Disciplina nu are vacanță – de ce regulile sunt bune
Pe terasă. În parc. La plajă. Oriunde te-ntorci, dai cu ochii de copii desprinși parcă din schițele lui Caragiale. De fapt, ei dau peste tine: cu mingea. Cu bicicleta. Cu vreo găleată de nisip turnată cu încetinitorul deasupra capului tău, sub privirea impasibilă a părinților – căci, „așa-i place lui să se joace de-a excavatorul“, după cum îți explică mândră mama odorului.…