fbpx
skip to Main Content

Monumentala sarcină de a fi părinte de adult

Când lumea mă întreabă cine sunt tind să răspund prin profesia mea. Dar mai mult decât a fi psiholog, mă defineşte rolul de mamă, care m-a împlinit şi m-a schimbat în moduri pe care nu le pot detalia suficient. Am norocul să fiu mama a două fetiţe minunate cu care reuşesc să petrec mult timp şi norocul să mă pot…

Test: Care este stilul tău de parentaj?

Ce este parentajul? Parentajul sau creșterea copilului este procesul de promovare și susținere a dezvoltării fizice, emoționale, sociale, financiare, și intelectuale a unui copil de la copilărie la maturitate. Parentajul (engl. parenting) se referă la aspectele creșterii unui copil în afară de relația biologică dintre părinte și copil.. Crezi că știi cu adevărat ce fel de părinte ești? Efectuează acest…

Școala, dincolo de prima zi

Adesea energia familiei este focusată exclusiv pe pregătirea uniformei şi a ghiozdanului, stabilirea orarului cu privire la cine duce şi aduce copilul de la şcoală şi minunatul buchet de flori pentru doamna învăţătoare. Însă anul şcolar nu durează o singură zi, iar copiii noştri au o nevoie reală de a-i sprijini să depăşească stresul şi anxietatea. Un prim pas important,…

Cum poate copilul meu să fie sigur că îl iubesc atunci când greșesc față de el?

Dacă eu ca părinte sunt în general un părinte bun şi implicat, dar uneori mai ţip la copilul meu, cum repar după aceea situaţia aşa încât el să simtă mereu că îl iubesc? Este în regulă să greşim faţă de copil! Fiindcă avem instrumente pentru a repara şi fiindcă după o durere care e vindecată, relaţia devine şi mai puternică.…

Secretul din spatele conectării părinte-copil

Cred în puterea relaţiilor interumane şi cunosc efectul vindecător pe care-l pot avea, dacă le cunoaştem principiile de funcţionare. O relaţie implică automat şi o formă de conectare, care ne vine mai uşor atunci când celălalt are un comportament cu care rezonăm, însă această deschidere este mai dificilă atunci când copilul este reactiv sau face alegeri nepotrivite – din perspectiva…

Lecția de croitorie sau cum să coasem (reparăm) ceea ce am stricat (rupt)

Nu de puține ori părinții și copiii au dorințe, obiective sau proiecte diferite și inevitabil aceștia se vor confrunta cu certuri și neînțelegeri în comunicare, care conduc la rupturi. Aceste rupturi pot fi situații în care părintele stabilește niște limite (copilul dorește să se joace, iar tu dorești să-și termine temele de casă), sau pot fi rupturi toxice, situații când…

Problemele din trecutul nostru rămân prezente în noi

O duminică dimineața, ca oricare alta, o familie obișnuită care vine de la piață. Soțul golește mașina de cumpărături și îi spune soției că mai are puțină treabă și că se va întoarce după prânz. Soția ia copilul de mână și intră supărată în casă. Se învârte de colo colo și în final, fără nicio tragere de inimă, se hotărăște…

Strategia #9 – Acordă atenție lumii interioare

Una dintre cărțile de căpătâi după care mă ghidez și din care mă inspir în soluționarea problemelor pe care le întâmpin în calitate de părinte este bestsellerul The Whole Brain Child scris de Dr. Daniel J. Siegel împreună cu Tina Payne Bryson, Ph. D (tradusă în limba română Creierul Copilului Tău). Cartea are ca scop prezentarea „neurobiologiei interpersonale“ în termeni pe înțelesul…

Educația minții începe din copilărie

Părinții au un rol esențial în modelarea minții unui copil. Relația pe care părinții o stabilesc cu copilul și experiențele pe care le facilitează această relație oferă cadrul în care se structurează mintea unui copil. Prin prisma relației cu părinții și a experiențelor pe care le oferă aceasta, copilul învață principalele teorii despre sine, despre ceilalți și modul de funcționare…

Back To Top
×Close search
Caută