În urmă cu câteva săptămâni, am avut bucuria de a participa la #EpicTalk2019. Iar prezentarea Dianei Stănculeanu m-a inspirat să abordez o temă dragă mie, și anume temperamentul. Diana a vorbit despre diferențele temperamentale dintre frați și de provocările cu care se confruntă părinții în acest sens. Însă interesant ar fi să ne gândim la diferențele temperamentale care apar între partenerii de cuplu. Cât de mult ne ajută aceste diferențe să avem o relație de cuplu echilibrată și cât de mult pot perturba ele echilibrul dintr-un cuplu?
Ce este temperamentul? Temperamentul se referă la acele caracteristici ale unei persoane care au o bază genetică și biologică și care determină răspunsurile noastre afective, atenționale și motorii, într-o anumită situație. Aceste particularități temperamentale le putem observa în atât în comportamentul bebelușilor și al copiilor, cât și al adulților. În literatura de specialitate, atunci când se vorbește despre adulți, se renunță de cele mai multe ori la conceptul de „temperament“, acesta fiind înlocuit cu cel de „personalitate“. Important este, totuși, să știm că trăsăturile noastre de personalitate au la bază aceste particularități biologice, care țin de temperament. Dar, spre deosebire de temperament, personalitatea include cogniții specifice, credințe și valori.
Așa cum ne arată studiul longitudinal realizat de Alexander Thomas și Stella Chess între anii 1956–1988 (New York Longitudinal Study), temperamentul e stabil pe parcursul vieții și ne influențează preferințele, alegerile și deciziile. Să privim relațiile pe care le avem cu partenerul de cuplu sau cu copiii noștri prin prisma temperamentului ne ajută să îi înțelegem mai bine și să ne bucurăm de diversitatea și dinamica relațiilor noastre.
Temperamentul este înnăscut și durabil. Acest enunț poate fi greu de acceptat. Anumite predispoziții cu care ne naștem sunt aproape imposibil de modificat. Din acest motiv, cred că este foarte important să înțelegem de ce alții trăiesc experiențele din viața de zi cu zi diferit de modul în care le trăim noi și ce putem face pentru a accepta aceste diferențe – care indică doar un mod diferit, și nu un mod greșit de a funcționa. Poate, atunci când intrăm într-o relație de cuplu sau când avem un copil, ne dorim să schimbăm o serie de lucruri la acea persoană. Nu vom putea schimba unele comportamente care țin puternic de temperament; în cel mai bun caz, le vom putea ameliora. Spre exemplu, unei persoane cu o sensibilitate foarte mare la stimulii din mediu (de exemplu, aglomerație, mult zgomot), care se adaptează mai lent la situații noi și care preferă predictibilitatea, îi va fi dificil să vorbească în public. Prin exercițiu, își va putea antrena această abilitate, dar nu îi va face niciodată plăcere să se afle în lumina reflectoarelor. Ca adulți, ne putem dezvolta strategii pentru a ne modifica manifestările temperamentale, însă – la bază – temperamentul nostru va fi același și se va manifesta preponderent în interacțiunea cu persoanele apropiate nouă.
Thomas și Chess definesc nouă dimensiuni majore ale temperamentului: sensibilitatea, intensitatea reacției, nivelul activității, adaptabilitatea, abordarea-evitarea, persistența, ritmicitatea, dispoziția afectivă și distractibilitatea. Toate aceste dimensiuni au o legătură cu materialul nostru genetic și cu modul în care funcționează sistemul nostru nervos.
Sensibilitatea se referă la cantitatea de stimul de care este nevoie pentru a provoca un răspuns. Unii dintre noi preferă locurile aglomerate și muzica puternică, deoarece au nevoie de o stimulare mai mare, iar alții vor găsi muzica puternică și locurile aglomerate ca fiind deranjante și obositoare, fiindcă reprezintă o cantitate prea mare de stimul pentru ei. Acest prag senzorial diferă de la persoană la persoană. Dacă însă avem un partener de cuplu care urăște locurile aglomerate, în timp ce noi nu avem nicio problemă în a ne afla în locuri aglomerate, este posibil ca refuzul de a merge într-un magazin aglomerat să nu aibă nicio legătură cu noi, ci cu felul în care funcționează cealaltă persoană.
Intensitatea reacției se referă la cât de puternic reacționează cineva. Reacția puternică a unui partener care devine foarte entuziast la vederea celuilalt sau la primirea unui cadou poate fi copleșitoare pentru o persoană ce nu reacționează puternic. O reacție mai slabă nu înseamnă că persoana respectivă nu se bucură de întâlnirea cu celălalt sau de primirea unui cadou, ci că pur și simplu nu manifestă acest lucru în același mod și cu aceeași intensitate.
