Skip to content

La sfârșit de decembrie, în timp ce participam la petrecerea de Crăciun organizată de colegii mei de la A List Magazine, m-am reîntâlnit, după o lungă perioadă, cu Alexia – fata cuplului Esca-Eram, care din toamna lui 2018 învață la Londra, mai exact la UCA, University For the Creative Arts (unde studiază marketing, publicitate și relații publice în domeniul modei). Nu știu dacă ați avut vreodată șansa să o cunoașteți ori să o auziți vorbind, dar dincolo de o apariție extrem de plăcută ochiului, are și o căldură sufletească aparte – care face ca „r“-ul pe care-l pronunță atât de evident să-ți capteze curiozitatea și te îndeamnă să închegi repede un dialog. Despre Alexia știam că are o relație cu mereu „proaspătul“ Mario, că este pasionată de vlogging și că, atunci când și-a aniversat majoratul și a îndrăznit să se bucure de o mare diversitate muzicală, a stârnit câteva răutăți din partea cârcotașilor.

Cum petrecerile nu sunt chiar pasiunea mea și nici la vlogging nu mă pricep, am început să mă întreb cum a făcut față relația lor distanței fizice care a intervenit între ea și Mario în ultimele luni. Cumva – probabil că și din cauza contextului (aflându-ne într-un local mai cochet la capitalei, dar tot plin de zarvă, muzică și ospătari care făceau echilibristică cu pahare și farfurii) – m-am așteptat să-mi răspundă sec și cumva tipic adolescenților, cu aceea nonșalanță care uneori îi definește pe tinerii aflați la capătul podului dintre copilărie și maturitate. Dar Alexia a răspuns, contrar așteptărilor, tipic pentru o tânără ancorată în secolul XXI:  „A fost foarte greu, mai ales în prima lună, pentru că eram obișnuiți să petrecem mai mult timp împreună. Dar apoi am găsit diverse variante să ne vedem cât mai des posibil, astfel încât să nu murim de dor.“

Văzând că dialogul nostru căpăta conținut și suficientă încărcătură psihologică încât să continui cu lista mea de întrebări, am adăugat: Ce ați descoperit despre voi și despre legătura invizibilă dintre voi, în timpul petrecut la distanță – unul în România și celălalt în Anglia? Iar Alexia mi-a răspuns:

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


„Am învățat că totul se bazează pe încredere și că poți să îl simți pe celălalt aproape, chiar dacă nu este și fizic lângă tine.“ Fapt pe care și știința – la care apelez atât de frecvent – l-a confirmat în nenumărate rânduri. Bazându-mă pe dovezile științifice și pe experiența mea clinică, la fel spun și eu: cel mai important ingredient, pentru ca o relație să facă față provocărilor inerente ale vieții, este încrederea. Aș îndrăzni a spune chiar că încrederea este antidotul pentru majoritatea problemelor din viața unui cuplu.

„Pot să am încredere în tine, chiar dacă nu te mai văd zilnic? Pot să am încredere că-mi vei rămâne fidel, indiferent de distanța fizică dintre noi? Pot să am încredere că, atunci când ne vom reîntâlni fizic, vei fi același om de care m-am îndrăgostit?“

Desigur că, pentru mulți dintre cei care citesc aceste rânduri, ar putea să pară evident că încrederea este piatra de temelie a unei relații. Cu toate acestea, cred că merită să vorbim mai mult despre acest aspect și să-l reafirmăm, dând dovadă de ceva mai multă prezență conștientă. Majoritatea cuplurilor fericite pe care le întâlnesc – și care destul de rar trec prin cabinetul meu, deoarece nu au nevoie de îndrumarea unui terapeut relațional – îmi spun că încrederea în sine, în celălalt și în relația invizibilă care-i leagă pe parteneri este ceea ce-i face pe aceștia să se simtă în siguranță, să-și aprofundeze emoțiile și să creeze spațiul necesar pentru ca iubirea și sexul să facă împreună casă bună. În același timp, majoritatea cuplurilor nefericite se plâng, folosind cele mai diverse cuvinte din vocabular, de absența încrederii.

Cert este că atât cuplurile cu parteneri fericiți, cât și cele cu parteneri mai puțin fericiți consideră că încrederea este o calitate extrem de abstractă și care nu poate fi măsurată, descrisă ori aplicabilă în mod real. Însă aici iar mă leg de știința relațiilor, care ne infirmă această ipoteză și ne arată fără urmă de îndoială că putem calcula destul de exact nivelul de încredere sau neîncredere care dăinuie într-o relație de cuplu. (Dar… mai multe informații concrete despre aceste descoperiri științifice veți găsi în curând, într-o nouă carte despre cuplu, scrisă de soții John și Julie Gottman și aflată în curs de apariție la Editura Pagina de Psihologie.)

Acum, revenind la dialogul purtat cu Alexia și la faptul că ne aflam la granița dintre ani, am întrebat-o pe interlocutoarea mea:

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o luați cu voi din anul 2018? Dar cea mai dificilă?

„Prima noastră vacanță doar în doi, la Paris, când am și sărbătorit doi ani de relație. Cele dificile sunt despărțirile de la aeroport, când trebuie să mă întorc la Londra, la facultate.“

℗PUBLICITATE



 

View this post on Instagram

 

Soulmate😇

A post shared by Alexia Eram♛ (@alexiaeram) on

Care sunt planurile din viața profesională și academică ce vă creează cele mai multe emoții cu privire la anul care vine?

„Pentru anul 2019, îmi doresc să am rezultate cât mai bune la universitate și să-mi dezvolt canalul de YouTube cu un conținut de calitate.“

Iar răspunsul Alexiei a fost completat de cuvintele lui Mario:

„De la 2019, îmi doresc să îmi aducă sclipirea și inspirația, pentru a crea cât mai mult. Iar în plan personal, îmi doresc sănătate și putere – pentru că voi avea nevoie. Veți vedea #soon despre ce este vorba!“

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%