skip to Main Content
Habar nu avem să primim iubire

Habar nu avem să primim iubire

Pentru mulţi oameni este mai dificil să primească decât să ofere darurile relaţionale. Complimentele, aprecierile verbale şi încurajările autentice nu sunt lesne de primit de către cei mai mulţi dintre noi, deoarece se izbesc în zidurile protectoare pe care le-am ridicat în jurul sufletelor noastre.…

Imago și Primește iubirea pe care o dorești

Imago și Primește iubirea pe care o dorești

După cinci săptămâni de încântare, regăsire, oglindire și o intensă empatie am închis cartea lui Harville Hendrix. Dar nu am așezat-o pe nici unul dintre rafturile cu volumele „de suflet“. Am lăsat-o să dospească pe masa mea de lucru printre cărțile dragi. Iar gândurile se…

Te aud. Te văd. Și ce spui tu are sens!

Te aud. Te văd. Și ce spui tu are sens!

Ploua. Cu picături mici, înghesuite și grăbite peste oamenii care se fereau de ele. Pavajul umed de pe Lipscani oglindea cerul, iar eu îl priveam uitându-mă la el, nefiresc, în jos. Mi-am ridicat privirea să verific corectitudinea reflexiei. Stropii de ploaie care începeau să alerge…

Retragerea este tot o nevoie de iubire

Retragerea este tot o nevoie de iubire

Adesea cuprinși de disperare, noi oamenii, începem să ne folosim armele psihologice pentru a-i forța pe ceilalți să ne ofere iubirea pe care ne-o dorim și fără de care simțim că viața nu merită trăită. De la viață avem o forță interioara uriașă care ne…

De ce el? De ce ea?

De ce el? De ce ea?

De ce el? De ce ea? Este una dintre întrebările cheie care ne preocupă de când lumea și pământul. Scriitori, artiști, filozofi, psihologi și chiar biologi și fizicieni, cu toții au încercat de-a lungul timpului să explice, cu destul de puțin succes, misterul îndrăgostirii. Însă…

De ce este atât de greu să ne găsim fericirea? Interviu cu Helen LaKelly Hunt

De ce este atât de greu să ne găsim fericirea? Interviu cu Helen LaKelly Hunt

Într-un interviu realizat pentru adevarul.ro de Oana Bâltoc, psihologul american Helen LaKelly Hunt vorbește despre cât de important este să vindecăm rănile din trecut pentru a putea să trăim fericiți în prezent. Creatorii teoriei relaționale Imago pentru cupluri și părinți, psihologii Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt,…

Adevărul #6 – Negativitatea este un abuz invizibil

Adevărul #6 – Negativitatea este un abuz invizibil

Păreau un cuplu și o familie de invidiat și câteodată chiar îi invidiam: 3 copii minunați, liber profesioniști cu program flexibil, o casă mare și frumoasă într-un cartier rezidențial… El – un tip foarte jovial, cu câte o glumiță de fiecare dată când ne întâlneam,…

Imago și Sinele

Imago și Sinele

În Keeping the love you find, cartea dedicată celor care sunt în căutarea partenerului alături de care să-și trăiască viața, Harville Hendrix descrie procesul de creștere și socializare ca fiind un context în care anumite părți ale Sinelui nostru ajung să fie lezate și camuflate. Astfel, ajungem…

Dezvoltarea și vindecarea emoțională a părintelui

Dezvoltarea și vindecarea emoțională a părintelui

Cum mă dezvolt și mă vindec emoțional pentru copilul meu. Ca părinte și psihoterapeut m-am confruntat adesea cu nevoia de a ști, de a înțelege ce este mai bine pentru copil, ca el să fie fericit, încrezător, bun, generos, onest, curajos și să se dezvolte…

„Ești ca și taică-tu! Te porți ca și maică-ta!“

„Ești ca și taică-tu! Te porți ca și maică-ta!“

Cum ne alegem partenerul de viață? De ce atâtea cupluri sfârșesc prin a divorța sau trăiesc cu resemnare o viață de cuplu lipsită de pasiune și bucurie? De câte ori nu ați auzit reproșuri ca și „parcă îl văd pe taică-tu, nervos și furios mai…

Gânduri despre noi. Vindecarea prin psihoterapie

Gânduri despre noi. Vindecarea prin psihoterapie

*Următorul material descrie dialogul interior al unei persoane care a ales psihoterapia ca formă de vindecare. Conținutul a fost postat cu permisiunea autoarei. Și spune-mi, când ai încetat să mai trăiești? Nu știi? Îți spun eu, cam tot pe atunci când ai încetat să mai…

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0