Nivelul activității se referă la cât de activă este o persoană. Unii dintre noi au nevoie de acțiune și sunt mereu în mișcare. Gesticulează și se mișcă mult, în timp ce alții au nevoie preponderent de un mediu static. Dacă noi suntem liniștiți și avem o relație cu o persoană activă, oare cât de supărătoare va deveni pentru noi, în timp, „agitația“ partenerului?
A patra dimensiune, adaptabilitatea, se referă la rapiditatea cu care ne adaptăm la situații noi. Stabilim că mergem într-un weekend la munte, mai avem două ore și trebuie să plecăm, dar în programul partenerului intervine ceva neprevăzut și nu mai putem merge. Dacă suntem genul care se adaptează dificil la schimbare, probabil, îi vom reproșa mult timp după aceea că ne-a stricat programul, fiindcă noi chiar voiam să mergem la munte; însă dacă ne putem adapta rapid, atunci ne vom ajusta fără dificultate programul.
℗PUBLICITATE
A cincea dimensiune, abordarea–evitarea, se referă la răspunsul nostru în situații noi. Unele persoane, atunci când se confruntă cu situații neprevăzute, au o predispoziție în a le aborda și a se implica în ele, în timp ce altele preferă să le evite. Dacă suntem o persoană care preferă evenimentele sociale pline de oameni noi, dar avem un partener de cuplu ce evită contextele inedite și necunoscute, este important să înțelegem că, pentru acesta, expunerea la astfel de situații reprezintă o provocare.
Persistența se referă la predispoziția personală de a finaliza sau de a abandona o sarcină, atunci când ne confruntăm cu obstacole.
Ritmicitatea se referă la nevoia de rutină – de exemplu, în ceea ce privește somnul și alimentația. Unii dintre noi nu au nevoie de rutină, în timp ce pentru unii este foarte important să doarmă un anumit număr de ore, să se culce și să se trezească la aceeași oră, să mănânce regulat etc. Această nevoie de rutină are legătură cu modul în care funcționează corpul. Dacă există diferențe în acest sens într-un cuplu, este important ca ele să fie discutate și respectate.
A opta dimensiune se referă la dispoziție afectivă, și anume predispoziția cuiva de a fi mai mult fericit și a trăi preponderent emoții pozitive sau, dimpotrivă, predispoziția cuiva de a resimți predominant emoții negative.
Ultima dimensiune, distractibilitatea, se referă la măsură în care cineva este distras de stimulii din mediu. Unii dintre noi sunt mai ușor de distras, alții – mai greu.
Aceste nouă dimensiuni ale temperamentului au fost studiate cel mai frecvent la bebeluși și copii. De asemenea, cei doi cercetători și-au dedicat o bună parte din carieră studierii relației dinamice și potrivirii dintre temperamentul copilului și cel al părintelui. Buna potrivire (goodness-of-fit) dintre copil și părinte – adică părinți și copii cu temperamente similare – duce, de cele mai multe ori, la o dezvoltare optimă a copilului. În viața reală, totuși, se întâmplă destul de frecvent să avem copii, parteneri sau prieteni cu temperament diferit de al nostru. O lipsă de înțelegere a temperamentului celuilalt și o diferență prea mare între temperamente pot duce la o ruptură sau la răcirea relației, în timp ce înțelegerea acestuia va duce la toleranță, acceptare și dezvoltare armonioasă a relațiilor.
De cele mai multe ori, în relațiile de cuplu vom fi atrași de persoane care – cel puțin pe anumite dimensiuni temperamentale – sunt foarte diferite de noi. Dacă preferăm predictibilitatea și organizarea, vom fi atrași de persoane mai libere și mai puțin anxioase. Dacă avem un grad scăzut de activitate, este foarte posibil să fim atrași de persoane active și energice. Provocarea constă în a nu uita să ne bucurăm de aceste diferențe și peste ani; să nu uităm că celălalt este diferit de noi și că un cuplu are nevoie de doi oameni care se completează, pentru a funcționa optim.
În România nu am găsit un chestionar tradus și validat, pentru a evalua temperamentul la adulți. Însă Adult Temperament Questionnaire (ATQ2) este disponibil online, contra cost, în engleză. Pentru ca rezultatele să fie cât mai corecte, este important ca persoanele care completează chestionarul în engleză să aibă un nivel de cunoaștere aproape nativă a acestei limbi. O altă limitare a versiunii în engleză este faptul că rezultatele vor fi comparate cu cele ale populației americane. Însă, având în vedere că temperamentul se referă la dimensiuni biologice, rezultatele sunt destul de stabile de la o cultură la alta.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
