skip to Main Content

De vorbă cu mine, cu tine, cu viața

Amintirile unui copil invizibil Scriu aceste rânduri acum pentru că încep să înțeleg ce se întamplă cu mine, de ce sunt un om imperfect și de ce caut perfecțiunea — și nu numai. "De ce acum?", veți întreba. Fac terapie de ceva vreme, nu pentru că așa am vrut, ci pentru că așa s-a întâmplat. Am ajuns în cabinetul psihologului…

Declinul jocului și înmulțirea spațiilor de joacă

Cine nu se gândește la joacă, atunci când spune cuvântul „copilărie”? Câte julituri nu ne-au umplut genunchii și câte pozne pe-afară nu ne-au colorat zilele lungi de vară? Câți bulgări nu ne-au ajutat să construim cazemate mai înalte și câte mingi nu ne-au învățat să alergăm mai repede la „rațele și vânătorii”? Și îmi amintesc partea cea mai urâtă a zilei:…

20 de fotografii care ne arată că nu există plictiseală atunci când ai copii

Întotdeauna ceva interesant sau neobișnuit se întâmplă într-o casă plină de copii. În cele din urmă ei sunt cei care descoperă lumea, cu toate bucuriile și capcanele sale. Să ai copii mici nu este cea mai ușoară sarcină pentru părinți, dar mai mult decât aceasta, ei compensează cu bucuria și amuzamentul pe care le aduc în viața noastră. Uitați-vă la următoarele fotografii. Suntem siguri că veți fi convinși că…

Curajul de a-ți păstra adolescentul viu

Când eram în primul meu an de rezidențiat, mi-a fost dat să observ un coleg, care fiind și părinte în viața lui privată, se comporta cu copiii și adolescenții din clinica unde lucram ca un tătic. Mi s-a părut că făcea pe dos față de ce aveau nevoie de la noi tinerii noștri pacienți. Era exact acel tip de ”tătic”…

Ochean întors spre sine

Perioada sărbătorilor de iarnă reprezintă de fiecare dată o întoarcere la tradiții, la copilărie, la noi înșine. Ne preocupăm mai mult de curățenia caselor și a sufletelor, decât o facem în alte perioade ale anului. Din păcate, sărbătorile ne oferă și ceva mai multe surse de stres și de anxietate, decât alte perioade ale anului. Amintiri nefericite, eșecuri, lucruri care…

9 lucruri pe care ar trebui să i le spui copilului tău în fiecare zi

Rareori ne gândim la faptul că fiecare frază pe care o folosim și fiecare cuvânt pe care îl spunem copiilor noștri, își pot lăsa amprenta asupra lor, cu impact asupra dezvoltării personalității și atitudinii lor față de lumea în care trăiesc. Credem că nimic nu este mai important pentru copii decât să fie fericiți. De aceea am pregătit acest set de…

Suferința nu trebuie să cauzeze și mai multă suferință

Da, sunt convins că la fel ca mine nici tu nu ai avut copilăria perfectă. Cu excepția faptului, dacă nu ești unul dintre adulții care încă din copilărie a învățat să-și reprime orice suferință psihologică și emoțională, pentru a putea supraviețui - și ți-ai construit un basm despre cât de minunată și deosebită era familia în care ai crescut. Acum…

Vreau gard la casă!

Când suntem copii singurul lucru pe care nu ne putem permite să îl pierdem este dragostea părințiilor noștri. E un risc pe care niciun copil nu și-l poate asuma. Ar avea prea multe de pierdut. Așadar, pentru a câștiga și/sau păstra iubirea părinților (chipurile, necondiționată), copii fiind, suntem dispuși să facem orice ne stă în putință, chiar să uităm de…

Copilul ”mincinos” sau adultul ”asumat”?

Frecvent, în practica noastră de terapeuți întâlnim părinți îngrijorați sau dezamăgiți de faptul că se confruntă cu minciunile celor mici. Majoritatea părinților nici nu se întreabă de ce mint copiii ci spun ”Este mincinos!” sau ”Am observat cum ne manipulează”, considerând acestea niște trăsături înnăscute. În jurul vârstei de patru ani, apar primele ”minciunele”. De foarte multe ori, ele se…

În fiecare adult există un „copil rănit”

Copilul interior îşi va dobândi liniştea doar dacă-i acordăm atenţie, dacă vorbim cu el şi dacă îndrăznim să-i dezvăluim povestea unei persoane de încredere. „Nu aveam mai mult de cinci ani atunci când într-o seară, ajuns acasă, am observat că tata era altfel. Îmi părea un străin, avea privirea sticloasă şi vorba tăioasă, mişcările îi erau greoaie şi lăsa în…

”Dragostea este cel mai bun instrument de cunoaștere” – Interviu cu scriitorul Iulian Tănase

Mulți dintre noi îl cunoaștem pe Iulian Tănase de la Radio Guerilla, l-am citit în Academia Cațavencu și, ulterior, în Revista Kamikaze sau i-am ”sorbit” cărțile precum Manualul îmblânzitorului de cafele sau Teoria tăcerii. Ultima sa carte, Experimentul MAMATATA, este o culegere de vorbe savuroase care aparțin copiilor săi, Adora și Sacha. Așa cum aflăm din introducere, totul a plecat…

Close search
Back To Top
×Close search
Caută