Fără nicio îndoială mediul online a câștigat, în ultimii doi ani, extrem de mult spațiu în modul în care trăim, comunicăm, muncim și relaționăm. Pandemia de COVID-19 a avut un rol major în tot acest proces, întrucât dacă, pe de-o parte, ne-a ajutat să ținem legătura cu cei dragi (în special cu seniorii familiei sau cu cei aflați la mare distanță) fără să intrăm în contact real, pe de altă parte, a devenit un „rău necesar“, greu de delimitat temporal. Mai mult de atât, forța emoțională a rețelelor sociale a devenit tot mai evidentă, dovadă fiind și studiile recente realizate în acest sens.
Instagram sub lupa oamenilor de știință
Potrivit site-ului usnews.com, Cristiane Büttner, de la Universitatea Basel, Elveția, susține (în baza rezultatelor obținute din cercetări) că discuțiile de pe rețelele sociale au și puterea de a face oamenii să se simtă răniți ori ostracizați. Lucru care este la fel de dăunător precum excluderea la locul de muncă, la școală ori între prieteni. Dincolo de faptul că „ne apropie“, se pare că rețelele de socializare ne și distanțează din punct de vedere psihologic și emoțional.
Potrivit cercetătoarei elvețiene, ostracizarea în social media înseamnă a fi exclus sau ignorat online pe rețelele de socializare precum Instagram, Facebook sau Twitter.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Dacă platforma Instagram a luat naștere drept o formă de escapism social, în care conținutul vizual putea aduce diversitate și creativitate în viețile noastre, treptat, prin adăugarea diverselor instrumente și opțiuni interactive, a ajuns să creeze dependență și o alternativă la mediului real.
În cercetările sale, dr. Büttner a ales Instagramul drept obiect de studiu și, împreună cu un alt coleg, a realizat mai multe experimente pe un grup de peste 1.100 utilizatori. Cei doi cercetători au analizat rolul „etichetării“ (tagurilor) în mediile sociale și cum ne afectează acesta, conștient și inconștient. Mai exact, după cum ne spune chiar dr. Büttner: „Am explorat dacă a nu fi etichetat pe o imagine postată duce la sentimente de excludere.“
Ce ne arată știința despre suferința cauzată de online?
Unul dintre studii a implicat 176 de persoane care au fost întrebate despre reacțiile pe care le au atunci când descoperă că nu au fost etichetate în postările de Instagram ale prietenilor sau au fost decupate din fotografie ori nu au fost incluse deloc în fotografiile postate. Răspunsurile au fost variate, însă, contextual, aceste lucruri îi pot face pe oameni să se simtă răniți, excluși, nevaloroși.
Un alt studiu realizat pe 300 de repondenți a fost acela prin care a trebuit să ia în considerare felul în care ar reacționa în trei scenarii posibile: a fi etichetat într-o fotografie de grup postată; a fi într-o fotografie de grup postată, însă nu etichetat (deși toți ceilalți sunt); precum și a fi decupat total din poza de grup. Participanții au răspuns că sunt dezamăgiți atunci când nu sunt etichetați și cu precădere atunci când sunt decupați complet din fotografii.
Un al treilea experiment a inclus 220 de persoane întrebate cum s-ar simți dacă, în urma participării la un proiect artistic de grup (ce urmează a fi postat în mediul online) nu ar fi etichetate în textul final. Rezultatele fiind conform așteptărilor, și anume majoritar marcate de nemulțumire.
Concluzia lui Büttner a evidențiat ideea conform căreia lipsa etichetării „amenință nevoile psihologice fundamentale, cum ar fi nevoia de apartenență, și este percepută ca fiind o cauză de durere emoțională“.
Tot dr. Büttner atrage atenția asupra faptului că acțiunile și, implicit, interacțiunile umane din mediul online au consecință în mediul real. „Utilizatorii de rețele sociale ar putea fi sfătuiți să se gândească cu atenție la modul în care își pot face postările incluzive, pentru a evita rănirea sentimentelor și a nevoilor altora.“
Curioasă de întregul fenomen, am vrut să aflu și părerea unui psiholog autohton. Drept urmare, am analizat împreună cu Diana Lupu concluziile trasate de dr. Büttner: „Chiar dacă pentru noi, adulții, socializarea online pare o joacă, pentru adolescenții aflați în etapa de dezvoltare (în care grupul de prieteni și socializarea sunt elemente ce îi ajută să se descopere pe sine), lucrurile nu sunt atât de simple; în special în vremurile în care conectarea fizică este din ce în ce mai provocator de dobândit. Lăsând tehnicalitățile la o parte, nu tagul este problema, ci sentimentul de respingere cu care acesta vine la pachet. Pentru creierul nostru, emoția dureroasă a respingerii este procesată și tratată asemenea unei boli fatale; astfel, e îndreptățit să spunem că se naște o dramă întreagă din lipsa unui tag, pentru că în spate e de gestionat o avalanșă de emoții puternice.“
Ce-i de făcut?
Rețelele de socializare ne influențează viața cotidiană mai mult decât am vrea să credem. Ce-i drept, ne poate gâdila orgoliul atunci când suntem validați de publicul larg, ne poate bucura revederea cu o persoană dragă, dar ne poate ajuta și în legarea unei relații de iubire. Însă online-ul ne poate duce și în abisul unor decepții, dezamăgiri și frustrări. Etichetarea (tagul), după cum am aflat deja, joacă un rol crucial, iar fondul afectiv poate fi destul de lezat dacă „regulile“ nu țin cont de nevoile noastre umane.
Pentru a avea grijă de relațiile importante, dr. Büttner recomandă instituirea unui „regulament intern“ în cadrul grupurilor de prieteni ori colegi, încurajându-ne să luăm în considerare și faptul că evoluția ori designul rețelelor sociale sunt într-o continuă modernizare, deci regulile se ajustează continuu. Tot cercetătoarea punctează faptul că și platformele de socializare ar putea introduce instrumente sub forma unui reminder pe care să-l primim înainte de a încheia postarea. Ceva de genul – Ai etichetat oamenii care își doresc să fie etichetați?
Este necesar să folosim aceste aplicații cu responsabilitate. Dincolo de amuzament ori ușurința cu care reușim să ne conectăm cu persoane aflate la mare depărtare de noi, este important să nu uităm că de cealaltă parte a ecranului sunt suflete cu nevoi similare. Cum ar fi dacă înainte de câte o postare ne-am întreba – Chiar este necesară postarea?! Aduc prin asta o contribuție la starea de bine a celor din jur?! Lezez pe cineva prin această postare?! Și asta pentru că emoțiile sunt la fel de prezente și în online ca în offline. Iar dacă ceilalți suferă, și noi suferim.