Al doilea loc de muncă este, fără doar și poate, un element adjuvant financiar însă, pe de altă parte, este și extrem de obositor (atât fizic, cât și psihic). Nu e de mirare că variația plăcerii este cel mai întâlnită de către specialiști în acest caz, deoarece distincția, în acest sens, o reprezintă tocmai dorința ori trebuința de a ne angaja într-o astfel de extra-activitate.

Așadar, am putea aprecia că apetitul pentru activități poate fi, într-o oarecare măsură, previzibil și stabil și, totodată, că utilizarea timpului ne informează despre bunăstare.

Cum își petrec oamenii timpul?

Nu putem alege în totalitate activitățile pe care să le realizăm, însă timpul pe care îl alocăm poate da o definiție clară asupra condițiilor de viață, precum și a oportunităților financiare. A lucra non stop nu înseamnă a fi împlinit, uneori nici măcar financiar. În funcție de mediul în care ne aflăm, am putea spune că, din punct de vedere economic, lucrurile se află într-o continuă creștere, însă, dincolo de această realizare, timpul alocat activităților recreative este din ce în ce mai restrâns, ceea ce implică, automat, un nivel de plăcere scăzut.

Este important să creăm un echilibru în viață fără să ne bazăm pe elemente precum vârsta, determinarea, dorința de afirmare. Tendința noastră este să mutăm munții din loc atunci când suntem la început de drum, având un singur scop, fără să mai ținem cont de elementele bazale ale existenței noastre. Însă, pe măsură ce uzura crește, observăm cum țelul nostru rămâne undeva departe, iar sănătatea fizică și cea emoțională rămân grav avariate. Este necesar să tragem concluzii sincere despre noi înșine și, dacă ne este greu să le evidențiem, să nu ne fie teamă să apelăm la un specialist care, prin obiectivitate și printr-un spectru individual personalizat, ne va ajuta să facem ordine pe cărarea existenței noastre.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0