Tata a plecat știind cât îl iubesc. Interviu cu Petronela Rotar – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Petronela Rotar este unul dintre cei mai cunoscuți autori români care include psihologia în scrierile sale cu o lejeritate de nota zece. Unii o cunosc din vremurile când era corespondent PRO TV, alții au auzit de ea din online sau poate că au descoperit-o prin una din cărțile ei. Pentru platforma Pagina de Psihologie a mai răspuns la mai multe interviuri (Epic Talk, Ce nu vreau să știe lumea despre mine, Interviul de duminică), dar mereu ne face o reală plăcere să purtăm cu ea conversații autentice și curajoase. În cea mai recentă discuție vorbim despre 2020 și 2021, despre experiența ei din Zanzibar, despre pierderea tatălui său și despre pandemie.

Dacă ar fi să descrii anul 2020 în câteva cuvinte, din punct de vedere psihologic, cum l-ai zugrăvi? 

Un montagne russe ruginit, periculos, în care ne-am urcat întreaga familie la început de an, dar din care, la final, nu am mai coborît toți. Care a avut și vîrfurile lui de extaz și bucurie, fără îndoială, dar și multă frică, anxietate, boală și la final de tot, moarte.

Care sunt acele părți din 2020 pe care le lași în urmă și ce alegi să duci cu tine mai departe? 

Păi, aș lăsa în urmă frica, anxietatea, restricțiile, distanțarea, boala. Durerea nu am cum să o las încă în urmă, e prea proaspătă, iar travaliul de doliu e încă în desfășurare. Știu că trebuie să parcurg toate etapele pentru a ieși în mod sănătos din el, așa că stau cu emoțiile mele și îmi dau voie să simt tot ce e de simțit. De luat cu mine iau reziliența care m-a ajutat să rămîn întreagă la cap, iau experiențele pe care mi le-am procurat, în ciuda pandemiei, amintirile minunate pe care mi le-am creat, oamenii extraordinari care au fost alături de mine tot anul ăsta, la bine și la rău, iubirea pe care am simțit-o oriunde m-am dus. 

În ultimele luni din anul trecut ai petrecut mult timp în Zanzibar; ce a învățat omul-Petronela din acea experiență?

O mulțime de lucruri. De exemplu, că nu îmi mai doresc vacanțe de zece zile în locuri și culturi foarte diferite, ar fi niște experiențe superficiale din care nu aș apuca să învăț mai nimic, că îmi doresc să fiu călător, nu turist. Că sărăcia nu e un impediment în calea omeniei: oamenii de acolo sînt foarte săraci, însă extraordinar de primitori și prietenoși. Că este profund greșit și nedrept, pînă la urmă, să măsori cu instrumentele tale occidentale, de alb privilegiat, viața și modul de a trăi ale unor oameni atît de diferiți, așa cum am văzut mulți oameni făcînd; m-am surprins rănită de multe ori de astfel de (pre)judecăți, ajunsesem să devin foarte atașată de localnici, am căutat tot timpul să îi înțeleg, să aflu despre ei cît mai multe. Că îmi pot face prieteni de suflet oriunde m-aș duce. Că frica mă însoțește peste tot, ca un cîine de pază, dar că nu îmi mai e frică de frică: existau momente în care mă priveam din afară (îmi activam eul observator, cum spunem noi) și mi se părea incredibil ce fac, unde sînt, era o stare de uimire perpetuă, dublată de fericire, de recunoștință, iar frica era acolo și ea, suficientă cît să mă facă vigilentă, însă nu prea mare cît să mă împiedice să trăiesc experiențele alea. Și am mai învățat cu adevărat ce înseamnă tihna, lipsa de grabă și de griji – cuvintele de ordine pe insulă sînt pole-pole („încet-încet“ în swahili) și hakuna matata („nicio problemă“) – am trăit în alt ritm, aproape într-o altă dimensiune, în care timpul încă mai are răbdare cu oamenii, nimic nu e urgent, nimeni nu aleargă sau se grăbește. E aproape ca un vis să poți trăi așa, conectat la fiecare minut exact așa cum e, fără să fii pe drum, grăbit, înspre altceva.

Care este cea mai plină de impact experiență trăită în Zanzibar? 

Au fost foarte multe; Africa e atît de intensă, în prima lună am fost bombardată încontinuu de stimuli complet noi, complet necunoscuți, iar creierul a avut de procesat enorm la început, pînă am ajuns în niște zone de familiaritate și de confort atît de mari încît să mă simt ca într-un altfel de acasă. Dar cred că cea mai ireală dintre experiențe a fost safariul pe continent, la pachet cu vizita inopinată într-un sat de masai, ales la întîmplare. Proximitatea animalelor sălbatice, acolo în habitatul lor natural, a fost de o intensitate extraordinară. Erau momente în care pur și simplu nu-mi credeam ochilor și celorlalte simțuri, leul căsca la cîțiva metri de mine, girafa trecea tacticoasă și plină de grație prin fața mașinii de safari, turme întregi de elefanți se perindau pe sub arborii de acacia, atît de aproape încît ai fi putut să te întinzi să-i atingi cu mîna, zebre și căprioare gnu se jucau nestingherite la un pas de noi. Cel mai puțin credibil mic dejun din viața mea l-am luat undeva în craterul (de fapt, în caldera) Ngorongoro, lîngă un lac plin de hipopotami, un loc foarte verde și viu, plin de păsări colorate și ulii care încercau și reușeau să ne fure mîncarea din mînă, în timp ce hipopotamii se scăldau nepăsători, zebrele se zbenguiau pe dealurile de lîngă, iar un elefant își lua, și el, masa liniștit sub un copac, undeva în apropiere. Iar întîlnirea cu triburile de masai a fost la fel de intensă și neverosimilă: a fost ca și cum aș fi urcat într-o mașină a timpului care m-a dus cu 3000 de ani înapoi; e foarte greu de explicat ce simți cînd vezi oameni care trăiesc azi exact la fel ca la începuturile istoriei, e un amestec teribil de sentimente acolo – pe de o parte, încerci să furi din înțelepciunea celor care încă trăiesc în armonie cu natura, pe de alta, nu ai cum să nu observi cu mintea educată nedreptățile și cruzimile ascunse în acest mod de viață. Una peste alta, e năucitor și îți oferă perspective pe care nu le intuiai înainte.

