skip to Main Content

Sociologia populară nu i-a ajutat prea mult pe bărbați. Expresia „schimbul doi“ (the second shift) a devenit un slogan începând cu mijlocul anilor 1960. A fost folosită pentru a descrie femeile cu două slujbe (care mergeau la serviciu, dar munceau și în casă). Conceptul implică și faptul că atât bărbații, cât și femeile dintr-o familie lucrau și că, întorși acasă, bărbații erau niște trântori care zăceau ore întregi pe canapea schimbând canalele TV, în vreme ce nevestele găteau, spălau, curățau casa și îngrijeau copiii. 

Datele care au dus la apariția acestei expresii în 1965 au fost culese, de fapt, în 1945. Deși cercetarea totaliza numărul de ore muncite la serviciu și acasă, atât de femei, cât și de bărbați, totuși numai zilele lucrătoare au fost luate în calcul, nu și orele de muncă din weekenduri. Dacă ar fi fost introduse în analiză și orele muncite în zilele libere, s-ar fi observat că tații cu serviciu petrec, în medie, 91 de minute pe zi cu treburi gospodărești și îngrijind copiii. Iar statistica aceasta nu include orele petrecute cu copiii la joacă. Mai mult, activitățile tipic masculine (precum tunsul peluzei, repararea mașinii și desfundarea canalizării) n-au fost niciodată menționate. 

Fiecare muncește din greu, și la serviciu, și acasă

Suntem conștienți că bărbații au în față o cale lungă de parcurs. Oricum, în mare măsură datorită mișcării de emancipare a femeilor, implicarea bărbaților în activitățile casei a crescut vertiginos din 1965 încoace. De exemplu, studiile efectuate au constatat că timpul petrecut de tați cu copiii este, în medie, de 2 ore în fiecare zi lucrătoare și de 6,5 ore în fiecare zi de weekend – însemnând, în total, 83% din timpul petrecut de mamă cu copiii. 

Iar mai nou, și tații lucrează de acasă. Sociologul Steve Nock arăta că mariajul îi stimulează pe bărbați să realizeze mai multe din punct de vedere profesional. De asemenea, e lucru știut faptul că bărbații își convertesc frica de parenting într-o strădanie mai mare la serviciu. De exemplu, Family and Workforce Institute a calculat în 1997 că 96,8% dintre tați muncesc cu normă întreagă, în vreme ce doar 73,2% dintre mame au normă întreagă. Mai mult decât atât, „normă întreagă“ înseamnă încă 8 ore de muncă plătită pe săptămână pentru tați, în comparație cu mamele. Pe ansamblu, noi nu vedem niciun trântor pe canapea. Fiecare muncește din greu, și la serviciu, și acasă. 

Desigur, standardele din fiecare gospodărie diferă considerabil de la femeie la bărbat. Pentru cei mai mulți tipi, e o revelație ideea că draperiile ar trebui asortate cu tapițeria. Sau că draperiile sunt măcar folositoare la casa omului. Într-o recentă piesă de pe Broadway, Defending the Caveman, actorul care interpreta rolul spunea că mariajul a fost prima lui ocazie de a locui cu o femeie. Într-o zi, a venit acasă și și-a găsit soția curățând baia. A întrebat-o: „ne mutăm?“ Ca bărbat singur, spălase cada numai pentru a-și recupera garanția de la proprietarul locuinței. 

Psihologia femeii vs. Psihologia bărbatului

I-am urmărit pe cei mai buni prieteni jucându-se împreună, începând de la vârsta de 3 ani până în anii de colegiu. Chiar și copiii de vârstă preșcolară trăiesc în lumi diferite, în funcție de sex. În jocurile lor fanteziste, fetițele adoră să se joace de-a miresele, gospodinele și prințesele. Pretind că sunt mămici și au păpuși în brațe. Și se îmbracă în rochițe cu volane ample, împodobindu-se cu coronițe. Dar ați văzut vreodată doi băieței care să se îmbrace în hainele de duminică și să-și imagineze că sunt… unul, mirele și celălalt, cavalerul său de onoare? Nu. Băieții se joacă de-a vânătorii și de-a eroii. 

A fost făcută o cercetare în cadrul căreia au fost aduse laolaltă fetițe de vârstă preșcolară într-o încăpere în care se aflau doar jucării de metal și arme de jucărie, în vreme ce băiețeii preșcolari erau introduși în grup într-o încăpere cu bebeluși de jucărie și animale pufoase. Ce a făcut fiecare categorie? Fetițele au legănat camioanele de metal în brațe, ca pe niște bebeluși. 

℗PUBLICITATE



Băiețeii au tras unul spre altul cu bebelușii de jucărie pe post de mitralieră. 

Mai târziu, când bărbații se așază la casa lor alături de câte-o femeie, bestia sălbatică e îmblânzită. Câți dintre ei știu să-și ajute logodnica să aleagă un serviciu de porțelan? Potențialul mire învață să spună: „Da, acela arată drăguț.“ Iată un cuvânt nou în vocabularul lui: „drăguț“. Și, desigur, cele mai multe mame intuiesc cu ușurință de ce anume are nevoie bebelușul, în vreme ce – pentru bărbați – o asemenea intuiție e îndelung așteptată. 

Deci, dacă suntem deștepți, noi, bărbații, vom accepta influența femeii în ceea ce privește căminul și copiii – și-i vom respecta standardele. 

Iar femeile dacă vor bărbați cooperanți, vor face un pas înapoi, coborând standardele un pic, așa încât să-i lăsăm bărbatului ceva autonomie. 

Extras din volumul Viața în doi când suntem trei, semnat de John și Julie Gottman, și publicat în limba română la Editura Pagina de Psihologie.  

Dr. John Gottman este unul dintre cei mai influenți psihoterapeuți activi în lume în ultimul sfert de secol. A devenit cunoscut pentru cercetările sale privind în special stabilitatea conjugală și predicțiile despre divorț, relația părinte-copil și dezvoltarea emoțională. Vreme de peste 40 de ani, a condus o activitate de observare științifică directă (pe eșantioane însumând mii de cupluri, analizate în studii longitudinale).

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0