Auzim adesea afirmații precum „N-am avut eu parte de un copil bun, care să doarmă toată noaptea“ sau „este al meu, nu are nevoie decât de 9 ore de somn“ sau „Copilul meu este prea activ și doarme doar când i se face somn“. Ca mame, încă de la naștere sau chiar cu câteva luni bune înainte, începem să ne punem o sumedenie de întrebări, să ne facem o groază de griji și să încercăm să înțelegem cum am putea contura traseul propriului copil, astfel încât să îl aducem, cumva, în rând cu ceilalți.
În ultimii ani, societatea ne-a fost pus la dispoziție un număr impresionant de cărți și studii de parenting, care pe lângă abundența de informații indispensabile, parcă ne sădesc, totodată, o nesiguranță inevitabilă. Există o avalanșă de indicații foarte dificil de filtrat și care de multe ori aduc cu sine o serie de întrebări despre ce decizii să luăm și care ar fi cea mai bună metodă de parenting, prin care să ne creștem copiii. Intrăm parcă într-un labirint, și cu fiecare răscruce de drumuri, ne sunt sădite noi îndoieli cu privire la opțiunile alese.
Se pune astfel o presiune enormă pe umerii unei proaspăt-devenite mămici, care nu contenește în a desluși misterele maternității, deși, cred cu tărie că, într-adevăr, fiecare femeie este cea mai bună mamă pentru copilul său.
Cu toate pregătirile făcute încă dinaintea nașterii și în ciuda cercetării minuțioase întreprinse de orice viitoare mămică, există acele momente inevitabile în care conștientizăm că nu putem fi în control absolut. Desigur că putem gestiona o bună parte a aspectelor ce țin de dezvoltarea propriului copil, dar pe măsură ce acesta crește, ne devine tot mai evident că indiferent de strădania noastră, bebelușul are și un bagaj genetic, câteodată cam dificil de modificat.
Ce putem controla și ce nu
Deși din primele zile de viață ale micuțului, noi suntem cei ce pot hotărî asupra mediului de somn, a perioadelor de veghe sau a orelor de masă etc., s-ar putea ca lucrurile să nu evolueze conform așteptărilor noastre. Trebuie să admitem că anumite componente ale pachetului său genetic ne pot pune bețe-n roate și astfel să fim determinați la a conlucra cu trăsăturile sale, și nu împotriva lor.
℗PUBLICITATE
Printre acestea, vorbim și de temperament, care este stabilit genetic în proporție de până la 60%, ceea ce înseamnă ca nu putem nega semnele afișate de bebeluș încă din primele clipe de viață. Vestea bună este că deși temperamentul este considerat înnăscut, într-o mare proporție, asta nu înseamnă că orice am face, nu putem influența viața copilului. Odată descoperit tipul temperamentului, ne va fi mult mai ușor să îl ajutăm pe cel mic în confruntarea noilor situații, să știm cum l-am putea susține în adaptarea la noile medii și, mai ales, să știm la ce să ne așteptăm. Trebuie să îi acceptăm temperamentul, care se poate dovedi total diferit de al nostru, și să îi canalizăm traseul către o viață echilibrată. Nu de puține ori ne simțim stânjeniți atunci când propriul copil nu vrea să socializeze cu ceilalți, fie de la locul de joacă, fie în timpul vizitelor la prieteni. Nu putem concepe cum cel mic, deși se află într-o încăpere cu persoane atât de familiare, refuză vehement să coboare din brațele noastre și să interacționeze. Dar dacă ne întoarcem puțin privirea asupra temperamentului său și a caracteristicilor predominante acestuia, ne putem concentra mai bine pe nevoile micuțului și îi putem răspunde corespunzător.
În acest sens, ne ajută un studiu făcut încă din anul 1991 de către dr. Alexander Thomas, cercetător de renume în domeniul creșterii copilului, alături de alți oameni de știință, precum Stella Chess, Herbert G. Birch, Margaret Hertzig și Sam Korn, care au identificat nouă caracteristici ale temperamentului: nivelul de activitate, cât de ușor este micuțul distras, ritmicitate, intensitatea reacțiilor, sensibilitatea, modul de abordare a noilor situați, adaptabilitatea, persistența și starea de spirit.
Spune-mi cum e, ca să îți spun cum să-l adormi
Cu toate că anumite temperamente par mai ușor de ținut în frâu decât celelalte, este fundamental modul în care noi, ca părinți, le răspundem celor mici și felul în care putem impacta pozitiv activitățile lor. Dacă vom acorda timpul necesar înțelegerii temperamentului propriului copil, prin prisma acestor caracteristici, o bună parte din puzzle-ul somnului va fi descifrat.
Așadar, înainte de a încerca să găsim varianta potrivită de sleep training, trebuie să ne asigurăm că am înțeles în totalitate cum reacționează copilul și caracteristicile ce-i influențează temperamentul. Nu ne putem crea așteptări false, ca un copil sensibil sau greu adaptabil să răspundă bine unei strategii în care parintele nu îi este alături la adormire 100%. Cum, totodată, unui copil care are o rutină predictibilă sau este foarte extrovert, i se va potrivi mult mai bine o soluție cu intervale de verificare.
Învață să îl accepți
Așadar, învățând cu el și nu doar despre el, poate fi revelator pentru întreaga relație copil-părinte și nu doar în ceea ce privește modalitatea de abordare a somnului. Trebuie să învățăm să respectăm copilul ca fiind o entitate total separată de noi, cu propriul bagaj genetic, cu preferințele sale și răspunsurile proprii la stimulii externi. Deși de multe ori ne este dificil să ne explicăm de ce copilul nostru este atât de introvert sau greu adaptabil, ceea ce ar trebui să primeze într-un stil de parenting sănătos și asumat este acceptarea. Acceptarea trăsăturilor fundamentale ale celui mic și acceptarea sa, ca identitate conexă nouă.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
