Rețelele sociale schimbă percepția oamenilor despre felul în care este firesc să ne raportăm unii la alții. Altfel se petreceau lucrurile, înainte ca acestea să fie aduse în lumina reflectoarelor. Mai precis, acest val al influencer-ilor, al expunerii excesive a vieților pe tapetul conturilor noastre de socializare se află, de cele mai multe ori, în antiteză cu felul în care era, fiecare dintre noi, în urmă cu aproximativ zece ani. De aceea, mulți nu se pot considera ca fiind nici extrovertiți, dar nici introvertiți, ci mai degrabă pe la mijloc.
Dacă (teoretic) conceptul de extrovertit implică automat ideea de a aduna în jurul nostru mai mulți prieteni în comparație cu cel de introvertit, atunci trebuie precizat că toată această goană după pseudoprieteni și după popularitate sau de a părea, pur și simplu, altcineva decât suntem nu reprezintă decât un răspuns al neconcordanței dintre viața reală și cea digitală – delimitare ce pare a fi destul de fină în zilele noastre, dar care trebuie să rămână destul de lucid impregnată în conștiința proprie.
Pe de altă parte, știm că relațiile de prietenie create la maturitate sunt mult mai greoi întemeiate (pentru că trecem prin filtrul personalității noastre mai multe trăsături de caracter, mai multe situații, cântărim mai mult fiecare experiență etc.) – demers care poate fi descurajant pe alocuri. Însă trebuie menționat că, de multe ori, aceste legături de amiciție sunt mult mai bine înrădăcinate, pentru că le construim altfel.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Susan Cain – autoarea mai multor lucrări, printre care și una tradusă în limba română, Quiet: Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare – susține că un prim pas în realizarea unor astfel de legături îl reprezintă încrederea pe care trebuie să o avem în noi înșine. E necesar să ne acceptăm pe noi înșine exact cum suntem, atât în viața socială, cât și în cea profesională. Cain încurajează implicarea persoanelor introvertite în activități de grup, din momentul în care acestea au ajuns în punctul acceptării de sine, și nu din punctul în care încă-și mai dictează prin vocea lor interioară că sunt interiorizate, dar trebuie să fie mai sociabile.
Aceeași idee o sprijină și Jenn Granneman (fondatoarea IntrovertDear.com și autoarea lucrării The Secret Lives of Introverts: Inside Our Hidden World), care susține că a te simți bine în propria piele, fără a fi personajul principal dintr-un grup reprezintă un lucru extraordinar pentru un introvertit, care își conturează multe scenarii în minte până ce reușește să ia cuvântul într-un grup social. Un al doilea sfat pentru o viață sănătoasă și fără bătaie de cap pentru cei interiorizați este, potrivit lui Granneman, acela de a nu le fi frică să fie și tăcuți. E de ajuns să fie atenți și să răspundă în cadrul unui dialog, dacă li se cere opinia, pentru că nimeni nu se așteaptă ca interlocutorul să vorbească fără oprire. Ieșirea din zona de confort este, de asemenea, un alt îndemn de-al lui Granneman. Din când în când, subiecții ar face bine să se întrebe dacă, în lipsa fricii, ar alege să facă altceva.
℗PUBLICITATE
Susan Cain mai recomandă și crearea unei liste de subiecte pe care introvertiții să le deschidă în contexte precum nunțile sau diverse alte întâlniri cu oameni pe care-i cunosc prea puțin sau deloc – ca să nu mai simtă nevoia de a fi, socialmente, pe placul celuilalt, de teama că vor fi judecați. Totodată, aceasta menționează și tandemul introvertit-extrovertit, ca fiind o rețetă de succes atât în plan afectiv, cât și profesional. Totuși, dacă ești introvertit, secretul succesului constă în a-ți apropia o singură persoană ce se află la polul opus, și nu mai mulți (cu personalități diferite), fiindcă există pentru tine riscul de burnout, iar adâncirea ta în sine ar putea deveni și mai adâncă. Susan Cain pledează pentru tratarea timidității într-un mod cât mai blând, și anume prin expunerea la lucruri de care ne este frică în doze foarte mici, în scopul de a le putea depăși în mod real (sărbătorirea, într-un fel sau altul, a fiecărui succes este o idee bună).
O strategie suplimentară (pe lângă lista cu subiecte) este adresarea de către introvertiți a unor întrebări celui care vorbește în fața unui grup. Odată instalat dialogul, timiditatea dispare ușor-ușor din peisaj, iar astfel se poate ajunge la subiecte mult mai profunde. Tocmai de aceea, sfatul lui Cain este ca dialogul să se bazeze pe întrebări cu substrat. Și Granneman este de aceeași părere: întrebările îndrăznețe, adresate adecvat, pot crea conexiunea de care ne temem autentic și profund, dar la care tânjim.
Interviurile de angajare sau discuțiile serioase ce urmează a fi purtate în viitorul apropiat pot genera semnificative anxietăți personale, fiindcă simțul penibilului este mult mai crescut în cazul persoanelor interiorizate. Însă și în acest caz, Cain identifică o posibilă soluție: introvertiții se pot înregistra, preț de câteva minute, pentru a-și vedea sinele-oglindă și a verifica dacă acesta e conform sau nu cu realitatea pe care ei o percep.
Dr. Laurie Helgoe (psiholog clinician și autoare a lucrării Introvert Power: Why Your Inner Life Is Your Hidden Strength) îi încurajează pe introvertiți să-și canalizeze atenția asupra comportamentelor pe care ar dori să le adopte. Ei pot începe acest demers cu oamenii cei mai apropiați. Și chiar dacă răspunsul nu va fi cel așteptat, introvertiții își vor dezvolta, puțin câte puțin, toleranța la respingere – care, la rândul său, creează reziliență socială.
Cain conchide că cel mai important lucru pe care persoanele interiorizate îl pot face este să-și schimbe gândirea, să fie prezente în conversații, să se implice, să asculte poziția interlocutorilor. În urma răspunsurilor primite din partea celorlalți, li se va atenua propria impresie de inadaptare, toată interacțiunea devenind ceva firesc. Iar Granneman afirmă că, indiferent de felul de a fi al cuiva, nu este nimic în neregulă cu asta. A ne simți bine în propria piele este cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla și nimeni, niciodată nu ar trebui să încerce să schimbe asta în noi. Dacă, totuși, simțim că nu suntem împăcați cu propria „haină“, trebuie să ne amintim că există specialiști care – prin blândețe, compasiune și conectare – ne pot ajuta să ne vedem frumusețea interioară, precum și faptul că putem trăi bine și frumos cu noi înșine.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
