Temele de vacanță ale părinților
Vacanța de vară este aici, și vine cu nenumărate ocazii prin care putem avea grijă de relația cu copiii noștri. Pornind de la nevoile de dezvoltare ale copiilor și de la cazuistica din cabinet, și inspirat de munca terapeutului Maté Gabor, colegul nostru Gáspá György vine cu câteva recomandări înțelepte pentru toții părinții.
Mai jos, sunt prezentate 5 principii demne de respectat în vacanța de vară, pentru a consolida siguranța în relația părinte-copil:
1. Părintele își asumă un angajament activ față de relație. În mod asumat și conștient, părintele invită copilul în relație. Dincolo de declarațiile de iubire, părintele îi demonstrează copilului că îi dorește compania; se implică în joacă, discuții și interacțiuni cât mai dese cu copilul. De ce? Pentru a-i cultiva copilului stima și prețuirea de sine – atât de necesare pentru a face față provocărilor școlare și pentru a atinge succesul în viață.
2. Părintele nu judecă copilul. Critica, disprețul și amenințările sunt devastatoare pentru sufletul vulnerabil al copilului. Iar ca adulți, adesea nu auzim tonul critic din spatele cuvintelor noastre; în timp ce copilul nu aude decât tonalitatea critică. Fiecare copil are nevoie să știe că este acceptat indiferent de comportamentele sale, apartenența la familie nu este negociabilă. În situații de criză este mai înțelept să ne mușcăm limba, decât să otrăvim verbal sufletele copiilor. De ce? Pentru a se descurca cât mai bine în societate și pentru a putea să stabilească limite sănătoase, copilul are nevoie să învețe respectul față de sine și față de ceilalți în familia în care trăiește.
3. Părintele nu exagerează cu recompensele oferite copilului. Prea multe recompense pot să fie la fel de nocive ca și prea multele critici. Chiar dacă este contra-intuitiv: atunci când oferim prea multe recompense, nu facem altceva decât să ne concentrăm (din nou) asupra comportamentelor copilului și nu asupra persoanei sale. Nu este înțelept să construim prețuirea de sine a copilului în funcție de mediile obținute, de numărul de pagini citite sau de cel al exercițiilor de matematică efectuate. De ce? Copiii nu au nevoie de recompense, dacă se simt acceptați și respectați de către părinții lor.
4. Niciun copil nu poate învăța de la un părinte furios sau agresiv. Atunci când copilul este abordat prin agresivitate sau furie, acesta pierde automat conexiunea cu părintele. Fiecare copil are dreptul să-și vadă părintele furios, dar nu ajută ca furia acestuia să fie canalizată către copil. Cel mic poate învăța mult mai multe dacă vede că părintele își gestionează furia și se implică în exerciții de mindfulness și de auto-reglare emoțională. De ce? De multe ori, ajungem să-i rănim inconștient pe copii, din lipsă de informații sau de atenție, de aceea este înțelept să nu facem asta și intenționat sau în mod voit.
5. Părintele este principalul responsabil pentru reconsolidarea legăturii după o eventuală ceartă. Conflictele sau deconectările temporare sunt inevitabile. Chiar și cei mai înțelepți părinți o dau, uneori, în bară. Toate acestea nu reprezintă niciun risc de traumă, cu excepția situațiilor în care părintele consideră că cel mic este singurul responsabil pentru ruptura relațională creată. Este o dovadă de inteligență parentală să-l încurajăm pe copil să-și recunoască greșeala și să-și exprime scuzele, însă numai după ce am făcut și noi asta. De ce? A-i dovedi copilului că relația dintre el și părinte este cea mai prețioasă parte a vieții, este probabil cea mai importantă lecție de inteligență relațională.
Atunci când părintele transformă conexiunea dintre el și copil într-o prioritate, acesta nu doar construiește încrederea și siguranța în relația sa cu copilul; modelează și stima de sine a celui mic și capacitatea acestuia de a-și „reaminti viitorul“.
