Skip to content

Una dintre întrebările preferate ale oamenilor, atunci când vine vorba despre relațiile romantice, sună în felul următor: Ce este iubirea adevărată? În calitate de psihoterapeut relațional și psiholog pasionat de cercetările științifice, m-am străduit să înțeleg iubirea în profunzime și să încerc să o definesc din mai multe perspective, care să fie convergente. Și am ajuns, din nou și din nou, la concluzia că nu poți defini iubirea într-un singur fel. Că, în ciuda faptului că e caracterizată de niște comportamente specifice de grijă (general valabile și care oglindesc sentimentul aflat în spatele lor), iubirea are, totuși, o definiție personalizată pentru fiecare om în parte. 

Se pare că ființa umană își structurează prima și cea mai importantă definiție a iubirii în baza primelor experiențe de relaționare, avute cu cei care i-au oferit primele gesturi de tandrețe în copilăria timpurie. Cu alte cuvinte, ceea ce ne-au arătat, spus ori dăruit adulții responsabili de noi în primii ani de viață devine formula psihologică inconștientă în baza căreia ajungem nu doar să definim, ci și să concretizăm exprimarea iubirii la vârsta adultă. Așadar, pentru că fiecare dintre noi are un set personalizat de experiențe de relaționare, este firesc ca fiecare persoană să aibă o definiție unică despre ce înseamnă iubirea adevărată. Iar elementul comun, atunci când ne referim la aceste experiențe personalizate, este – în opinia mea – încrederea.

Prin urmare, întrebarea-cheie pe care e bine să ne-o punem este: Am învățat sau nu să am încredere, atunci când vine vorba despre iubire? Această încredere merită văzută ca fiind un continuum, la un capăt aflându-se nivelul cel mai mic posibil (zero încredere), iar la celălalt capăt nivelul cel mai mare posibil pentru fiecare. Eu sunt de părere că niciunul dintre cele 7 miliarde de locuitori ai planetei nu se află nici la un capăt și nici la celălalt. Cred că noi toți suntem undeva în interiorul acestui interval și, din fericire (sau din păcate), migrăm periodic dinspre un capăt spre celălalt – uneori avem mai multă încredere în oameni, alteori experiențele de viață ne determină să reducem nivelul de încredere.

Pentru a ne evalua scorul psihologic în privința încrederii, merită să răspundem cât mai sincer la câteva întrebări de genul:

  • Mă simt (sau nu) în siguranță, alături de partener?
  • Mă simt (sau nu) atașat de partener?
  • Am (sau nu) vreun angajament real față de relația noastră de cuplu?
  • Îmi place (sau nu) modul în care partenerul se raportează la cei din jur?
  • Mă face (sau nu) fericit?
  • Îl pot face (sau nu) să râdă și să fie fericit?
  • Îmi permit (sau nu) să-mi exprim emoțiile și sentimentele față de partener?
  • Sunt (sau nu) satisfăcut din punct de vedere sexual?
  • Avem (sau nu) activități comune doar pentru noi și relația noastră?
  • Relația noastră s-a îmbunătățit (ori s-a deteriorat) de-a lungul timpului?

Și lista de întrebări ar putea continua. Ideea este să înțelegem modul în care ne putem autoevalua relația și, mai ales, nivelul de încredere din interiorul ei.

Primul pas pentru a găsi răspunsul personalizat la întrebarea formulată la începutul articolului constă în a recunoaște ce înseamnă pentru noi să fim iubiți și să iubim (cum arată, pentru noi, manifestările iubirii).

℗PUBLICITATE



Al doilea pas constă în a identifica dovezile de imperfecțiune și complicațiile pe care le putem înțelege și suntem dispuși să le acceptăm (din partea celuilalt), atunci când vine vorba despre traiul în doi. Asta e fațeta mai puțin plăcută.

Iar cel de-al treilea pas, care ne poate ajută să ne apropiem și mai mult de răspunsul dorit, înseamnă să recunoaștem că iubirea nu este nici statică și nici izomorfă. Nu va rămâne mereu cum e azi. Iubirea adevărată își schimbă forma și caracteristicile în timp, în funcție de nivelul nostru de conștientizare, de angajamentul relațional manifestat, de acțiunile în care ne implicăm, dar mai ales în funcție de gradul de încredere. Iar atunci când te lași ghidat de forța încrederii, poți ajunge să iubești așa cum nu ți-ai fi putut imagina vreodată, într-un mod care te va surprinde și te va transforma în profunzime.

Dar există un aspect care ne complică situația: povestea de iubirea a prietenilor, a cunoscuților, a celor pe care-i urmărim în social media sau despre care citim în cărți și povești. Aceea nu va fi niciodată și povestea noastră. Ne putem inspira, ne putem orienta în funcție de aceste modele de relaționare, dar nu putem pune semnul egal între iubirea construită de alții și nivelul de iubire la care am ajuns noi. Și asta, pentru că iubirea este adevărul suprem la care ajunge fiecare dintre noi în baza unui efort personal și asumat. Iubirea adevărată înseamnă să onorezi și să înțelegi lumina și umbrele din tine și din persoana care călătorește alături de tine. Iar călătoria ta nu va fi niciodată călătoria unei alte persoane – și așa este firesc să fie.

În viziunea psihologiei relaționale, iubirea adevărată înseamnă cunoașterea sinelui și a aproapelui nostru. Înseamnă să înlocuim obsesia față de sufletul-pereche (ideal) cu străduința de a descoperi frumosul din partenerul nostru pământean (real). Și înseamnă să acceptăm că acesta va rămâne, pentru toată viața, imperfect. Iar dacă-i acceptăm umanitatea imperfectă, abia atunci vom vedea ce ființă minunată este.

Fiecare călătorie a vieții este presărată cu încercări și momente care ne zguduie. La fel este și călătoria iubirii. Dar, odată porniți la drum, e bine să rămânem în mișcare – chiar dacă, uneori, mai facem pauze, alteori mai zăbovim sau ajungem chiar să înlocuim omul alături de care călătorim. Iubirea este o experiență extrem de intimă și personală. Aș îndrăzni a spune că este cea mai sacră dintre cele care ne sunt date nouă, muritorilor. Și probabil că acesta este și sensul vieții noastre: să învățăm să iubim, să fim iubiți și să ne iubim (ordinea adesea variază). Iar atunci când vorbesc despre a învăța să iubim, mă refer la învăța să avem încredere – în noi, în ceilalți și în încrederea celorlalți în noi.

Articol publicat pe platforma Republica

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0