Cum stai la capitolul rezoluții, ai creionat ceva pentru acest an?

Stau bine. Eu am un ritual la fiecare final de an, îmi fac bilanțul, mă uit bine de tot la anul care a trecut, cu bunele și relele lui, notez tot, mă uit la felul în care am trecut prin el, ce m-a ajutat, cine m-a ajutat, spun mulțumesc cu recunoștință și apoi îmi fac lista cu dorințe sau intenții pentru anul ce vine, ca să am clar în cap către ce să îmi direcționez energia. Așa că am pe lista asta o carte extraordinară de tradus (ultima carte scrisă de dr. Yalom și soția lui), cel puțin o întoarcere în Zanzibar împreună cu prietenii mei unde vrem să organizăm și niște retreaturi terapeutice (deja lucrăm la asta activ), o nouă formare la care m-am înscris, iată cîteva dintre ele. 

℗PUBLICITATE



Cartea citită în 2020 fără de care acum ai fi, în mod cert, mai puțin bogată sufletește? 

A Matter of Death and Life, a lui Irvin Yalom și Marilyn Yalom, scrisă pe cînd Marilyn se stingea din viață. Un dar extraordinar pe care cei doi l-au făcut cititorilor care se confruntă cu frica de moarte, a lor sau a celor dragi, carte care m-a ajutat enorm cînd a murit tata și la a cărei naștere în limba română particip cu multă recunoștință și responsabilitate. Și aș mai pune pe listă și O educație emoțională, a lui Alain de Botton

Persoana care, în anul care tocmai s-a încheiat, a avut cea mai mare influență în viața ta este… 

Tata, pe care l-am îngropat în ajunul Crăciunului. Voi lega mereu 2020 indisolubil de tata. De fapt, tata a fost probabil persoana care, probabil în egală măsură cu mama, a avut cea mai mare influență în toată viața mea. Tîrziu, în terapie, am înțeles în cît de multe moduri m-a influențat întotdeauna relația cu el. Și am muncit mult să o repar, să o vindec, să mă împac cu mine și cu el. Abia cînd a murit am înțeles cît de importantă a fost această muncă, această împăcare cît a fost el încă în viață: am putut să îi spun, la final, în ultimul telefon pe care cu greu am fost lăsată să i-l dau (tata a murit în spital, cu COVID), numai lucruri frumoase, simțite, reale. Și știu că a plecat știind cît îl iubesc și cît de împăcată sînt în sufletul meu cu el, cu trecutul meu.

Ce te sperie cel mai mult la 2021? 

Că nu vom fi capabili să gestionăm și să încheiem pandemia, noi, românii, dar și noi, omenirea, la nivel global. Mă sperie încă un an de confuzie, de distanță, de frică generalizată, de psihoză de masă, de conspirații – e foarte greu să rămîi normal la cap, cînd toată lumea în jur o ia razna. Știu că toată lumea spera la începutul pandemiei, complet naiv, că va fi o perioadă care ne va da de gîndit, că vom ieși mai buni din asta, însă adevărul este, crizele nu modelează caracterele ci le revelează. Iar criza asta mondială a exacerbat și acutizat tot ce reușea să mai fie ascuns, disimulat, neglijat înainte. Încă un an de felul ăsta ne poate cauza daune ireparabile multora dintre noi.

Pe când ne putem bucura de o nouă carte semnată de către tine? Ce ne pregătești din punctul acesta de vedere? 

Habar nu am. Scrisul meu e o entitate separată, un fel de organ de sine stătător care excretă numai ce și cînd vrea. De altfel, singura perioadă în care am putut scrie susținut în tot acest an a fost în timpul șederii mele în Zanzibar, am ținut un jurnal de călătorie pe blog ca să pot metaboliza experiențele de acolo. Cînd va fi să fie, va veni peste mine. 

Unde îți dorești să ajungi în 2021 și ce experiențe dorești să atragi în viața ta?

Cum am zis, am în plan reîntoarcerea în Africa – nu doar în Zanzibar, ci și în alte zone de pe continent. Sufăr de acel dor inexplicabil (mal d’Afrique) pe care îl capătă toți cei care au apucat să-i simtă gustul. Însă mi-e foarte dor și de mai vechile mele iubiri europene, de Grecia, de Italia. Îmi doresc să ajung să văd Portugalia, pe care o am pe listă de ceva vreme. Iar pe final de an, dacă totul merge bine, poate Asia. Însă rămîn deschisă și flexibilă, știu că multe lucruri se pot întîmpla, dar și că am capacitatea să mă adaptez la ele și să le transform în experiențe importante de viață.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută